Evoluționismul este un alt concept care ne influențează și ne modelează cultura, mentalitatea și viața de zi cu zi profund, în moduri pe care, în general, nu le conștientizăm.
Ce este evoluționismul?
Foarte pe scurt, evoluționismul este un concept care își are originea în darwinism, teorie apărută aproximativ la jumătatea sec. XIX în urma cercetărilor efectuate de către naturalistul Charles Darwin. În linii mari, după cercetări și observații îndelungi efectuate în natură, Charles Darwin a concluzionat că:
– natura și Universul sunt bazate pe evoluție;
– evoluția este un proces care presupune transformarea unei specii de plantă/animal în alte specii, mai bine adaptate mediului înconjurător, atunci când condițiile de viață ale respectivei specii se schimbă – transformismul;
– potrivit evoluționismului, omul este o specie de mamifere îmbunătățită, care se trage din maimuță, fiind actualmente apogeul evoluției în natură;
– evoluția se bazează pe selecție naturală, aceasta însemnând că organismele slabe mor și dispar, iar cele puternice supraviețuiesc și apucă să își perpetueze specia și genele (competiția având ca miză supraviețuirea);
– evoluția este un proces lent, linear, aceasta însemnând că evoluția a început de la un minim (de exemplu, viața pornind de la nivelul unei celule), tinzând către un maxim în progresul său.
Date fiind ideile pe care le presupune, evoluționismul a intrat în contradicție cu teoria creaționistă a Universului, care își are izvorul în religie și în cărțile așa-zis „sfinte”, și care susține că omul și Universul sunt creația unei ființe superioare, omnipotente și omniprezente, omul fiind creat de către această ființă după chipul și asemănarea sa. Nu mă voi referi în acest material la evoluționism vs. creaționism – o tema arhidiscutată și interpretată de fiecare potrivit propriului orgoliu și simț de părtinire, sub forma dezbaterilor, articolelor sau altor materiale de tipul: „Cine a creat omul și Universul, Dumnezeu sau natura?”
Nu, eu prefer să dezvolt tema evoluționismului din alte două perspective, mult prea rar dezbătute. Încă de la început, țin să menționez că deși sunt, în mod sincer, un adept al evoluționismului, citind, observând realitatea, am constatat că, din cel puțin două puncte de vedere, teoria evoluționismului este eronată. De menționat și că însuși Charles Darwin, ca orice savant briliant și de buna-credință, la vremea sa, a specificat foarte clar faptul că teoria sa este doar rezultatul cercetărilor sale, care poate fi modificat, îmbunătățit, sau chiar contestat de către o alta teorie, mai riguroasă și corectă decât a sa, odată cu evoluția științei și a cunoașterii naturii de către om. Aceasta, tocmai pentru că evoluția este un proces în continua desfășurare. Charles Darwin a avut dreptate, deoarece la o sută și ceva de ani de la apariția teoriei sale, aceasta s-a dovedit a fi eronată din cel puțin două puncte de vedere:
– selecția naturală se bazează pe competiție, întotdeauna supraviețuirea fiind a celui mai puternic;
– evoluția este un proces linear, lent și greoi, pornind de la un minim și tinzând către un maxim.
În acest material voi demonta mitul reprezentat de faptul că evoluția se bazează în principal pe competiție, în zilele noastre și în societatea capitalistă în care trăim actualmente, aceasta fiind unul dintre fundamentele civilizației noastre, unul dintre cele mai „sacre” principii ale economiei de piață bazată pe liberă inițiativă și libertatea comerțului. Acest material este prima parte pe care o voi publica pe tema evoluționismului, subiectul fiind mult prea larg și presupunând prea multe aspecte pentru a putea fi cuprins într-un singur material.
Cum s-a ajuns să se creadă ca unul dintre fundamentele evoluției este competiția?
Legenda spune că, între nenumăratele observații și cercetări pe care Darwin le-a făcut în natură, într-o zi a observat cum un mușuroi de furnici a fost atacat, invadat și ocupat de către furnicile aparținând altui mușuroi. De asemenea, naturalistul a observat că furnicile invadatoare au ucis majoritatea furnicilor aparținând mușuroiului atacat, înrobind furnicile supraviețuitoare într-un fel de „sclavie” a furnicilor. Pe baza acestei observații, precum și a altora, făcute asupra speciilor care se vânau între ele pentru hrană sau a indivizilor care se luptau pentru femele în ritualuri de împerechere, Charles Darwin a concluzionat că evoluția înseamnă, printre altele, și selecție naturală, care se bazează pe competiția între specii și indivizi, cel mai puternic supraviețuind în final, doar cei mai puternici apucând să își perpetueze specia și genele.
Just și corect. Însă doar în aparență.
Bine, și dacă evoluția nu înseamnă selecție naturală bazată pe competiție și supraviețuirea celui mai puternic, atunci, cum stau lucrurile de fapt?
Provin dintr-o familie mare iubitoare de natură. Acasă am primit o educație de dragoste și respect fata de mediul înconjurător, plante și animale. De mic copil, am fost scos în aer liber, în natură, învățat să apreciez și să mă bucur de animale, flori, copaci și păduri. Mai mult, la mine acasă, dintotdeauna, s-au vizionat documentare cu animale și diverse expediții în natură. Întotdeauna, ai mei erau copleșiți de milă când vedeau vreo antilopă ucisă și devorată de lei. Când eram mai mic nu prea mă interesa subiectul, însă atunci când am mai crescut, am realizat că nu înțeleg motivul milei lor. Până la urmă, ar fi mai bine ca în documentar să apară leul cu puii săi murind de foame, pentru a scăpa antilopele? Sunt convins că, în fața unor asemenea imagini, ai mei ar fi fost copleșiți de aceeași milă. Atunci, cum este mai bine? Și ce se întâmplă în acele scene de fapt?
Aparent, leul, unul dintre cei mai puternici prădători ai planetei, prin vânătoare, intră în competiție cu o antilopă, pentru a se hrăni pe sine însuși și întreaga sa familie. Leul vânează antilopa, iar în competiția dintre cei doi, dacă leul este mai abil și mai puternic, ucide și devorează antilopa. Dacă aceasta este mai rapidă și mai abilă, va scăpa cu viață și va învinge astfel leul. Da, este o competiție evidentă și incontestabilă între cei doi. Însă dacă privim mai profund un asemenea episod din savana africană, vom observa că în realitate, fundamentul interacțiunii dintre cele două specii nu este competiția de la suprafață, ci la bază și ca fundament al relației dintre leu și antilopă, privite ca și specii, stă cooperarea.
Da, fundamentul evoluției și al selecției naturale, cu tot ce implică acestea, nu este competiția, ci exact conceptul opus: cooperarea, conlucrarea, colaborarea sau cum vrem să o numim.
Dacă facem exercițiul de imaginație de a privi o vânătoare între un leu și o antilopă din perspectiva cooperării dintre cele doua specii, vom constata următoarele detalii esențiale, pe care înainte, privind din perspectiva competiției, nu le observasem: leul, vânând antilopa, își asigură hrana pentru sine și pentru puii săi, antilopele reprezentând astfel pentru lei principala sursă de hrană, adică un element vital pentru supraviețuirea speciei lor. Cooperarea rezultă destul de clar din sensul antilopelor. Însă și leii cooperează cu antilopele pentru supraviețuirea acestora. Dacă privim cu atenție aceste emisiuni, vom observa că leii niciodată nu vânează exemplare pe care ei le percep ca fiind voinice, viguroase și sănătoase, ci se concentrează pe vânătoarea de exemplare pe care ei le simt ca fiind vulnerabile și prăzi mai ușoare: pui slab dezvoltați, antilope bolnave sau rănite. Astfel, și leii contribuie la supraviețuirea și perpetuarea celor mai bune gene ale speciei antilopelor, prin eliminarea exemplarelor slabe și vulnerabile. Practic, da, la nivel de indivizi, prin vânătoare, se întâmplă competiția, însă per ansamblu, la nivel de specie, are loc o cooperare mutual avantajoasă între cele două specii.
Poate că cel mai relevant exemplu de cooperare din natură l-am văzut într-un documentar, acum câțiva ani, despre migrația somonilor, din Oceanul Pacific în râurile repezi ale Americii de Nord. Foarte pe scurt, până la momentul acelui documentar, specialiștii au stabilit că somonii adulți migrează în bancuri de zeci și sute de milioane de exemplare, din Oceanul Pacific în râurile Americii de Nord unde, migrând până în zona izvoarelor acelor râuri, la finalul călătoriei, își depun ouăle, după care mor. Pe parcursul migrației, somonii sunt vânați de o grămadă de specii prădătoare: rechini și alți pești, păsări, urși, oameni etc. Privind acel documentar, aveai senzația că somonii sunt cele mai chinuite și terorizate ființe de pe planetă, într-adevăr fără niciun moment de liniște și de pauză, mereu în mișcare, mereu în pericol de moarte, de la stadiul de icre pana în ultimul moment, mereu în alertă, mereu vânați, uciși și masacrați în cele mai barbare moduri, sfâșiați, mâncați de vii sau lăsați să se zbată pe uscat până la ultima picătură de viață, trăind în grupuri mega-largi de milioane de indivizi, fără o clipa de intimitate într-o viață întreagă, în fine, având în mod firesc pentru specia lor o viață pe care un om, nici măcar pe timp de război sau în sclavie nu o are. Totul, pentru obiectivul suprem al speciei, de a ajunge la izvoarele unor râuri. Și asta de ce? Pentru a își depune icrele și a își perpetua specia acolo. Ca și om, din perspectiva limitată și specifică speciei noastre, te-ai fi așteptat ca, măcar după atâta amar de drum și după atâtea nenorociri și pericole înfruntate, somonii poate că ar avea un moment de liniște, să se bucure măcar puțin de odraslele lor după ce acestea ar ieși din icre. Din perspectiva multor oameni, acea migrație lungă, dureroasă și chinuitoare ar fi meritat pentru a procrea și apoi pentru a te bucura de puii tăi. În realitate însă, nimic de genul acesta nu se întâmplă. Într-un mod incredibil de firesc, la fel de natural ca și viața, imediat după ce își depun icrele, somonii mor. Și asta este tot. Practic, migrația lor, cu tot ce presupune ea, se întâmplă doar pentru depunerea icrelor, urmată concomitent de moarte.
Privită prin ochi omenești, o asemenea viață și soartă este de neconceput. Sacrificiul somonilor poate să pară unui om în mare parte inutil, natura, privind povestea unei asemenea specii, pare injustă, sadică, un mecanism deviat, contrar legilor Universului, care trebuie să fie morale și frumoase tot timpul. În primul rând, supraviețuirea este o treabă murdară, incorectă, dură, primitivă, pe alocuri sadică și poate chiar inutilă uneori, cel puțin în aparență. Toate acestea sunt valabile atât pentru alte specii, cât și pentru noi, oamenii. Despre supraviețuire însă, altă dată. În ceea ce privește cooperarea care stă la baza Universului, la fel ca și în cazul leilor și antilopelor, și în cazul somonilor, se poate vedea, privind din această perspectivă desigur, nu a competiției, că viața de somon nu este deloc inutilă și că ei au un rol vital pentru mai multe viețuitoare. Principala armă de supraviețuire a somonilor este mulțimea lor. Această caracteristică a somonilor ajută enorm și alte specii. Dat fiind numărul lor imens, somonii își „permit” să hrănească nenumărați prădători acvatici sau tereștri. Practic, somonul face parte din dieta oricărui prădător din Pacificul de nord-vest sau din pădurile nordului Americii de Nord. Fără somoni, o mare parte dintre viețuitoarele acelor meleaguri ar muri, sau cel puțin, speciile respective ar ajunge aproape de extincție, până s-ar orienta probabil către alte surse de hrană. Poate că respectivele specii s-ar stinge între timp dacă ar dispărea somonii sau, conform teoriei lui Darwin, necontestată în vreun sens contrar până acum din punctul de vedere al transformismului, adaptându-se la noile condiții de viață, probabil că s-ar transforma treptat în alte specii. Mai mult, prin zecile și sutele de milioane de somoni care mor în râurile de pe continent în fiecare an, această specie hrănește și regnul vegetal. S-a descoperit că toți copacii pădurilor din nordul Americii de Nord cresc în soluri al căror principal nutriment este reprezentat de substanțele hrănitoare provenite din carnea de somon. Cu alte cuvinte, fără somoni, inclusiv pădurile nordice ale Americii, ar fi altcumva sau nu ar mai fi deloc. Această poveste a somonilor este extrem de relevantă în a înțelege cooperarea dintre specii pentru supraviețuire, această cooperare necunoscând nicio limită, intervenind atât între elemente aparținând acelorași specii cât și elementelor unor specii, uneori chiar regnuri diferite. În acest exemplu, toate au ca și verigă somonii, a căror viață și sacrificiu, prin prisma cooperării, nu mai par inutile sau nedrepte, ci dimpotrivă, conlucrând cu o mulțime de specii, acvatice sau terestre, animale sau vegetale, asigură supraviețuirea tuturor, inclusiv a propriei specii.
Ce influență au toate acestea asupra oamenilor?
Desigur, ne putem gândi acum: „În regulă, în natură, pentru lei și antilope, somoni, urși și copaci, toate sunt bune și frumoase, ok, accept, toate aceste viețuitoare colaborează între ele pentru supraviețuire, dar ce legătură au toate astea cu noi, oamenii? Cum ar putea evolua societatea fără competiție ca și fundament? Nu aceasta este baza comerțului și a afacerilor? Nu competiția obligă companiile să fie mereu creative, mereu în proces de a-și îmbunătăți produsele și serviciile oferite clienților proprii? Nu competiția ne obligă pe noi, oamenii în general, să fim mai buni și mai performanți? Nu competiția mă determină să dau mai mult la muncă sau să îmi caut alt serviciu, pentru a fi mai bine plătit? Nu competiția este baza democrației, obligând politicienii și partidele să facă mai mult, astfel încât să fie cât mai pe placul electoratului? Nu trebuie să fiu cât mai competitiv, ca să am o casă mare, o mașină frumoasă și o iubită/un iubit cât mai sexy? Nu competiția și spiritul competitiv îmi pot asigura o viață mai bună și mai fericită? Ce legătură avem noi, oamenii, cu urșii, somonii și antilopele? Cooperarea poate că funcționează în lumea lor. În lumea noastră, nu. Noi suntem oameni, ființe superioare și inteligente! Noi trăim în societăți evoluate și organizate! Noi avem sentimente, inteligență, tehnologie și internet! Noi avem sateliți pe orbita Pământului, inteligență artificială și smart city-uri! Fără competiție, civilizația noastră democratică, liberală și capitalistă, s-ar destrăma! Fără competiție, am cădea în comunism sau alte forme de dictatură, și am ajunge sub ocupație rusească sau chineză!”
Acesta este modul în care conceptul competiției ne impactează pe toți. Este unul dintre acele principii care sunt atât de profund inoculate și sedimentate în mințile și cultura noastră, încât îl trecem cu vederea tot timpul. A devenit atât de firesc, încât nici nu îl mai observăm. În viața de zi cu zi, nimeni nu se mai gândește la competiție și consecințele unei asemenea mentalități asupra societății, ci ne concentrăm doar pe detalii: un loc de muncă mai bun, mai mulți bani, o mașină mai frumoasă, o casă mai mare, o educație mai bună și condiții mai bune pentru copiii noștri, un smartphone sau un gadget mai performant și mai „cool”, haine și produse originale și cât mai scumpe, o iubită/soție sau un iubit/soț mai sexy, mai multe/mai mulți femei/bărbați seduși, profituri mai mari, vacanțe mai luxoase etc. Toate acestea, în numele competiției și în ideea de a fi din ce în ce mai competitivi, într-o lume din ce în ce mai competitivă, în care doar cei puternici supraviețuiesc, adică cei care au mai mulți bani, case mai mari, mașini mai frumoase, smartphone-uri și gadget-uri mai performante, mușchi mai mari și abdomene mai lucrate, parteneri de viață mai sexy, elicoptere în loc de mașini, profituri mai mari și așa mai departe. Prea puțini oameni realizează însă că acesta este doar un concept cultural, nu singura cale spre o viață mai bună și spre fericire. Conceptul cultural care ne împinge pe toți într-un fel sau altul să vânăm și să ne dorim toate aceste lucruri este exact competiția.
Si nu, nu aceasta este baza culturii și civilizației capitaliste, democratice și liberale în care trăim cu toții în Occident. Fundamentul este și va fi întotdeauna cooperarea. Inclusiv în cazul nostru, al oamenilor, deoarece inclusiv societatea creată de noi face parte din aceeași natură și din același Univers, pe aceeași planetă ca și celelalte specii vii, nu în vreun univers paralel sau altundeva în cosmos.
Primul lucru pe care trebuie să îl acceptăm este acela că, la bază, și noi ne supunem acelorași reguli ca și celelalte organisme: trebuie să dormim, avem nevoie de un adăpost, într-un fel sau altul trebuie să facem sex ca să ne înmulțim, avem necesități fiziologice de satisfăcut etc. Mai departe, trebuie să înțelegem și să acceptăm faptul că, oricât am încerca noi să ne îndepărtăm de natură, cu orașe și tehnologii cât mai smart, zgârie-nori mai înalți, inteligență artificială mai performantă și vieți mai luxoase, religii și practici spirituale mai înălțătoare, tot în aceeași natură se petrece viața noastră. Practic, nu avem unde să fugim și nu putem evada. Oricât am încerca să scăpăm, noi tot aici suntem, și aceleași reguli ni se aplică.
Următorul lucru pe care trebuie să îl înțelegem și să îl acceptăm este faptul că, oricât de evoluați am fi ca specii, singuri nu putem evolua, nici măcar supraviețui. Pe de o parte, avem nevoie de elemente din natură (apă, aer, animale și plante) pentru a supraviețui la cel mai elementar mod posibil. Mentalitatea bazată pe competiție presupune să avem mai mult, adică să consumăm mai mult. Acest stil de viață conduce automat la jefuirea și violarea planetei de resursele sale naturale, printr-o exploatare până la epuizare, irațională și nesustenabilă. Înseamnă să persistăm în atitudinea arogantă specifică speciei noastre, de a considera că suntem cei mai deștepți și importanți din univers, iar acest statut ne dă dreptul să facem ce vrem, când vrem, fără consecințe, ca și când pădurile, solul fertil, aerul respirabil, apa potabilă și combustibilii fosili vor exista la infinit într-un asemenea ritm.
Mentalitatea bazată pe cooperare înseamnă să tratăm pe poziții de egalitate cu celelalte elemente din natură, să le privim mai degrabă ca pe niște parteneri care ne ajută să trăim și să evoluăm, ajutându-le la rândul nostru în același sens. Înseamnă să arătăm un minim respect resurselor care ne mențin în viață, înseamnă o exploatare sustenabilă, regenerabilă dacă este posibil, pe termen lung și foarte lung a acestora.
Pe de altă parte, nu ar trebui să uităm niciodată că oamenii sunt ființe sociale, adică pot supraviețui, prospera și evolua doar în grupuri. Niciodată nu vom putea face nimic singuri. Mentalitatea bazată pe competiție se traduce în individualism, egoism, în exploatarea sau anihilarea celui considerat a fi mai slab, adică a celui mai sărac, mai supraponderal, mai puțin musculos sau sexy etc. Societatea fundamentată pe competiție se traduce într-o cultură în care consumul a crescut la cote inimaginabile, aceasta conducând la nevoia de mai mulți bani, de afaceri mai profitabile, căutarea de locuri de muncă din ce în ce mai bine plătite și obținerea acestora cu orice preț. Atât de mult, încât toate acestea au ajuns să fie confundate cu supraviețuirea elementară, astfel încât, competiția loială și echilibrată între companii și oameni mai există, în cel mai bun caz, doar pe hârtie. În realitate, competiția a devenit „mobilul crimei” în majoritatea conflictelor care apar între oameni, în proliferarea corupției în toate formele sale, în transformarea comerțului și a afacerilor într-o luptă murdară, în care profitul a rămas singura miză, care trebuie obținută cu orice preț. Însăși definiția legală a societății comerciale în legislațiile țărilor occidentale are la bază acest concept: societatea comercială este acea formă de asociere dintre două sau multe persoane, în scopul principal de a obține profit. Cu alte cuvinte, orice alt obiectiv, cum ar fi cercetarea-dezvoltarea, creativitatea, responsabilitatea socială sau față de mediul înconjurător, moralitatea, sustenabilitatea, sunt scopuri secundare și facultative ale unei companii. Am văzut nenumărate situații în care oamenii se dedau la cele mai murdare și imorale acțiuni posibile, dintre care surprinzător, multe sunt admise de legi, toate cu scopul de a obține o bucățică de profit în plus. În general, lumea acceptă aproape inconștient asemenea practici din același motiv: este o companie, este un patron, un om de afaceri trebuie să producă profit. Cultura bazată pe competiție înseamnă că anumiți oameni, pentru a-și atinge scopurile și pentru a-și menține poziția pe piață sau în societate, apelează la diverse forme de corupție, fie doar în sens moral, fie câteodată chiar în sens penal, fie din poziția corupătorului, fie din cea a coruptibilului, în timp ce, în societățile în care asemenea practici sunt des întâlnite, cei care nu apelează la ele, par a rămâne în urmă. Înseamnă să dai sau să iei mită pentru a-ți permite o mașină luxoasă sau o casă mai mare, ori pentru a avea statutul necesar impresionării celorlalți cu o poziție importantă în comunitate. Poate însemna să iei sau să dai mită pur și simplu din motivul că societatea și cultura în care trăiești pare a îți cere să ai atât de mult, atât de repede, încât a respecta regulile înseamnă a rămâne în urmă, ceea ce este egal cu moartea, așa că simți că o faci pentru supraviețuirea proprie sau a familiei.
Competiția înseamnă să dai o grămadă de bani pe nutriții și săli de sport, pentru a avea mai mulți prieteni și a avea șanse mai mari de a face sex, fiindcă peste tot în media și în divertisment vezi VIP-uri – femei bulimice și nemâncate, însă cu abdomenul plat, sau bărbați cu pectorali și bicepși dezvoltați, când de fapt, tu ești un gurmand, și tot ceea ce îți dorești este mici, bere, ceafă de porc și fast-food. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu cred că este mai bine să mănânci grătare de porc și fast-food sau să bei bere în loc de a urma o alimentație sănătoasă și a face sport. Problema este că majoritatea oamenilor țin nutriții și fac sport pentru motivele greșite, care țin numai și numai de aspectul fizic, adică de suprafață, de ideea și cultura de a arăta mai bine pentru a fi acceptat și plăcut de către ceilalți, de a fi mai atractiv și a obține sex mai mult, adică de mentalitatea de a fi competitiv în comparație cu ceilalți. De aceea, majoritatea, așa cum se apucă, așa se și lasă de obiceiurile sănătoase și benefice pentru corpul și spiritul lor, toate aceste atitudini generând o mulțime de frustrări și suferințe. Tot competiția sălbatică este de vină. Pe de o parte, cultura contemporană îți vinde femei și bărbați super-sexy, pe de altă parte, aceeași cultură îți vinde fast-food și bere. Ba mai rău, câteodată îți vinde ideea că poți consuma cât fast-food și bere vrei, și în același timp, să arăți ca fata bulimică sau bărbatul musculos din revistă sau de la televizor. Bineînțeles că, dintr-o asemenea abordare, nu poate rezulta decât confuzie, frustrare și suferință. Și toate acestea, în numele competiției, în numele consumului excesiv de produse și servicii, în numele unei vieți mai bune și mai fericite, pe care în realitate nimeni niciodată nu o va avea, ci doar va umple conturile unor companii. Competiție între consumatori, cine să arate mai bine consumând mizerii, competiție între companii, cine are mai mulți clienți și profit mai mare. Totul trebuie sa fie competiție.
Cu toții știm filmele americane cu liceeni, în care câte un elev popular, băiat sau fată, cu un grup de prieteni care îi pupă în fund, se comportă tâmp și arogant cu ceilalți. Dacă vrei să fii și tu popular, trebuie să fii acceptat în grupul lor, adică trebuie să fii mai tâmp și mai arogant decât ceilalți, cu alte cuvinte, mai competitiv, așa cum competiția se poate traduce în acel context, bineînțeles.
Competiția înseamnă să dai mai bine în fața șefului decât colegul tău, pentru a avea șanse la un salariu mai mare sau drepturi mai multe, ori poate însemna să renunți la un loc de muncă unde ești mulțumit, pentru altul unde probabil că detești ceea ce faci, însă îl accepți doar pentru că este mai bine plătit, adică vei putea avea o locuință mai bună, o mașină mai bună, condiții mai bune pentru copiii tăi sau mai mult sex, vacanțe în destinații mai exotice etc. De aceea, competiția riscă să ucidă orice formă de creativitate, vocație și inspirație profesională, împingând mulți oameni să se orienteze către servicii care le oferă confort în primul rând din punct de vedere financiar, însă nimic altceva în rest.
Competiția înseamnă să fii directorul unei unități și să iți privești angajații ca pe niște ființe inferioare, asupra cărora ai drept de viață și de moarte, datorită salariilor de nimic pe care le plătești, sau pur și simplu, înseamnă să ai pretenția ca angajații tăi să stea peste program o anumită perioadă de timp, fără drepturi suplimentare, de teamă că firma ta s-ar duce de râpă…adică ar risca să nu mai fie competitivă pe piață. Aceasta este o teamă de-a dreptul patologică, pe care am observat-o la mulți directori și patroni de firme, în special cei mai în vârstă, de modă mai veche.
Într-o societate competitivă, este greu să vezi că toți colegii tăi sau colegii copilului tău au cele mai scumpe haine sau cel mai „cool” smartphone sau gadget, iar tu sau copilul tău aveți haine mai simple ori un gadget sau smartphone vechi de 2-3 ani. Competiția te împinge să vrei același lucru pentru tine și copilul tău. Că deh, toată lumea speră la mai bine. „Ce este rău în asta?”
În principiu, nimic nu este rău în asta. Dacă aceasta este cultura, mentalitatea și nivelul majorității, în general, nu ai de ales, trebuie să te conformezi. Ceea ce este greșit este cultura și mentalitatea în sine. Deoarece competiția privită ca și fundament al societății este într-adevăr, încă un mit și o prejudecată cu care trăim inconștient.
La fel ca în natură, ca în cazul leilor și antilopelor din savanele africane sau a somonilor și prădătorilor din Pacificul de Nord, și societatea omenească se bazează doar aparent pe competiție. În realitate, la bază stă tot cooperarea dintre noi, fie individual, fie organizați ca și companii sau alte forme de asociere. Să privim un întreg lanț de producție a ceva, orice, de la extracția resursei naturale din care se creează acel ceva, până la clientul final. Există o grămadă de companii și oameni pe acest lanț, care adaugă câte ceva respectivului produs, de la extracție, la sortare și procesare primară, apoi procesare secundară, producție inițială a produsului propriu-zis, sub-asamblare, asamblare finală, vânzare, distribuție și publicitate, transport, depozitare, asigurarea utilităților și energiei necesare respectivului proces de producție, asigurarea canalelor de comunicare între toți actorii de pe lanț, asigurarea finanțării respectivelor activități, servicii administrative auxiliare cum ar fi contabilitate, legal, resurse umane și așa mai departe. Prima oară când intrăm într-un magazin sau ne comandăm ceva de pe internet, fie că este vorba despre o banală pâine, fie că este vorba despre ultimul model de autoturism sau un gadget super-SF și super-cool, să încercăm să facem exercițiul de imaginație de a vizualiza întregul angrenaj, mecanism, întregul ansamblu de sisteme și sub-sisteme sociale, comerciale, creative și de producție care fac posibil ca noi, fie în raftul unui magazin, fie pe o pagină web, să avem la dispoziție respectivul produs. Vom realiza că la baza tuturor, și ceea ce face de fapt posibil ca noi să cumpărăm acel produs sau să ne bucurăm de acel serviciu, este cooperarea, nu competiția. Sigur, și competiția are rolul său, însă exact ca și în cazul strămoșilor noștri pe lanțul evoluției, competiția este secundară, un detaliu care pălește în fața importanței și vitalității cooperării pentru a supraviețui și evolua. Vom înțelege că fără cooperarea între toți participanții la proces, fără cooperarea între conducerea și angajații companiilor care sunt participanți la proces, produsul pe care îl avem în față, nu ar fi fost niciodată posibil. Fără cooperare, ce aș mai putea mânca? Cum m-aș mai putea deplasa dintr-un loc în altul? Cum aș mai putea rămâne conectat cu ceilalți?
Majoritatea dintre noi însă nu vedem acest parteneriat și această cooperare esențială care, vrând nevrând, exista între noi, ci rămânem blocați în perspectiva competiției, încercând să ne securizăm prin clauze contractuale cât mai avantajoase nouă, negocieri în care încercăm să tragem cât mai mult de partea noastră, fie că merităm fie că nu, mergând la avocat sau judecător să ne rezolvăm conflictele juridice, în loc să încercăm să ni le conciliem sau mediem, tânjind și țintind către locul de muncă al colegului, mai bine plătit și mai bine văzut de șefi, dorind iubita sau nevasta mai sexy a fratelui, celui mai bun prieten sau a vecinului, dorindu-ne un loc de muncă și mai bine plătit, care presupune să fim și mai competitivi, și mai sălbatici liberal, comercial și democratic vorbind, pentru a avea o a doua casă sau mașină, ori o casă și o mașină și mai scumpe.
Cum ar arăta o societate bazată pe cooperare, nu pe competiție?
Cooperarea este un principiu natural și universal, de la care nici noi nu putem face excepție, oricât am încerca. Competiția este un element de suprafață, superficial, secundar și subordonat cooperării.
Personal, cred că mentalitatea bazată pe competiție este depășită și, mai devreme sau mai târziu, va dispărea. Eu cred că viitorul aparține unei civilizații da, democratice, bazate pe libertate și antreprenoriat, însă având ca și fundament cooperarea, nu competiția. Eu cred ca viitorul va fi unul holistic, integrativ, tolerant față de categoriile defavorizate ale societății, ecologic, sustenabil, bazat pe regenerarea resurselor și nu pe exploatarea aberantă a acestora sau pe consumul excesiv.
Eu cred că firmele viitorului se vor baza pe un parteneriat între directori, acționari și salariați, prin eliminarea din ce în ce mai mare a gradului de subordonare între aceștia. Sunt deja multe firme care tratează salariații ca pe niște asociați, acordându-li-se participare la profit, program flexibil și o libertate de acțiune, exprimare, creativitate și decizie din ce în ce mai mare în privința exercitării sarcinilor de serviciu. Eu cred ca firmele viitorului nu vor mai avea ca și principal sau unic obiectiv maximizarea profitului cu orice preț, ci încercarea de a obține un anumit grad de bunăstare și prosperitate pentru toți cei implicați, prin oferirea de produse și servicii cu însemnătate pentru comunitate, prin asumarea unei responsabilități sociale și civice de a face lumea mai bună. Firmele viitorului nu vor mai presupune ca angajatorii și salariații să se afle pe poziții contradictorii în privința relațiilor de muncă, fiecare, în limita drepturilor și obligațiilor pe care le are, încercând să smulgă mai mult de la celălalt, fie o oră pe zi suplimentară neplătită, sau vreo favoare în interes personal mascată sub forma unei sarcini de serviciu, fie un litru de benzină consumat în interes personal din banii angajatorului sau încercarea de a obține o diurnă sau o altă sumă de bani, în mod necuvenit.
Eu cred că viitorul va fi unul ecologic, atât din punct de vedere al producției, cât și al comerțului, serviciilor, politicii și al vieții de zi cu zi a cetățenilor simpli. Viitorul bazat pe cooperare înseamnă exploatarea sustenabilă a resurselor, având o viziune pe termen lung și foarte lung cu privire la acest subiect, pentru mai multe generații.
Viitorul bazat pe cooperare exclude mentalitatea de a-l exploata sau neutraliza pe cel mai slab, aceasta fiind înlocuită cu dorința celui mai puternic de a-l sprijini pe cel mai slab să își ridice nivelul, astfel încât să se activeze o posibilă resursă valoroasă pentru comunitate.
Nu vreau să creadă nimeni că o asemenea societate ar fi o utopie care este posibil să se întâmple, însă abia peste sute de ani. Multe dintre aceste lucruri se întâmplă deja, și mai mult sau mai puțin conștient, oamenii cooperează în loc să concureze între ei.
Da, încep să apară firme care apreciază la adevărata valoare resursa reprezentată de către salariații lor, conducerea firmelor respective comportându-se ca atare.
Pactul European „Green Deal” reprezintă exact îndrumarul și liniile directoare necesare implementării la nivelul Uniunii Europene a unei civilizații și culturi bazată pe cooperare și exploatare sustenabilă, regenerabilă a resurselor, în locul competiției, maximizării profitului cu orice preț și epuizării resurselor.
Am văzut chiar de curând cum una dintre firmele din grupul de care aparțin și firmele pe care le conduc eu, a apelat la concurență pentru a satisface o cerință a unui client, cerință care ar fi însemnat o sarcină administrativă suplimentară și costisitoare ca și timp și bani pentru noi. Practic, prin achiziționarea unor produse de la concurență, toate lumea a fost fericită: noi ne-am scutit de niște bani și timp irosiți, compania concurentă a efectuat o vânzare iar clientul a fost satisfăcut de calitatea rezolvării solicitării. Iată un exemplu de bună practică între concurenți, în locul competiției sălbatice având ca obiectiv înlăturarea cu orice preț a companiilor privite ca și rivali pe piață.
Inclusiv în politică, dacă ne informăm direct de la sursă în loc să urmărim circul din presă, putem observa că multe inițiative legislative au ca și inițiatori reprezentanți ai partidelor politice adversare. Mai mult, istoria ultimilor 100 de ani ne arată că, în perioade de criză profundă, atât în România cât și în alte țări, partidele adversare au dat mâna și au cooperat până la un anumit nivel, pentru a trece mai simplu momentul de criză.
În sistemul de învățământ finlandez, copiii proveniți din familii bogate învață la un loc și sunt tratați de către profesori la fel ca și copiii provenind din familiile mai sărace, tocmai în ideea ca acei copii să interacționeze, să se cunoască, să se împrietenească, iar dacă la un moment dat s-ar întâlni într-o relație de șef-subordonat, șeful să nu îl exploateze și să nu își bată joc de fostul lui coleg de școală.
Concluzii și declinare de răspundere
Desigur, sistemul capitalist actual, bazat pe competiție, prin adepții săi, face tot posibilul ca societatea să nu evolueze către un climat bazat pe cooperare. Cele mai des întâlnite argumente în apărarea civilizației bazată pe competiție sunt acelea că cei care vor mai multă cooperare, toleranță și exploatare responsabilă a resurselor sau o lărgire a drepturilor salariaților în companii, sunt comuniști, bolșevici, globaliști, hippies sau New Age stuff.
Înainte de a fi acuzat ca sunt bolșevic, New Age stuff sau altceva asemănător, țin să fac mențiunea că am lucrat și ca salariat, însă de ceva timp sunt antreprenor, proprietar și director în trei firme. Tot ceea ce exprim în acest material o fac pe propria răspundere, din perspectiva angajatorului.
Sursa foto: Shutterstock
transcendental.com 