„Cunoașterea poate fi utilă din punct de vedere biologic, utilă omului în viața practică, pentru conservarea vieții, pentru conservarea speciei, numai dacă ea va reflecta adevărul obiectiv, independent de om”
V.I. Lenin
Cunoașterea este unul dintre acele elemente esențiale pentru oameni, mai mult decât un simplu concept cultural care se poate schimba în funcție de vremuri și de popor. Cunoașterea reprezintă una dintre pietrele de temelie ale deosebirilor speciei noastre față de alte ființe. Cunoașterea este unealta care ne ajută să explorăm și să înțelegem realitatea. Cu toate că are o importanță covârșitoare în viețile noastre și în tot ceea ce a însemnat, înseamnă și va însemna civilizația umană, ca în cazul multor concepte culturale, trecem cu vederea tot ceea ce înseamnă cunoaștere, asumând în mod ignorant că știm atât de bine ceea ce este și cum o putem folosi, încât parcă nici nu mai există pentru majoritatea dintre noi. Cea mai mare parte a oamenilor trăiesc o viață întreagă fără a se întreba măcar o dată: Ce este cunoașterea? Cum mă poate ajuta cunoașterea în viața de zi cu zi? Care este importanța cunoașterii în viața unui om în general, și în viața mea, în mod particular? Oare cunoașterea, nu o fi mai mult decât un alt posibil concept filozofic, o masturbare mentală inutilă pentru un om simplu și normal, care vrea doar să aibă un serviciu, bani să își plătească facturile și să se îngrijească de el și de familia lui, să aibă o locuință, o mașină și un concediu pe an? Cu ce mă poate ajuta cunoașterea în rezolvarea problemelor și situațiilor de care mă lovesc zi de zi?
Exact asta vom face în acest material: vom descoperi împreună ce este cunoașterea, care sunt nivelurile acesteia, cum ne poate ajuta cunoașterea în viața de zi cu zi și importanța imensă pe care o are aceasta în viața noastră, a tuturor, fie că suntem experți în filozofie, fie că nu.
Acest material, la fel ca toate celelalte, nu va fi o expunere și interpretare a părerilor exprimate de-a lungul timpului de filozofi, guru, lideri de cult sau alți experți consacrați. Nu este nimic rău că există asemenea opinii, studii, guru sau filozofi, dimpotrivă, însă nu doresc să tratez aceste subiecte ca pe niște chestiuni teoretice, doar pentru a ne îmbogăți cultura generală. Ceea ce mă interesează pe mine este aplicabilitatea practică, în viața de zi cu zi, a tuturor acestor teme. Nici cunoașterea nu va face excepție de la această abordare. De fapt, ca toate celelalte subiecte tratate în aceste materiale, vom descoperi împreună că, observând-o și contemplând-o în mod cât mai conștient, echilibrat și echidistant posibil, cu mintea și inima deschise oricărei posibilități, eliberate cât de mult se poate de orice simț de părtinire, ideologie sau clișeu cultural, și cunoașterea, este în realitate un element pe care îl folosim aproape în fiecare moment, fără ca măcar să ne dăm seama. Tocmai aceasta este problema: un lucru atât de important, îl facem în mod, de cele mai multe ori, inconștient, în loc să avem conștiința acestuia și să îl folosim ca atare. Ca și în cazul tuturor celorlalte materiale, și cunoașterea, o voi prezenta strict din propria perspectivă, conform propriei mele experiențe de viață și contemplări asupra subiectului, nefiind necesar să conving pe cineva că eu aș avea dreptate și că eu dețin adevărul suprem cu privire la cunoaștere. Nici pe departe. Mesajul, ca de obicei, este acela de a trezi curiozitatea de a descoperi singur propria opinie și de a avea o experiență autentică cu privire la cunoaștere, ce înseamnă și cum poate fi folosită aceasta cu succes în viața cotidiană.
Ce este cunoașterea?
Conform DEX, „cunoaștere” înseamnă:
– percepere a obiectelor și fenomenelor înconjurătoare;
– aflare, remarcare, deducere, înțelegere a ceva, identificare, descoperire;
– dobândire de cunoștințe pe baza studiului, experienței;
– distingere a unui obiect din mai multe de același fel;
– experiență a vieții;
– reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător;
– faptul de a poseda cunoștințe, informații, date asupra unui subiect, asupra unei probleme;
– reflectare activă în conștiință a lumii reale, a esențialului și generalului din fenomene și a legăturilor obiective ale realității.
Cele 3 niveluri al cunoașterii
Cunoașterea pe bază de concepte
Pentru a înțelege în ce constă acest nivel de cunoaștere, mă voi folosi de câteva exemple:
– cineva îmi povestește despre cum este un anumit loc în care eu nu am ajuns, cum este să ai o anumită experiență ori trăire pe care eu nu le-am avut niciodată, ori despre cum este o anumită persoană pe care eu nu o cunosc;
– citesc în presă, pe o rețea de socializare sau pe un anumit site despre un fapt, un eveniment, o persoană, un loc, un fenomen, sau orice altceva, pe care eu nu le-am trăit, văzut sau experimentat în viața reală;
– citesc într-o carte, revistă, pe un site sau văd la televizor informații despre un anumit experiment, descoperire științifică sau invenție pe care eu nu le-am văzut, trăit sau experimentat eu însumi.
Cu alte cuvinte, cunoașterea prin intermediul conceptelor presupune ca, fără a vedea, trăi sau experimenta eu însumi anumite lucruri, le cunosc prin ochii, trăirile, experiențele și perspectivele altora, care ori au văzut, trăit sau experimentat ei înșiși lucrurile respective ori, la rândul lor, le-au preluat, pe bază de concepte, de la alții.
Cunoașterea prin intermediul conceptelor constă în formarea unei imagini, opinii, perspective asupra unei realități, pe baza unor informații pe care ni le luăm de la alții, nu din propria trăire, experiență sau interacțiune cu realitatea respectivă. Informațiile vor fi interpretate de către fiecare dintre noi în funcție de interese, preferințe, de nivelul de dezvoltare psihic și personal pe care îl avem la momentul primirii informațiilor. La fel, cei de la care primim informațiile respective, ni le vor transmite în funcție de propriile percepții, interese, preferințe, opinii și imagini formate cu privire la elementul la care se referă, acestea formând-se, idem, în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecăruia. De aceea, se întâmplă de multe ori ca un anumit fapt, loc, om, eveniment etc., care ni s-a prezentat ca fiind rău sau bun, daca interacționăm noi înșine cu elementul respectiv, să ni se pară a fi exact opusul.
Cunoașterea pe baza propriei experiențe
Reprezintă un nivel avansat de cunoaștere în comparație cu cel bazat pe concepte. Cunoașterea pe baza propriei experiențe înseamnă că:
– merg eu însumi să văd cum este locul despre care mi s-a povestit, încerc eu însumi o anumită experiență sau trăire, cunosc eu însumi o anumită persoană despre care mi s-a vorbit;
– experimentez eu însumi un anumit fapt, eveniment, fenomen, încerc eu însumi un anumit experiment, fac eu însumi o descoperire științifică sau tehnologică.
Deși se încadrează în general în cunoașterea pe bază de concepte, personal, cred că filmările sau înregistrările pot fi câteodată sursă de cunoaștere pe baza propriei experiențe, dacă este vorba, de exemplu, despre declarațiile unei anumite persoane. Consider că este irelevant dacă mă aflu la locul în care se dau declarațiile respective, sau dacă le ascult la radio ori văd persoana care declară la televizor, din punctul meu de vedere, tot despre cunoaștere pe baza propriei experiențe este vorba. Dacă citesc un articol sau ascult un comentariu al altei persoane decât declarantul despre declarațiile date, mă aflu în situația de a cunoaște realitatea pe bază de concepte, deoarece un comentariu, o interpretare a unei declarații, evident, nu este totuna cu declarația în sine.
Cunoașterea pe baza propriei experiențe constă în formarea unei imagini, opinii, perspective asupra unei realități, pe baza unor informații pe care le primim din propria trăire, experiență sau interacțiune cu realitatea respectivă. La fel ca și în cazul cunoașterii pe baza conceptelor, trăirea sau experiența proprie vor fi interpretate de către fiecare dintre noi în funcție de preferințe, interese, de nivelul de dezvoltare psihic și personal pe care îl avem la momentul trăirii sau experienței respective.
Cunoașterea pe baza propriei existențe
Probabil că majoritatea, ați crezut că cel mai înalt nivel de cunoaștere este acela de a vedea și experimenta tu însuți. De fapt, ultima frontieră în materie de cunoaștere și cel mai înalt nivel în domeniu, este acela de a fi persoana, locul, lucrul, fenomenul, experiența, trăirea etc. care face obiectul cunoașterii. Nivelul suprem al cunoașterii este acela de a fi realitatea însăși.
Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă, ca să citez dintr-o ruda de-a mea, că: „nimeni nu poate ști mai bine ca tine cum este să fii în papucii tăi.”
Implicațiile conștientizării cunoașterii și ale nivelurilor acesteia
În primul rând, trebuie să conștientizăm faptul că 99,99% din cunoașterea noastră se bazează pe concepte. Realitatea și Universul sunt infinite, astfel că unor ființe limitate cum suntem noi oamenii, ne este imposibil să cuprindem tot ceea ce înseamnă acestea prin nivelurile cunoașterii de care suntem capabili. Doresc să înțelegem exact ceea ce înseamnă „realitate” și „Univers”. Aș vrea să încetăm să gândim că realitatea și Universul se limitează la casa, curtea sau familia noastră, locul de muncă sau anturajul nostru, localitatea în care trăim, locuri pe care le-am văzut sau plănuim să le vedem, experiențe, trăiri și acțiuni pe care le-am întreprins sau pe care plănuim să le întreprindem, țara noastră, planeta noastră sau galaxia noastră. Nu, aș dori să vedem realitatea și Universul ca ceea ce reprezintă acestea de fapt, anume tot ceea ce a fost, este și va fi. Literalmente. Nu doar pe Terra, ci pe toate planetele, din toate galaxiile și din toate universurile și dimensiunile posibile. Ca și oameni, adică ființe limitate, ne este imposibil să cunoaștem pe baza propriei experiențe sau existențe fiecare ființă vie care a trăit, trăiește sau va trăi pe Pământ, să încercăm fiecare trăire pe care o poate încerca un om, să trecem prin toate situațiile posibile prin care poate trece o ființă vie, să pășim noi înșine pe fiecare metru pătrat de pe Pământ și de pe fiecare planetă care există. Un grup restrâns de practicanți ai spiritualității susține că poți ajunge să fii mai mult decât tu însuți, să ajungi să te identifici cu elemente înconjurătoare ca și când acestea ar fi tu, însă un asemenea nivel de cunoaștere presupune multă muncă spirituală. Nu mă voi referi la aceste aspecte aici, fiind lucruri pe care încă nu le-am experimentat eu însumi.
Revenind la subiect, aș vrea să conștientizăm aceste lucruri și să ne comportăm ca atare. Aș vrea să conștientizăm faptul că, chiar dacă o asemenea dimensiune de cunoaștere ne-ar fi posibilă, chiar dacă am putea cumva să cunoaștem realitatea în întregul său, oricum, oricare dintre noi, nu i-am putea supraviețui ca oameni. Cel mai probabil, când un om ar ajunge la un asemenea nivel de cunoaștere, ar dispărea literalmente în neant, deoarece singura modalitate în care poți cunoaște infinitul în integralitatea sa, este să devii infinitul în sine. O ființă limitată nu poate cuprinde infinitul.
Pentru a nu deveni prea abstract și filozofic, voi continua argumentația mea. Pentru a practica cunoașterea, toți căutăm surse de informare cât mai credibile și veridice pentru a afla cum sunt anumite lucruri în realitatea înconjurătoare. Pentru a afla ce a făcut sau nu un anumit politician, vedetă sau personalitate într-un moment în care nu au fost filmați, căutăm ziariștii, publicațiile, site-urile sau formatorii de opinii considerați de noi ca fiind cei mai serioși si riguroși în aflarea și prezentarea adevărului, adică cei care satisfac cel mai mult principiile, interesele, ideologiile noastre personale și propriul simț de părtinire.
Surprinzător, lanțul încrederii este de multe ori foarte lung, în sensul că nu cunoaștem noi înșine un anumit lucru, însă ne informăm dintr-o sursă pe care o considerăm ca fiind de încredere, care nici ea nu a cunoscut lucrul respectiv din propria experiență, ci tot așa, de la vreo sursă considerată ca fiind de încredere, și așa mai departe.
Dacă dorim să aflăm despre un anumit fenomen din natură sau o anumită invenție ori descoperire științifică, vom căuta cei mai reputați specialiști și oameni de știință pentru a afla despre ce este vorba. Simplul fapt că respectivul se intitulează „om de știință” sau „specialist” într-un anumit domeniu, eventual are și vreun premiu Nobel la activ, sau ni l-a recomandat cineva drag nouă ori de încredere, este suficient pentru noi. Nici măcar nu ne vom gândi să verificăm calificările și recomandările respectivului. De fapt, de cele mai multe ori, acest lucru va fi imposibil de făcut realmente, cel mai probabil, dacă am căuta asemenea informații, am găsi tot articole, materiale sau biografii pe aceste teme, adică am cunoaște aceste aspecte tot pe bază de concepte.
Dacă dorim să aflăm despre un anumit eveniment din trecut, vom apela la istoriografie sau arheologie, căutând informații în cărți sau muzee, deoarece ne este imposibil să călătorim în timp și să trăim noi înșine evenimentele respective.
Ideea principală care ar trebui reținută și marea revelație care ar trebui să se producă în mintea oricăruia dintre noi este aceea că, atât timp cât cunoaștem un anumit element doar pe baza conceptelor, este mai bine să ne păstrăm anumite rezerve. Sursele noastre de informare sunt, de cele mai multe ori, oameni ca și noi. Fiecare are propriul nivel de dezvoltare, care desigur, poate fi destul de înalt, însă pot garanta că niciunul nu are cel mai înalt nivel personal posibil, pentru simplul fapt că niciunul dintre noi nu îl are. Fiecare dintre noi are interese, preferințe, principii și ideologii în care credem cu tărie, fiecare avem propriul orgoliu și simț de părtinire. Fiecare dintre noi se poate îmbunătăți ca persoană și are un următor nivel de atins. Bineînțeles, niciunul dintre noi nu este obligat să atingă propriul următor nivel personal de dezvoltare, însă orice am alege în această privință, ar trebui să ne-o asumăm până la capăt, și să încetăm să ne comportăm ca și când noi am avea cel mai înalt nivel posibil de cunoaștere pentru un om, sau că aceasta nu contează, fiindcă noi oricum, stăm mai ok decât alții la nivelul open mindedness, cunoaștere, IQ, surse de informare, conștiință etc. Este la fel de adevărat și că mereu există cineva cu un nivel de open mindedness, cunoaștere, IQ, conștiință, informare mai ok decât al nostru. As vrea să conștientizăm cu toții lucrurile acestea și să realizăm cât de importantă este o asemenea conștientizare.
Un alt aspect esențial pe care îmi doresc să îl realizăm este acela că, dat fiind că, oameni fiind, ne este imposibil să cunoaștem tot ceea ce înseamnă realitate și Univers, vom selecta doar elementele pe care vrem să le cunoaștem, în funcție de propriile interese și preferințe. La fel vom proceda și cu alegerea surselor de informare, fie că sunt alte persoane, fie că sunt experiențe proprii. Cineva înclinat către realism și trăirea momentului va prefera locurile care oferă plăceri și distracții, în timp ce o persoană înclinată către artă sau spiritualitate va prefera locurile care îi satisfac aceste înclinații. Mereu vom prefera să ajungem în locuri care ne plac, nimeni nu va dori vreodată să meargă în vacanță sau să trăiască într-o zonă de război ori din lumea a treia. Mereu vom căuta să cunoaștem aspecte ale realității și să ne informăm din surse care ne satisfac orgoliul și care ne reconfirmă propriile principii, perspective asupra lumii, ideologii și simț de părtinire. De regulă, o persoană religioasă va evita să se informeze din surse științifice, așa cum o persoană înclinată către știință va evita sursele de informare și cunoașterea religioasă. O persoană religioasă, rareori va fi interesată să afle despre alte religii, iar dacă o va face, va fi doar pentru a își reconfirma că religia de care aparține este cea dreaptă și adevărată. Nimeni nu va dori să experimenteze sărăcia și greutățile financiare din propria inițiativă. Nimeni nu se va îmbolnăvi cu bună știință de dragul de a trăi pe propria piele o anumită boală. Dacă simpatizăm un anumit partid, politician, vedetă sau persoană publică, vom căuta în presă doar sursele care ne reconfirmă că acel partid, politician sau VIP este extraordinar și că face bine ceea ce face. Mereu vom evita să interacționăm cu criticii respectivilor, iar dacă accidental ne lovim de vreun critic, cel mai probabil, îl vom demoniza, disprețui sau, în cel mai bun caz, îl vom ignora, nedorind măcar să ascultăm cu adevărat ceea ce are de transmis. Oricât ne-am ascunde după deget și oricât am susține noi contrariul, niciodată nu vom fi interesați de adevăr, ci doar de cunoașterea lucrurilor care ne reconfirmă ceea ce ne satisface propriul orgoliu. Excepțional, poate că mai acceptăm și critici, însă doar ceea ce orgoliul nostru apreciază ca fiind acceptabil de tolerat sau pierdut. Niciodată nu vom accepta să ne confruntăm frontal cu propriul orgoliu. Din momentul în care cineva se consideră ateu, va evita să meargă într-o biserică la o slujbă religioasă, pentru a cunoaște cum este o asemenea experiență din perspectiva ateului. O persoană religioasă va evita să intre într-un laborator științific pentru a vedea un anumit experiment sau fenomen care i-ar putea zdruncina credința că anumite lucruri sunt numai și numai lucrarea divinității. O persoană dedicată unei vieți sănătoase va evita să consume fast food sau bere, iar o persoană supraponderală, dedicată consumului de fast food și bere, nu va frecventa prea des sălile de fitness.
Mi se par absolut fascinante și hilare afirmațiile de genul: „Nu am încercat niciodată acest lucru fiindcă mi se pare…”. Cum poate să ți se pară în vreun fel un lucru pe care nu l-ai încercat niciodată?
Profesia mea de bază de jurist mi-a format „defectul” profesional de a practica foarte mult contradictorialitatea, aceasta fiind una dintre pietrele de temelie ale justiției. În esență, un proces judiciar presupune ca două părți aflate pe poziții adverse, să discute în contradictoriu de față cu o a treia parte, imparțială și echidistantă (judecătorul) care, din discuția în contradictoriu a celor doi adversari, poate fi în măsură să afle adevărul situației care îi este prezentată. Oare cum ar arăta un proces judiciar în care toate părțile implicate ar fi de acord? În astfel de condiții, procesul, actul de justiție în sine, nici măcar nu ar mai putea avea loc. Să mergem puțin mai departe cu exercițiul de imaginație. Oare cum ar arăta o comunitate, o societate, o întreagă lume în care toți oamenii ar fi întotdeauna de acord unii cu ceilalți? Ar mai fi posibilă evoluția? Ar mai putea fi posibilă cunoașterea? Oare ar mai avea cineva motivația de a cunoaște, a explora și a afla mai mult din ceea ce înseamnă realitatea? Ar mai apărea descoperiri noi științifice și tehnologice? Evident, nu. Majoritatea dintre noi însă ignorăm importanța maximă pe care o are contradictorialitatea în viață în general, și în procesul de cunoaștere în mod special. De obicei, o evităm și ne deranjează. Dacă ne trezim vreodată pe poziții contradictorii cu cineva, asta se întâmplă accidental și de foarte multe ori, reacționând strict emoțional la contrazicerea orgoliului nostru de către o perspectivă opusă nouă, transformăm totul într-o situație conflictuală și distructivă. Nu asta trebuie să fie contradictorialitatea. Acest concept presupune aflarea adevărului sau identificarea celor mai bune soluții ori opțiuni, privind lucrurile din perspective total opuse, provenind de la două sau mai multe părți care își expun acele perspective. Contradictorialitatea este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai bune instrumente de cunoaștere, în fine, de aflare a adevărului.
Da, pentru a rezuma totul, asta înseamnă în definitiv cunoașterea: aflarea adevărului.
Și acesta este lucrul care ne interesează cel mai puțin de fapt: adevărul. Ceea ce practicăm noi în mod obișnuit se cheamă tot cunoaștere, însă cu jumătăți, sferturi de măsură, sau chiar mai puțin de atât. În procesul de cunoaștere, ne interesează să aflăm doar partea care ne satisface propriile interese și orgolii, partea comodă și avantajoasă nouă. Rareori luăm în calcul să cunoaștem și perspectiva total opusă, cea care ne deranjează, cu care nu suntem de acord, cea care reprezintă opusul ideologiilor, principiilor noastre și ne atacă în propriul simț de părtinire. Atenție, „a o lua în calcul” nu înseamnă a o asculta doar atunci când nu mai avem de ales și a o descalifica din start. „A o lua în calcul” înseamnă a o căuta cu bună știință, a încerca a o înțelege, a o analiza și contempla ca posibil adevărată, a o experimenta și a o trăi. Mai departe, cunoașterea presupune compararea noilor informații cu perspectiva noastră și în final, concluzionarea cu privire la cum stau lucrurile de fapt. Adevărata cunoaștere presupune 100% sinceritate, nu față de alții, ci față de noi înșine. Cunoașterea adevărată poate însemna să acceptăm că, după ce am judecat pe alții ca fiind retrograzi sau răi, în anumite privințe, și noi suntem așa. Poate însemna să acceptăm, atei fiind, că există Dumnezeu, sau dimpotrivă, credincioși fiind, să acceptăm că de fapt, Dumnezeu nu există, sau că El reprezintă cu totul altceva decât credeam noi. Poate însemna să acceptăm că este mai bine să renunțăm la ceea ce avem noi mai drag și mai scump în lume: familie, copii, loc de muncă, bani, prieteni, principii, vicii, plăceri, țară, comunitate etc.
Concluzii
Vă propun un exercițiu. De aceasta dată, nu doar pentru o săptămână, ci pentru restul vieților voastre. În momentul în care sunteți în situația de a cunoaște ceva, încercați să vă obțineți informațiile și să aflați toate perspectivele care vă este posibil să le aflați cu privire la obiectul care trebuie cunoscut. Dacă aflați ceva, orice, despre un partid sau politician pe care îl simpatizați, nu vă mai limitați doar la a citi și asculta suporterii partidului sau politicianului, faceți efortul de a afla și punctul de vedere al părții adverse. Dacă sunteți genul căruia îi place în club, încercați o dată, într-un weekend, să mergeți la teatru sau la operă. Dimpotrivă, dacă sunteți genul care preferă la teatru, operă sau biserică, mergeți o dată în club.
Doar așa putem afla adevărul despre cum stau lucrurile de fapt. Până nu vom începe să abordăm realitatea și cunoașterea la modul cât mai deschis și radical posibil, până nu vom începe să folosim nivelurile mai avansate de cunoaștere și, atunci când ne este posibil, să ieșim din faza de cunoaștere doar prin concepte, vom fi în situația de a ne simpatiza sau demoniza unii pe alții și diversele aspectele ale realității, în mare parte, în necunoștință de cauză.
Dacă sunteți atei, luați în calcul posibilitatea că există Dumnezeu. Dacă sunteți persoane religioase, luați în calcul posibilitatea că Dumnezeu nu există. Dacă sunteți pro-europeni, pro-americani și pro-democrație, luați în calcul posibilitatea că și Rusia mai are dreptate câteodată, că Vladimir Putin mai face și lucruri bune și că socialismul are și părțile lui bune, care ar putea fi implementate cu succes în toate democrațiile lumii. Dacă sunteți naționaliști, anti-europeni și anti-americani, luați în calcul posibilitatea că globalizarea de exemplu, este un proces care are și părți pozitive (despre ce este globalizarea am scris în detaliu AICI) , că țara voastră nu este cea mai minunată de pe pământ și că națiunea din care faceți parte mai are și defecte. Dacă nu vreți să vă căsătoriți sau să aveți copii, luați în calcul posibilitatea de a o face. Dacă vă simțiți superior unei anumite categorii de oameni, luați în calcul posibilitatea ca acei oameni să vă fie superiori în unele privințe și că este posibil ca aspectul în care sunteți voi superiori acelor oameni, să nu fie cel mai important. Luați în calcul posibilitatea de a ieși din ecuația în care vă aflați acum, în familie, comunitate sau la serviciu, luați în calcul posibilitatea că poate locul vostru este în cu totul altă parte decât cel în care vă aflați acum. Luați în calcul posibilitatea de a nu mai avea dependențele și viciile pe care le aveți, dacă este cazul de așa ceva. Luați în calcul posibilitatea de a vă schimba locul de muncă, de a divorța sau de a renunța la diverși prieteni și cunoștințe. Luați în calcul posibilitatea de a vă muta în alta casă, în alt oraș sau chiar în altă țară.
Nu este un exercițiu simplu. Adevărata cunoaștere, aflarea adevărului, nu este un proces ușor, dimpotrivă, este cel mai greu lucru din lume. Susțin asta din proprie experiență. Adevărata cunoaștere presupune îndoirea de tot ceea ce avem noi mai scump și mai drag, îndoirea de acele convingeri, obiceiuri, comportamente, ideologii și principii în care credem cu tărie și care ne sunt inoculate în minte și suflet atât de adânc, încât nici măcar nu concepem că nu ar putea fi adevărate și corecte. Atenție, nu sugerez o negare a tuturor acestora, doar o revizuire temeinică. În final, fiecare dintre noi va ajunge la niște concluzii. Drumul spre acele concluzii va fi al dracului de complicat și dureros, însă la final, vom ști măcar că ceea ce ne rămâne, este în mod autentic și real al nostru, nu vreo concepție sau ideologie indusă. Acesta este motivul pentru care prea puțini sunt cei care urmează această cale. Prea puțini apelează la nivelurile avansate ale cunoașterii pentru niciun alt motiv decât pur și simplu, aflarea adevărului.
Nu este obligatoriu să se urmeze această cale. Dacă nu dorim să cunoaștem realitatea la această manieră radicală, este la fel de în regulă ca și când am face-o. Chiar în momentul acesta, înainte chiar de a termina de citit, vă puteți întoarce la ocupațiile voastre zilnice, la sex, la filme, la porno, la rețelele de socializare, la jocuri video, la muncă, la familie, la copii, la prieteni, la fast-food, la droguri, la bere, la concediul anual etc. Nu este nicio glumă sau psihologie inversă la mijloc, aceasta chiar este o opțiune. Însă trebuie să înțelegem și să ne asumăm toate acestea. Va trebui să acceptăm că ne mulțumim cu a cunoaște o parte micronică din tot ceea ce înseamnă realitate. Nu lucrurile acestea în sine sunt greșite, ci atitudinea noastră de a ignora faptul că ele reprezintă doar lucruri de suprafață, o parte insignifiantă a realității și a vieților noastre. Această ignoranță, fie că rezultă din familie și copii sau din droguri și bere, ne va cauza aceeași suferință și frustrare. În toate variantele, ne va lipsi esențialul: adevărul și autenticitatea de care avem cu toții nevoie ca de aer. Noi negăm constant, uneori pentru o viață întreagă, această necesitate. Nu negarea în sine este greșită, ci neconștientizarea și neasumarea ei.
De exemplu, cunosc mulți oameni care vorbesc că ei nu au studii fiindcă a trebuit să muncească de tineri sau să aibă grijă de alții. Le-ar fi plăcut și lor să aibă o facultate și un serviciu pe măsură. Cineva cu facultate nu știe ce înseamnă, fiindcă le-a avut pe toate de-a gata. Fără a îi scuza în niciun fel pe cei cu facultate care nu apreciază șansa pe care au avut-o, vorbind strict despre cei fără studii care au această perspectivă asupra vieții, ei și-au trăit viețile ca un sacrificiu pentru ei înșiși sau pentru alții, pe care nu și l-au asumat, l-au negat și ignorat o viață întreagă. Această negare și neasumare a propriului destin le cauzează toată frustrarea și suferința, nu destinul în sine. Oamenii cu asemenea mentalități riscă să nu vadă ajutorul imens dat altora, copiilor lor de exemplu, cărora poate că tocmai ei le-au asigurat șansa de a urma o facultate.
O persoană infidelă își va înșela constant partenerul de viață și își va ignora copiii. Nu infidelitatea în sine, ci negarea și ignorarea firescului caracterului său de persoană infidelă va cauza o grămadă de suferințe și conflicte, atât cu ea însăși, cât și cu ceilalți. Dacă o asemenea persoană și-ar lua puțin timp să se cunoască pe ea însăși exact așa cum este, probabil că ar ajunge la concluzia că nici măcar nu are sens să se implice într-o relație serioasă sau să aibă copii, deoarece tot ceea ce își dorește de fapt este sex cu cât mai multe persoane.
Acesta este efectul nociv al lipsurilor în materie de cunoaștere. De aceea este foarte important, nu să facem lucrurile într-un fel sau altul, ci pur și simplu să cunoaștem despre ce este vorba.
În final, nu trebuie să fim prea duri, nici cu noi înșine, nici cu ceilalți. Fiecare om face ce știe el mai bine și este mai capabil să facă. Nici orgoliul nu trebuie să fie demonizat sau anihilat cu totul. Până la urmă, orgoliul este cel care ne ține în viață. Dacă am ajunge să nu mai avem pic de orgoliu, ne-am arunca de la fereastră sau în fața primei mașini, convinși fiind că nu ne mai interesează nici măcar să trăim. Orgoliul este ceva care trebuie să existe, însă controlat.
Este absolut necesar ca, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi să reușească să își înțeleagă și să își controleze propriul orgoliu, prin cunoaștere și prin alte metode pe care le vom descoperi împreună în viitor.
Sursa foto: Shutterstock
transcendental.com 