Probabil că unul dintre cele mai controversate concepte ale epocii noastre este cel al globalizării. Susținută de unii, aspru criticată și privită ca o sperietoare de alții, fără ca măcar să ne dăm seama, globalizarea este unul dintre cele mai importante fenomene contemporane, al cărui martori suntem cu toții.
Înainte să ne „scufundăm” în subiect, doresc să menționez că acest material nu reprezintă rezultatul unui studiu sau unei documentări aprofundate asupra temei abordate, ci doar rezultatul unor observații și constatări personale. De aceea, aștept critici și opinii contrare fără probleme, atât timp cât sunt constructive și mai ales, rezultatul studiului și experienței personale ale celor care le lansează. Ca de obicei, nu aștept să fiu crezut pe cuvânt, ci doar să trezesc curiozitatea de a experimenta și trăi pe propria piele, curiozitatea de a face ceva pentru a avea o opinie autentic proprie, nu preluată de la altcineva.
Ce înseamnă cuvântul „globalizare”?
Conform DEX, „globalizare” semnifică „Fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob prin crearea de instituții și organisme politice suprastatale, printr-o politică economică și de securitate comună etc.”
Ce este globalizarea în concepția susținătorilor săi?
În opinia suporterilor globalizării, aceasta reprezintă calea de a conecta cât mai mulți oameni, din toate colțurile lumii, aparținând unor culturi și religii diferite. Globalizarea înseamnă mai multă toleranță și deschidere față de oameni cât mai diferiți, care pot interacționa și învăța unii de la alții, înseamnă libertate mai mare de circulație, comerț și exprimare, un nivel superior al democrației. În general, susținătorii globalizării sunt și suporteri ai toleranței religioase sau ai minorităților etnice ori sexuale, sunt persoane care cred în nonconformism sau în legalizarea drogurilor de nu foarte mare risc. De asemenea, mulți susținători ai globalizării sunt înclinați către știință, din punct de vedere religios sunt atei, adepți ai concepției materialiste asupra realității (nu neapărat materialiști, aici existând o diferență pe care probabil că o vom dezvolta cu altă ocazie). Un globalist va fi cel mai probabil și un progresist, în sensul folosit cel mai des azi, anume persoană care crede cu tărie că viața noastră poate fi îmbunătățită doar prin mai multă știință, mai multă tehnologie și, eventual, mai multă libertate de exprimare, circulație, comerț etc. În concepția susținătorilor, religia, tradițiile și naționalismul sunt, în general, principalele obstacole în calea desăvârșirii globalizării, astfel că toate acestea reprezintă aspecte negative ale societății, la care toți oamenii ar trebui să renunțe cât mai curând. Practic, cultura bazată pe religie, tradiții și naționalism este un stagiu inferior al civilizației, globalizarea reprezentând nivelul următor, superior, la care trebuie sa ajungă toată lumea cât mai repede posibil. Un susținător al globalizării rareori se va referi la globalizare în mod expres, ci se va declara pro democrație, libertate etc., globalizarea fiind un concept care nu îl interesează în mod special, dar nici nu are nimic împotriva lui. O persoană pro globalizare, cel mai probabil, consideră că naționalismul și curentele tradiționaliste sunt parte din propaganda rusească sau neocomunistă în Occident.
Ce este globalizarea în concepția criticilor săi?
În opinia unui critic al globalizării, acest fenomen reprezintă răul absolut, sfârșitul civilizației și aruncarea omenirii în haos. În opinia unui critic, globalizarea este un plan diabolic pus la cale de către o coaliție formată la nivel mondial de către cei mai bogați oameni din lume, care vor să acapareze toate resursele planetei, să instaureze un guvern mondial și să arunce omenirea într-o sclavie modernă, în care oamenii pot fi controlați foarte ușor prin promovarea ignoranței și prin distrugerea simțului de identitate națională, de limbă, cultură și tradiție strămoșească. Globalizarea reprezintă, după părerea unui critic al fenomenului, distrugerea unor valori fundamentale și vitale în societate, cum ar fi familia, care este normal să fie formată dintr-un bărbat și o femeie, a religiei, patriotismului și tradițiilor naționale. Un critic „stas” al globalizării va fi, cel mai probabil, o persoană religioasă, naționalistă, conformistă, intolerantă la cei aparținând altor religii sau minorităților etnice și sexuale. În cazuri extreme, un critic al globalizării va fi un susținător mai mult sau mai puțin fervent al extremelor, cum ar fi nazismul, comunismul sau antisemitismul. Un critic consideră că planul diabolic al globalizării este voința evreilor, va crede în teorii cum sunt faptul că globalizarea reprezintă instaurarea unei noi ordini mondiale, precum și în faptul că Planul Kalergi și Uniunea Europeană sunt acțiuni organizate de genocid și islamizare forțată a națiunilor europene.
De reținut că toate aceste trăsături nu sunt „bătute în cuie”, în sensul că este posibil ca un susținător al globalizării să nu fie neapărat ateu sau foarte mare susținător al științei, iar în sens invers, un critic al globalizării să creadă cu tărie în tehnologie și să fie ateu.
Ce este de fapt globalizarea?
Dacă ne acordăm un moment să privim faptele exact așa cum sunt ele, vom realiza că globalizarea în sine nu este nici un lucru rău nici un lucru bun, nici un plan organizat. Globalizarea este de fapt o tendință firească a speciei noastre, un instinct, așa cum sunt potolirea foamei sau a setei. Este ceva rău sau bun, organizat sau nu în mâncat și băut în sine? La fel trebuie să privim și globalizarea. Haideți să ne uităm puțin în trecut.
Scurtă istorie a globalizării
La începuturi, oamenii au fost organizați în familii sau, în cel mai bun caz, în familii extinse, denumite „clanuri”. Atunci când resursele unei familii sau clan se terminau, respectivul grup tăbăra peste clanul sau familia vecină, pentru a-i jefui de resurse, a-i exploata și înrobi. La un moment dat, clanurile și familiile inamice, în lupta pentru supraviețuire și resurse, interacționând mai mult timp între ele, chiar și într-un mod violent, au realizat că împreună, conlucrând pașnic, pot avea mai mult și pot supraviețui mai bine. Așa au apărut triburile și luptele dintre ele pentru resurse. Când triburile au realizat că împreună pot mai mult, au apărut confederațiile de triburi și cetățile. Când cetățile au realizat că războiul nu ajută la nimic, unirea acestora a dat naștere statelor, iar prin cucerirea statelor de către alte state, s-au născut imperiile. În zilele noastre, noțiunea de „imperiu” are cu totul alte sensuri, însă procesul descris mai sus continuă, prin unirea statelor în federații (de exemplu, SUA) sau organizații internaționale (de exemplu, Uniunea Europeană, NATO sau ONU).
Care este fundamentul globalizării?
De fapt, globalizarea nu reprezintă altceva decât procesul descris mai sus. Câțiva zeci de mii de ani de istorie a umanității, comprimați în câteva rânduri. Cel mai important lucru care se poate observa din rezumatul de mai sus este acela că procesul globalizării, printre altele, are ca și fundament pacea. Diviziunea și diferențele pot da naștere foarte simplu conflictelor și războaielor. Pacea, din perspectiva globalizării, înseamnă momentul în care două părți combatante într-un conflict înțeleg că dacă continuă să trateze unele cu altele pe picior de război, vor pierde mai mult decât dacă încearcă să vadă asemănările dintre ele și să încerce să conlucreze împreună, în loc să se jefuiască unele pe altele. Înseamnă unirea a două sau mai multe părți aflate în conflict într-o singură parte, pe baza unui set de valori și reguli de comun acord acceptate. Înseamnă unirea a două sau mai multe familii, clanuri, triburi, cetăți, popoare sau țări, într-una singură. Pacea este condiția esențială pentru a construi ceva. Războiul înseamnă distrugere, sclavie, omor, viol și jaf. Nu se poate construi nimic durabil pe vreme de război: nici social, nici economic, nici din punct de vedere al infrastructurii. De aceea, un critic al globalizării nu realizează că, fără globalizare, cel mai probabil, nu ar avea ce tradiție, identitate națională sau religie să apere. Fără globalizare, cel mai probabil, comunitatea de care este atât de mândru și pe care o apără cu vehemență în fața globalizării, ar fi și acum la nivelul de familie, clan sau trib, care se apără zi și noapte împotriva jafului, omorurilor și violurilor familiei, clanului sau tribului vecin. Nici tradițiile, cultura sau religiile nu ar fi putut să apară fără pace. Toate tradițiile, religiile, culturile și civilizațiile lumii sunt, printre altele, și rezultatul globalizării, fenomen petrecut pe fundamentul păcii.
Unde putem observa globalizarea?
Peste tot și dintotdeauna. Marile imperii ale umanității au fost câte un pas înainte în fenomenul globalizării. În firescul acestui fenomen se încadrează imperiile fondate de către chinezi, egipteni, persani sau Alexandru Macedon. Însuși Imperiul Roman s-a extins teritorial pe rațiuni de globalizare, bazată pe pace. În concepția romanilor, menirea lor era aceea de a instaura peste tot în lume „pax romana” (pacea romană), adică prin cucerire și înglobarea în statul roman, să pacifice triburile aflate pe picior de război unele cu altele, și să le învețe căile și rolul lumii civilizate. În ere mai apropiate zilelor noastre, globalizarea s-a manifestat prin imperiile coloniale din Americi și prin Imperiul Habsburgic din Europa, care a înglobat între granițele sale popoare diferite: nemți, unguri, croați, slavoni, sârbi, români, italieni, francezi, flamanzi, ruteni, polonezi etc.
Crearea statelor naționale unitare se încadrează de asemenea în fenomenul globalizării: unificarea Japoniei din anul 1600, unirea înfăptuită de către Mihai Viteazul în anii 1600 – 1601, Mica Unire a Moldovei și Munteniei de la 1859, unificarea Italiei și a Germaniei din sec. XIX, Marea Unire a românilor de la 1918 etc. Practic, personaje ale istoriei care, prin naționalismul de care au dat dovadă prin acțiunile lor, sunt astăzi glorificate și prezentate ca și exemple antiglobalizare de către criticii fenomenului, au fost de fapt promotori ai acestuia: Al. I. Cuza în cazul românilor, sau Giuseppe Garibaldi ori Otto von Bismarck în cazul Italiei sau Germaniei, state care, până la unificare, deși aveau locuitori vorbitori de aceeași limbă și cu aceleași tradiții și obiceiuri, timp de sute de ani, au fost fărâmițate în mici regate și stătulețe care s-au mai și dușmănit între ele. Încă un paradox hilar: un anti globalist în varianta naționalistă și patriotică, îi va invoca pe Cuza, Bismarck sau Garibaldi ca și argumente de ce globalismul nu este bun și de ce tradiția și naționalismul sunt calea cea dreaptă, când de fapt, aceștia au fost exact instrumente ale globalizării. Atenție, nu insinuez că vreun personaj dintre cele de mai sus a făcut ce a făcut în numele globalizării. Totuși, în urma unificărilor naționale petrecute, ca și o consecință firească, inconștientă a faptelor lui Mihai Viteazul, Cuza, Bismarck, Garibaldi, Burebista și alți unificatori de mai multe țări, triburi sau clanuri într-unul singur, a rezultat și câte un pas înainte în traseul nostru al tuturor pe drumul globalizării.
Principalul motor al globalizării
Un exemplu foarte relevant, sau mai bine zis, în acest caz, principalul motor al globalizării, este reprezentat de migrație. Arheologia ne arată că primii aparținători ai speciei noastre de oameni (homo sapiens sapiens) au apărut acum aproximativ 190.000 de ani în Africa. Acum, homo sapiens sapiens, ne aflăm împrăștiați pe toată planeta. Nu știu dacă există exemplu mai bun de globalizare.
Un alt episod migratoriu care a schimbat pentru totdeauna societatea omenească este reprezentat de migrația celților, din vestul Europei către est, inclusiv în Dacia, până pe teritoriul Turciei de azi. Celții sunt considerați a fi principalii reprezentanți ai Epocii Fierului și inventatorii săpunului, printre altele. Oare cum ar arăta lumea noastră de azi fără săpun? Probabil că altcineva ar fi inventat tehnologii asemănătoare, sau poate că, în cele din urmă, chiar și fără migrația celților, săpunul s-ar fi răspândit. Totuși, lucrurile s-au întâmplat astfel și nu în alt mod, iar generalizarea și învățarea producerii și folosirii acestei tehnologii se datorează migrației celților. Dacă celții nu ar fi migrat, nu ar fi existat altă cale de generalizare a folosirii săpunului decât alte populații să fi migrat pe teritoriile acestora, iar orice altă invenție asemănătoare, a oricărui alt popor, nu ar fi putut fi învățată de către alții fără interacțiuni între oameni. Deci, niciun fel de schimb de experiență și informații între popoare, nu ar fi posibil fără globalizare. Migrațiile din toate epocile istorice s-au încadrat în contextul foarte larg al globalizării: așezarea coloniștilor romani în provinciile imperiului, marile migrații care au condus la căderea Imperiului Roman, colonizarea Americii și a altor teritorii de către europeni, precum și migrația zilelor noastre, petrecută cel mai mult din zonele mai puțin evoluate sau lovite de război, în zone de pace sau mai dezvoltate economic, cultural și social. Deși conservatorii și tradiționaliștii văd acest amestec între popoare (asiatici cu europeni și africani, creștini cu musulmani etc.) ca fiind ceva negativ, de fapt, pe termen lung și foarte lung, de ordinul sutelor și miilor de ani, istoria ne arată că migrațiile și globalizarea aferentă sunt fenomene recurente, și mai important decât atât, cu un efect general benefic asupra societății omenești. Bineînțeles, ne putem gândi „ce mă interesează pe mine ce va fi peste sute și mii de ani? Trebuie să ne intereseze doar ce este acum.” Însă mai important este să încercăm să avem o viziune mai largă asupra lucrurilor și viitorului și, revenind la exemplul cu săpunul celților, să conștientizăm faptul că, dacă migrația și globalizarea ar fi fost, dintr-un anumit motiv, total imposibile, cel mai probabil, nu am fi beneficiat niciodată de aceste tehnologii aparent simple dar cu impact benefic imens asupra civilizației noastre. Înainte de a judeca globalizarea ca fiind ceva total negativ, să încercăm să ne imaginăm lumea noastră civilizată fără săpun. Să încercăm sa găsim noi ceva ce l-ar putea înlocui.
Mai mult, limbile, culturile și tradițiile s-au format ca și efect al globalizării. Națiunile europene și limbile lor actuale își au originea din amestecul romanilor cu barbari veniți din nordul, estul Europei și stepele Asiei. Cu alte cuvinte, tradițiile, cultura și națiunile pe care tradiționaliștii le apără azi cu atâta ardoare împotriva globalizării, sunt de fapt efectul globalizării, după sute și mii de ani de la producerea acestuia. Adică un efect care, în concepția unui conservator, este foarte benefic, însă perceput așa tocmai la foarte mult timp după producerea sa. Firescul și naturalul nu cunosc excepții în funcție de ceea ce ne convine nouă să acceptăm și să recunoaștem sau nu.
Chiar și marile religii ale lumii sunt efecte ale globalizării, urmare în mare parte, a migrației și interacțiunii între oameni aparținând diverselor medii și culturi. Numai prin globalizare este posibil ca religii precum creștinismul sau islamismul să aibă fiecare sute de milioane de adepți în toată lumea. Adepți existenți, au convertit adepți noi din meleagurile pe care au ajuns, de exemplu, creștinarea din Imperiul Roman și mai târziu, a indigenilor din Americi, islamizarea turcilor și a tătarilor etc. Toate sunt exemple clasice de globalizare.
Exemple contemporane de globalizare
În zilele noastre, mai mult ca oricând, descoperim și dezbatem pe marginea globalizării, ca și când ar fi un fenomen apărut recent. De fapt, după cum se poate observa din cele de mai sus, globalizarea este o poveste veche de când există omenirea și care acum se petrece la nivelul tehnologic, de cultură, civilizație și conectivitate actual. Iată cele mai relevante exemple de globalizare ale zilelor noastre:
Statele Unite ale Americii – trebuie să recunoaștem că aproape orice țară de pe planetă are la ora actuală ceva din cultura și mentalitatea americană, sau tinde să aibă. „Visul american” este un produs marketat cu foarte mult succes prin super-producții cinematografice hollywoodiene sau prin afaceri-gigant multinaționale care, propagându-se în toată lumea, au vândut nu doar niște produse și servicii la scară industrială, ci și o mentalitate, un set de valori și de aspirații care, într-o măsură mai mare sau mai mică, modelează cultura întregii planete. Din punct de vedere militar și politic, SUA își propovăduiește și implementează propria „pax romana” în lume, prin promovarea, uneori chiar și prin violență, a principiilor cum ar fi democrația, alegerile libere, libertatea de exprimare și a comerțului, libera inițiativă și capitalismul. Fără a comenta aici și acum oportunitatea și intențiile din spatele acestor acțiuni, acesta este un exemplu foarte bun de globalizare care se petrece sub ochii noștri. Însăși organizarea SUA, ca federație, reprezintă o manifestare a globalizării, încă de la începuturile sale.
Probabil că un exemplu și mai bun de globalizare contemporană o reprezintă Uniunea Europeană. Încercând-se sau nu a fi o replică modernă a Imperiului Roman sau omologul european al SUA, UE este o organizație internațională în cadrul căreia mai multe țări acționează ca una din punct de vedere vamal, comercial, economic, politic etc., având organe de conducere proprii, formate din reprezentanți aleși în mod liber și democratic de pe întreg cuprinsul statelor membre. Finalitatea este aceea ca, în final, să se pună bazele Statelor Unite ale Europei, din care, în cazul ideal, vor face parte toate țările europene. Uniunea Europeană a apărut după ceea ce se consideră a fi cel mai mare și devastator război din istoria omenirii (Al Doilea Război Mondial), tocmai în ideea de a preveni ca asemenea catastrofe să se mai petreacă. Practic, exact cum explicam mai sus, țările europene, devastate de război, au realizat că prin conlucrare pot realiza mai mult și au pus bazele Uniunii Europene, pe fundamentul păcii pe care să se construiască o bunăstare și prosperitate comună. Din nou, fără a comenta oportunitatea și intențiile din spatele proiectului european, totuși, la fel de real este că lucrurile stau așa: globalizarea concretizată în Uniunea Europeană a apărut după, și nu înaintea războaielor mondiale, iar războaie între state sau conflicte armate de tipul războaielor civile, nu au izbucnit până acum pe teritoriul Uniunii Europene.
Totuși, cel mai bun exemplu de globalizare este internetul și rețeaua planetară online creată prin intermediul acestuia. Prin internet, oamenii din toate părțile lumii se pot conecta în moduri și cu o rapiditate care, cu jumătate de secol în urmă, nimeni nici măcar nu visa că vor fi posibile vreodată. Internetul face posibilă existența comunităților, divertismentului, dating-ului, sexului, mediei și afacerilor online, ca o replică virtuală, în oglindă, a vieții reale, aceasta însă, spre deosebire de realitatea fizică, fără nicio frontieră.
Globalizarea = Noua ordine mondială?
Aceasta este greșeala cea mai mare pe care o fac atât susținătorii, cât și criticii globalizării: credința că globalizarea este ceva organizat, pozitiv sau negativ pentru noi toți, ca George Soros, Facebook ori Microsoft au un plan bine pus la punct, pe zeci și sute de ani, de salvare sau distrugere a omenirii, de instaurare a unei noi ordini mondiale prin globalizare. După cum se poate observa, dintr-o analiză atentă a faptelor și a istoriei, globalizarea este un fenomen care se întâmplă oricum, fie că vrem sau nu, fie că ne place sau nu. Nimeni nu folosește globalizarea în mod conștient sau organizat, în mod pozitiv sau negativ, pentru umanitate. Globalizarea este doar consecința firească a unor evenimente sociale, politice, ori a unor avansuri tehnologice, niciodată obiectivul principal sau scopul în sine. De aceea, Noua ordine mondială sau orice altă teorie de manipulare a întregii omeniri, cu sau fără iz de teorie a conspirației, nu este același lucru cu globalizarea. Cel mai probabil, toate aceste teorii, mai mult sau mai puțin adevărate, sunt reacții de rezistență ale oamenilor în fața firescului. Deoarece, oricât ne-am opune, globalizarea se va întâmpla în continuare, iar noi toți, mai mult sau mai puțin conștienți de asta, susținători sau critici ai săi, o vom înfăptui.
Însăși separația aceasta între „suporteri” și „critici” ai globalizării mi se pare ciudată și hilară. Este ca și când oamenii s-ar împărți între susținători și oponenți ai satisfacerii necesităților fiziologice. Da, globalizarea este un fenomen la fel de firesc pentru oameni ca și satisfacerea necesităților fiziologice.
Este globalizarea ceva rău sau bun?
Primul lucru pe care trebuie să îl înțelegem și să îl acceptăm cu toții este acela că globalizarea este un fenomen care pur și simplu există, indiferent ce am face noi.
Da, globalizarea poate avea efectele sale foarte nocive. Cel mai grav pericol al globalizării este, din punctul meu de vedere, uniformizarea și standardizarea culturală. Globalizarea poate conduce la eradicarea totală sau fără discernământ a tradițiilor și specificului cultural al unei populații, astfel că, un efect nociv al globalizării poate fi pierderea unui patrimoniu cultural, spiritual și tehnologic inestimabil ca și valoare sau utilitate. Nu asta ar trebui să însemne globalizare. În situația ideală, acest fenomen ar trebui să însemne interacțiunea armonioasă în cele din urmă, între culturi și mentalități diferite, care apoi să fuzioneze în culturi și mentalități noi, care să mențină, pe cât posibil, ceea ce este mai bun din origini și să renunțe la ceea ce nu este bun. În schimb da, din păcate, globalizarea poate lua forma unui comunism cultural câteodată, în loc de îmbinare armonioasă, producându-se eradicarea unor elemente.
Ar fi incorect însă să vedem doar părțile rele.
Da, SUA poate că are o agendă de politică externă agresivă, de jefuire a Orientului Mijlociu de resursele sale de petrol, de înlăturare a regimurilor incomode, de purtare a diverse războaie prin interpuși cu Rusia și Iran și da, poate că investește în țări străine doar pentru mâna de lucru ieftină și regimurile politice slabe și coruptibile existente acolo. Da, poate că în Uniunea Europeană se acceptă și state care se vor a fi doar piețe de desfacere. Totuși, în toate aceste politici „murdare” există și o parte bună, iar aceasta este numai și numai globalizarea care se petrece ca și o consecință firească a acestor politici. Orientul Mijlociu, statele din America Centrală sau de Sud ori din Europa de Est, foste comuniste sau provenind din epoci de regimuri totalitare, pot „gusta” din democrație. Prin interacțiuni cu SUA și UE pot învăța ce înseamnă votul liber exprimat, piața, comerțul și exprimarea liberă sau inițiativa privată. Astfel, într-un timp care depinde de fiecare popor în parte, acesta își poate ridica nivelul.
Globalizarea, în contextul actual al Uniunii Europene, înseamnă să trecem peste conștiința națională de români, unguri, francezi, nemți, slovaci etc. și să începem să ne formăm o conștiință europeană, să ajungem să ne simțim peste tot pe teritoriul Uniunii Europene mândrii ca de propria țară și ca acasă, la noi în țară. Cultura românească, italiană, spaniolă, germană și poloneză, vor fuziona într-o nouă cultură, europeană, care, dacă este să învățăm din lecțiile istoriei, în final, pe termen lung și foarte lung, va păstra, ca regulă, ceea ce este mai bun din cultura, mentalitatea și tradiția fiecărui popor participant la fuziune. Aceasta înseamnă dizolvarea granițelor de orice fel între popoarele aparținând familiei europene. Acesta ar fi următorul pas pe care, încet-încet, în mod firesc, îl facem noi, aici în Europa, în contextul globalizării. Bineînțeles, acest proces va dura zeci, probabil sute de ani de acum încolo, diferențele dintre statele membre ale Uniunii Europene fiind încă foarte mari, desăvârșirea Statelor Unite ale Europei fiind foarte departe din punctul meu de vedere. Pentru a anticipa însă și mai mult, următorul pas în contextul globalizării ar fi crearea unei organizații asemănătoare U.E. și SUA de azi, între Statele Unite ale Europei și țările Americilor, și când această uniune se va desăvârși, în sensul că ea va ajunge să constituie un singur popor și o singură țară, se va întâmpla la fel cu această mega-țară și Statele Asiei, inclusiv Rusia și în final, cu Africa și cu Australia, astfel încât, de la o conștiință națională, vom evolua la una europeană, mai departe, la una intercontinentală și în final, planetară, ca membri ai unui singur popor, aparținând unei singure țări. Aceasta va însemna că șansele de războaie și de conflicte armate ar deveni minime, atingând-se astfel obiectivul umanității de a asigura pe Glob pacea mondială. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că nu vor mai exista probleme. Doar ca acestea vor fi la cu totul alt nivel și de cu totul altă natură. Și mai departe, dacă vom reuși în cele din urmă să colonizăm alte planete, instinctul omului de a tinde spre globalizare, ne va împinge în mod firesc spre o conștiință inter-planetară. Iar dacă se va dovedi că în final există extratereștri pe vreuna dintre aceste planete, prin mixturile inter-specii extraterestre și oameni, se va ajunge să tindem spre globalizare inter-specii și umano-extraterestră. Și așa mai departe. În prezentul paragraf, fac o profeție pentru următoarele mii și zeci sau sute de mii de ani, desigur. Însă acesta este procesul globalizării, și atât timp cât, într-o formă sau alta, vor exista oameni pe Terra sau în Univers, acest proces nu se va opri, tinzând spre următoarea etapă posibilă, spre infinit și eternitate. Atât de firesc și în același timp, puternic și universal, este fenomenul globalizării. Un interes ultra-naționalist sau extremist religios de orice tip ori Noua Ordine Mondială sau orice alta teorie a conspirației, pe termen lung și foarte lung, nu se vor putea opune niciodată fenomenului globalizării.
In fine, da, internetul este o mare de știri false, manipulări și lucruri superficiale, dăunătoare psihicului si afectivului uman. Da, internetul are un impact negativ asupra copiilor și culturii contemporane în general. Însă internetul ne și conectează ca nimic altceva. Internetul a dus circuitul informației, marketing-ul, publicitatea, media, comerțul și chiar și administrația, la cu totul alte niveluri.
Depinde de fiecare dintre noi dacă vedem și aplicăm globalizarea sub formă de comunism cultural, pentru a instaura Noua Ordine Mondială, sau ca pe o lărgire a perspectivelor și opțiunilor pe care le avem în viață, ca o șansă de a învăța, cunoaște mai mult, și prin aceasta, să devenim persoane mai bune, mai conștiente de realitate și mai bine pregătite pentru viață.
Sunt sau nu un globalist?
Da. Alături de ceilalți aproape 8 miliarde de oameni care trăiesc pe această planetă.
Tu ești sau nu un globalist? Indiferent de răspuns, cum ți-ai format opinia? Preluând-o de la alții, din cultura și conveniențele societății în care trăiești, sau experimentând tu însuți, citind, informând-te din mai multe surse, uneori contradictorii între ele, și ieșind din „satul tău”, cunoscând cât mai mulți oameni și locuri?
În final, nu contează dacă suntem sau nu globaliști sau cum calificăm acest fenomen, ci este vorba doar despre cum ne fundamentăm opiniile: pur și simplu preluând-le de la alții sau într-un mod cât mai autentic, personal, experimental și real posibil. De aceea, nu este nicio rușine să răspunzi la aceasta întrebare „nu știu”. Te provoc să ieși în lume și să afli răspunsul tău propriu la această întrebare.
Sursa foto: Shutterstock
transcendental.com 