Despre relativism și prejudecățile în legătură cu acesta

„Ceea ce auzi e o opinie, nu adevărul. Ceea ce vezi e o perspectivă, nu realitatea.”

Marcus Aurelius

Asemănător cunoașterii, relativismul este mai mult decât un concept cultural. Relativismul reprezintă unul dintre cele mai importante elemente, care dintotdeauna ne modelează viața, civilizația, societatea și mentalitatea, în moduri profunde, așa cum nici măcar nu ne închipuim.

Din această cauză, da, relativismul, nu este doar o simplă noțiune filozofică, ci un element care ne influențează masiv tot ceea ce înseamnă viața și gândirea noastră de zi cu zi.

Ce este relativismul?

Conform DEX, „relativism” înseamnă:

– doctrină care postulează relativitatea cunoștințelor omenești, în sensul că nimic nu este absolut adevărat decât prin raportare la individ;

– doctrină potrivit căreia nu există standarde universale în chestiunea valorilor, adevărul însuși fiind relativ la punctul de vedere al subiectului.

Înțelegeți cât de important este acest lucru? Practic, aceasta înseamnă că, la nivelul nostru limitat de oameni, nu există adevăruri absolute, ci doar adevăruri raportate la individ, în funcție de momentul în care se află, nivelul, cultura, perspectiva, interesele, mentalitatea și conștiința acestuia.

Mentalitatea, principiile, ideologiile și perspectivele tale sunt adevărate și importante, însă doar pentru tine, fiindcă sunt ale tale.

Creștinismul este singura religie adevărată și dreaptă doar pentru tine, și doar dacă ești un creștin cu înclinații către religie.

Copilul tău este cel mai deștept și mai frumos, însă doar pentru tine, și fiindcă este al tău.

La locul de muncă, salariul tău și drepturile tale sunt cele mai importante, fiindcă te privesc pe tine.

Afacerea ta și poziția companiei tale pe piață sunt cele mai importante, însă doar pentru tine și fiindcă profitul tău, adică supraviețuirea și bunăstarea ta, depind de asta.

Iată doar câteva exemple foarte simple și comune ale relativismului. Acesta însă merge mult mai departe și mai profund decât atât. Acest material va consta în expunerea unei liste de exemple ale relativismului. În continuare, și la final, în partea de Concluzii, vom descoperi împreună principalele implicații si prejudecățile în legătură cu acesta, în viața și gândirea noastră.

Exemple ale relativismului

1. Cultura este relativă, din toate punctele de vedere. Îndrăznesc să cred că, cel puțin în istoria cunoscută de către noi, au existat zeci de mii de culturi, fiecare cu valorile, moralitatea, standardele, mentalitățile, obiceiurile și specificurile sale. Cultura este un concept extrem de larg și de interdependent cu tot ceea ce înseamnă viața oamenilor: relieful și geografia locului, clima, resursele naturale disponibile, modalitățile de exploatare ale acestora, culturile vecine și relația cu acestea etc. De aceea, cultura este unul dintre cele mai des modificabile și relative aspecte ale civilizației umane.

Să luăm ca exemplu țara noastră. Una înseamnă graiul, obiceiurile, mentalitatea și specificul culinar din Moldova, alta înseamnă toate acestea în Muntenia sau în Ardeal.

Inclusiv în cadrul acestor regiuni, coexistă culturi diferite. În nordul Moldovei de exemplu, în zona Bucovinei, localnicii se cred atât de diferiți de restul Moldovei, încât se simt jigniți dacă li se zice „moldoveni”.

În Ardeal, zona mea natală, pe care am străbătut-o în lung și în lat, pe care o cunosc destul de bine, există mai multe specificuri culturale, formate pe văile principalelor râuri ale regiunii. Avem odată valea Oltului, care la rândul său, cuprinde mai multe culturi în componența sa (partea Covasnei din Ținutul Secuiesc, Țara Bârsei, Țara Făgărașului și Sibiul), apoi valea Târnavelor, cuprinzând mai multe culturi (zona Sighișoara-Mediaș, mai la vest, zona Blajului și Sebeșului etc.), mai la nord valea Mureșului (cuprinzând partea de nord a Ținutului Secuiesc, zona Mureșului, zona Alba-Iulia, Hunedoara, și mai departe, până la Arad, în zona Crișanei și a Banatului), urmată de zona Someșurilor (Cluj și Sălaj), și în final, zona Crișurilor (aproximativ, regiunea Oradea și Satu-Mare). Dacă ajungi să cunoști toate aceste locuri, observi că fiecare dintre aceste zone au specificul lor cultural, din punct de vedere al graiului, mentalității, obiceiurilor sau specificului culinar, asta deși toate se încadrează în peisajul larg al Ardealului și mai departe, în cultura României. Acestea sunt doar o parte din tipurile de culturi specifice Ardealului. Să ne gândim că toate aceste specificuri culturale, alături de multe altele, există doar în România. Nu știu cum este în alte țări, însă îndrăznesc să cred că lucrurile nu stau foarte diferit nici acolo. Să ne gândim acum câte specificuri culturale există în acest moment pe planetă, și câte au existat până acum în toată istoria umanității.

Cu cât culturile sunt mai îndepărtate una de alta geografic vorbind, cu atât acestea vor fi mai diferite. Să ne gândim ce diferită este cultura europeană față de cea a Orientului Mijlociu sau a Chinei. Cum vi se pare o cultură în care standardul este reprezentat încă de mentalitatea că femeia este inferioară bărbatului și că aceasta nu are voie nici măcar să își arate fața în public, sau cum ar fi să vă nimeriți într-un loc în care, la restaurant, se servesc gândaci, șobolani, reptile și alte creaturi de acest tip, așa cum la voi acasă se servesc friptura de porc cu cartofi prăjiți?  Simțiți o anumită repulsie? Simțiți că ceva nu este normal și în regulă? Simțiți că este mai bine în cultura voastră decât în acea cultură extraterestră, total străină vouă? Simțiți cumva că standardul cultural de care aparțineți este superior și mai bun celui în care femeile nu au minime drepturi sau celui în care puii se taie pe marginea capacului de la WC, lângă masa de la restaurantul în care ați intrat să mâncați?

2. Clima este relativă. Ciclul anotimpurilor depinde foarte mult de locul în care ne aflăm. Dacă suntem localizați undeva în emisfera sudică a planetei, atunci când acolo este iarnă, în emisfera nordică este vară, și invers. Noi, în emisfera nordică, având Polul Nord și Ecuatorul la sud, trăim toată viața cu gândul că la nord este rece, că de acolo vine frigul, și că sudul este cald. Să ne imaginăm un moment cum este să fi trăit toată viața în Emisfera Sudică a planetei, cu gândul că lucrurile stau exact invers. Mai mult, în funcție de zona climatică în care ne aflăm pe Glob, anotimpurile intermediare pot să nici nu existe, sau pot să nu existe anotimpuri deloc. Să ne imaginăm cum este să trăiești la Ecuator, fără să știi ce înseamnă iarna și să nu fi văzut niciodată zăpadă. În sens invers, să ne imaginăm cum este să trăiești aproape de Poli, fără să știi ce înseamnă vara cu adevărat. Chiar și zonele climatice se schimbă în funcție de modificările care intervin în acest domeniu. Inclusiv noi, trăim ani cu primăveri și toamne din ce în ce mai scurte sau ani în care acestea lipsesc cu desăvârșire.

3. Deși obișnuim să privim timpul ca pe o constantă a civilizației noastre, un reper fix de care în multe privințe, depinde viața noastră și modul în care ne-o desfășurăm, timpul este de fapt unul dintre cele mai relative concepte, la fel ca și în cazul culturii, din toate punctele de vedere.

De aceea, implicațiile relativismului timpului sunt majore.

Ciclul zi-noapte este relativ. Atunci când în estul planetei este zi, în vest este noapte, și invers. Există mai multe variante de calendare, prin care se ține socoteala lunilor și anilor: calendarul Iulian, Gregorian, pe stil nou, pe stil vechi, există Anul Nou european modern, cel pe stil vechi, Anul Nou Chinezesc etc.

4. Este important să vorbim puțin și despre relativismul limbajului. Acesta este de mai multe tipuri: verbal, non-verbal, para-verbal. Deși logica și rațiunea ne îndeamnă să ne bazăm foarte mult pe cuvinte, pe limbajul verbal, experiența de viață ne arată mereu că verbalul exprimă de fapt mult prea puțin din ceea ce, în general, gândim și simțim.

Trăim într-o societate în care în școli, suntem învățați să vorbim și să scriem corect, însă nu suntem învățați deloc cum să comunicăm. A crede că a vorbi și a scrie corect din punct de vedere gramatical înseamnă același lucru cu a comunica corect, este o mare vrăjeală. În școlile românești, limbile străine, cel puțin la vremea mea, se studiau foarte mult din punct de vedere al corectitudinii gramaticale, însă nicidecum din punct de vedere al eficienței și capabilității de comunicare. Într-un film în limba engleză, sau într-o conversație cu un vorbitor de engleză de exemplu, constați că, deși tu crezi că știi foarte bine limba, pe motiv că îi cunoști la perfecție gramatica, interlocutorul tău nu înțelege mare lucru din ceea ce vrei să îi comunici. Este același lucru ca și cu limba română și cu toate celelalte limbi: una este cea din cărți, alta este cea vorbită în viața de zi cu zi.

Sunt genul de om care, până nu demult, eram extrem de exigent cu scrisul și vorbitul corect. Chiar și acum, este foarte important pentru mine să scriu și să vorbesc cât mai corect posibil din punct de vedere gramatical, în orice limbă cunoscută de mine. Revelația și evoluția intervenite în mentalitatea mea constau în faptul că accept și îmi asum relativismul acestei exigențe, în sensul că a scrie și a vorbi, dacă se poate, perfect gramatical, este alegerea mea și mă privește doar pe mine. Atât timp cât înțeleg ceea ce mi se comunică de către cineva care nu este prea atent/ă la gramatică, nu trebuie să am nicio problemă cu persoana respectivă.

Ceea ce ar trebui să conteze în primul rând este comunicarea în sine, nu canalul de comunicare, fie el limbă vorbită, sau alt tip de limbaj.

Limbile și regulile lor de vorbire sau scriere corectă se schimbă foarte des. Vă invit să citiți Cronica lui Grigore Ureche din secolul XVI, un text din anii 1940, unul din anii 1980 și unul din zilele noastre. Veți constata diferențe imense, chiar și între limba vorbită acum 30 de ani, față de cea vorbită acum.

Limbile au o grămadă de graiuri și accente, care fac ca aceeași limbă, în funcție de grai sau accent, să fie foarte diferită.

Limbile germanice sunt foarte simpliste în comparație cu cele latine, care sunt extrem de sofisticate din punct de vedere al nuanțelor și modalităților de exprimare. Sentimentul de iubire ar trebui să fie același pentru toți oamenii, însă gradele de intensitate și specificul acestui sentiment diferă, în funcție de persoana iubită: un prieten, un părinte, un copil, o soție etc. Există limbi în care exprimarea specificului și gradului de intensitate al sentimentelor contează, există limbi în care acestea nu contează foarte mult, și există limbi în care aceste nuanțe nu contează deloc. În niciun caz, cuvintele și verbalul, nu vor exprima pe de-a-ntregul ceea ce simțim și gândim cu adevărat. Niciodată.

În zilele noastre, trăim cu ideea că limba de cea mai largă circulație internațională este engleza. Totuși, cea mai vorbită limbă națională din lume este spaniola. Mai mult, cea mai folosită limbă, la ora actuală, nicidecum nu este una a cuvintelor, ci este reprezentată de limbajul emoticoanelor. În acest sens, documentarul „Beyond the emoji” , disponibil pe Youtube, este extrem de „eye opening” cu privire la acest aspect. Se pare că limbajul emoticoanelor este folosit de aproximativ 3 miliarde de oameni zilnic, mult mai mult decât orice limbă vorbită de pe planetă.

Limbile pot fi foarte înșelătoare. Cu cât limba este mai diferită și străină de cuvintele care ne sunt familiare nouă, cu atât riscăm mai mult să înțelegem sau să ne facem înțeleși greșit. Spre exemplu, dacă îi arătăm unui om vorbitor de o limbă total străină nouă un copac și rostim cuvântul cu care denumim noi respectivul lucru: „copac”, acel om va arăta și el către copac și va rosti cuvântul cu care doar presupunem noi că denumește el copacul. Simplul fapt că omul arată către copac nu înseamnă că, prin cuvântul pe care l-a rostit, el se referă la același lucru ca noi. El se poate referi la coroana de frunze a copacului, la crengi, la trunchi, la fructele acestuia, la lemnul pe care el știe că îl poate obține din acel copac, la denumirea cu care el identifică respectivul soi de copac (brad, stejar etc.), sau poate că pentru el, în limba lui, nici măcar nu există diferența între „copac” și „pom”, așa cum o mai facem noi în română, prin „pom” referindu-ne în general la arborii producători de fructe comestibile: meri, cireși, vișini etc.

De aceea, în momentul în care înțelegem relativismul și limitările majore ale limbajului verbal, înțelegem și acceptăm automat faptul că ceea ce contează de fapt este comunicarea, nu limbajul în sine. Sistemele de educație ar trebui gândite luând în calcul serios acest relativism al limbajului, fiindcă riscăm să devenim, după 12 ani de școală, experți în gramatică, însă incapabili să comunicăm eficient, sau în cel mai rău caz, afoni în tot și toate. Pe de altă parte, înțelegând acest relativism, limbajul și comunicarea, indiferent de canalul prin care se petrec acestea, ajung să pară mai mult ceva intuitiv decât logic. Poate că ar fi mai bine să ne educăm în sensul cultivării și exploatării acestei intuiții, în numele unei comunicări într-adevăr constructive și eficiente între oameni, care ține cont nu doar de corectitudinea gramaticală a limbii, aspect atât de relativ, ci și de non-verbal, para-verbal, și celelalte tipuri de limbaje prin care putem comunica.

5. Religiile sunt relative. În secolul XXI, există trei religii principale: creștinismul, islamismul și budismul, fiecare cu o grămadă de rituri, variante și secte apărute în timp. Bineînțeles că fiecare dintre aceste religii, variante, rituri și secte, susține că de fapt, ea este religia cea mai dreaptă și adevărată, restul oamenilor fiind în eroare și înșelați de către celelalte religii.

6. Nici știința nu este mai puțin relativă decât religia. Deși standardul cultural al Occidentului este acela de a privi știința ca pe ceva foarte obiectiv, realist, adevărat, modern și evoluat, această opinie o poate avea doar cineva slab informat și ignorant în domeniu. Trebuie să luăm în calcul că, acum câteva sute de ani, teoria științifică, general acceptată, era aceea că Pământul este plat, în centrul Universului și că Soarele și celelalte astre și planete se învârt în jurul său, nu invers. Practic, în secolul XXI, un adept al teoriei Pământului plat este privit ca un nebun, conspiraționist sau o curiozitate a naturii, însă luați în calcul că, acum 400 – 500 de ani, cei ca noi, care credem că Pământul este rotund, am fi fost priviți ca fiind nebunii, conspiraționiștii și curiozitățile naturii.

Orice nouă teorie științifică a fost foarte greu acceptată de către comunitatea de specialiști. Prin asta au trecut toți oamenii luminați: Copernic, Galilei, Newton, Descartes, Darwin, Tesla, Einstein, Oberth, pentru a enumera doar câțiva. Aproape toți, în timpul vieții, au fost considerați nebuni, disprețuiți și persecutați, nu doar de către Biserică, ci în multe cazuri de către însăși comunitatea științifică de la vremea lor, care fiind atât de prinsă și înverșunată în apărarea teoriilor, dogmelor și standardelor științifice general acceptate atunci, au refuzat să accepte niște lucruri, demonstrații și descoperiri, unele dintre ele, mai mult decât evidente. Și acum se întâmplă la fel. În realitate, nu este mare diferență între comunitatea științifică și conservatorii și fanaticii religioși. Diferă doar contextul si nivelul la care se întâmplă totul.

De asemenea, luați în calcul că 400-500 de ani de acum încolo, o mare parte a științei secolului XXI va părea o glumă, și lucrurile în care științificii, tehnologicii și progresiștii zilelor noastre cred cu atâta tărie, și le consideră atât de evoluate și moderne, vor fi privite precum teoria Pământului plat în zilele noastre.

În asta constă relativismul: știința zilelor noastre pare evoluată și modernă, însă doar în raport cu noi, cu interesele, nevoile și nivelul nostru de acum, precum și în raport cu nivelul științei din trecut. În raport cu știința viitorului, va părea o chestiune primitivă și retrogradă, precum vrăjitoria din Evul Mediu.

7. Standardele culturale și valorile morale sunt relative.

Ce părere aveți despre sclavie? Dacă trăiți într-o societate civilizată contemporană, mai mult ca sigur, sclavia vă revoltă și vă repugnă, vi se pare cea mai gravă încălcare a demnității umane. Înseși legislațiile societăților civilizate contemporane incriminează și sancționează foarte dur sclavia, sub forma infracțiunilor de trafic de persoane, prostituție sau muncă forțată. Totuși, până acum 150 – 200 de ani, sclavia era parte din standardul cultural și moralitatea acelorași societăți civilizate, care azi o condamnă și sancționează atât de ferm. În acele vremuri, teoria științifică general acceptată de către toată lumea era aceea că rasa neagră de oameni este inferioară rasei albe, astfel că înrobirea negrilor de către albi era ceva foarte firesc și moral. Atenție! O teorie științifică susținea asta, nu vreo dogmă religioasă. La fel se întâmplă și cu rromii și alte nații care în istorie au fost robi. În același timp, statisticile recente UE și ONU arată că, la nivel mondial, traficul de persoane este al doilea cel mai grav și mai de amploare pericol criminal la adresa umanității. Din asta, deducem logic că sclavia este departe de a fi o problemă eradicată. Mai mult, în aceleași legislații care actualmente condamnă sclavia, în anumite condiții și forme, o tolerează temporar, de exemplu, munca obligatorie în regim de detenție sau în stare de asediu, necesitate ori de război, instituită la nivel național.

Cu alte cuvinte, standardele culturale și morale sunt atât de relative, încât două standarde total opuse pot coexista în aceeași comunitate, în funcție de contextul și interesul urmărit.

Există societăți care acceptă poligamia, în altele, aceasta este sancționată de către lege, uneori chiar cu închisoarea.

În țări care se află încă la stadiul de triburi, este firesc și moral acceptat ca șeful tribului, înainte de a merge la luptă, să mănânce câțiva copii ai tribului său, pentru a avea forța de a învinge dușmanul. Există încă locuri în lume în care canibalismul face parte din standardul cultural și moralitatea obișnuită a comunității.

8. Legile sunt extrem de relative, depinzând mult de nivelul de dezvoltare al comunității în care acestea se aplică.

Există legislații în care omorul și mutilarea fizică sunt permise în anumite condiții, sub forma pedepsei capitale sau a sancțiunii penale a castrării chimice de exemplu, în alte state, asemenea pedepse sunt de netolerat. Există țări în care consumul de droguri și prostituția sunt legale, în altele sunt doar tolerate fără a fi legiferate, în alte țări, acestea sunt total interzise și pedepsite cu închisoarea.

9. Materia este relativă. Este foarte important pentru noi să credem că lumea materială din jurul nostru, tot ceea ce ne înconjoară și putem atinge, este format din atomi, molecule și alte asemenea particule nevizibile cu ochiul liber. Fizica cuantică a dovedit însă faptul că o particulă există doar în strânsă legătură cu instrumentul care ne permite să individualizăm și să observăm respectiva particulă. Fără acel instrument (de exemplu, un microscop), nu există particule, ci doar o întindere nedefinită și infinită de materie. Practic, omul, fiind creatorul instrumentului prin care poate vedea particula, el este creatorul particulei în sine. În realitate, aceasta nu există, fiindcă existența ei, independent de materie, nu are niciun sens. Gândiți-vă puțin la asta: însăși materia palpabilă din jurul nostru, însuși corpul nostru, sunt relative, existând doar pentru noi și în anumite condiții.

10. Distanța, spațiul, viteza, sistemele de măsurare, toate sunt relative. Relativitatea lui Einstein și fizica cuantică au demonstrat că, practic, toate acestea diferă în funcție de o grămadă de factori care depind numai și numai de noi și percepția noastră asupra lucrurilor din jur. De fapt, toate acestea sunt creațiile minților noastre. Independent de noi, în realitate, nu există spații, metri, greutăți sau distanțe între punctele A și B.

11. Însăși percepția fizică, biologică, mă refer, modul în care efectiv, se vede lumea prin ochi și prin celelalte simțuri, este foarte relativă. Obișnuim să spunem că dacă un lucru este alb și nu este negru asta înseamnă că este alb, și gata, asta trebuie să înțeleagă toată lumea. Relativismul însă face ca lucrurile să nu fie atât de simple. Există oameni care nu pot percepe anumite culori, sau nu pot vedea deloc, așa că oricât ar încerca, unele persoane nu vor avea niciodată capacitatea de a înțelege că un lucru este alb, negru, verde sau de altă culoare.

Sunt foarte interesante de urmărit video-urile despre cum se vede lumea prin ochii altor viețuitoare. Astfel, putem avea revelația că nu doar noi, oamenii, am avea percepții și perspective asupra realității. Mai mult, strict din punct de vedere fizic și biologic, vom ajunge la concluzia că perspectiva și percepția noastră asupra lucrurilor din jur, prin văz și celelalte simțuri ale noastre, nu este nici pe departe cea mai exactă sau evoluată.

12. Nu cred că există în lume ceva mai relativ decât dualitățile în care suntem prinși cu toții, în fiecare moment al vieții noastre: bine-rău, frumos-urât, înalt-scund, slab-puternic, zi-noapte, întuneric-lumină, rai-iad, Dumnezeu-diavol, viață-moarte, alb-negru etc. Tema dualităților va face obiectul unui material special dedicat, fiind mult prea largă și complexă pentru a o rezuma aici, în câteva rânduri. Raportat la relativism, trebuie să conștientizăm că dualitățile în care suntem atât de prinși depind de cultura în care apar acestea și mai mult, inclusiv în cadrul aceleiași culturi, între oameni aparținând aceleași comunități, având niveluri apropiate, apar diferențe între a aprecia ce este bine sau rău, frumos sau urât ș.a.m.d. Dualitățile sunt atât de relative încât inclusiv același individ, în funcție de situația în care se află și de ceea ce îi dictează interesele de moment, apreciază același aspect ca fiind odată bun, altă dată rău, acum e ceva frumos, altă dată este ceva urât.

Prejudecăți în legătură cu relativismul

După cum se poate vedea din toate cele de mai sus, tema relativismului este mult mai complexă decât ne-ar place nouă să credem. Tocmai de aceea, fiindcă nu vrem să ne doară capul și să ne gândim prea mult, fiindcă obișnuim să ne cramponăm în detalii cum ar fi să câștigăm cât mai mulți bani, să mergem la muncă sau la club, să avem parte de cât mai mult sex, să ne căsătorim și să ne plătim rata la casă, avem tendința de a simplifica totul prin absolutizare.

Absolutizarea este opusul relativismului, fiind un concept care presupune reducerea întregii realități înconjurătoare la doar ceea ce presupun ideologiile și interesele noastre.

Dacă suntem creștini practicanți, nu acceptăm alte religii sau teoriile provenite din știință, toată mentalitatea noastră se reduce la dogmele creștine.

Dacă suntem științifici, nu acceptăm nimic altceva, nici ce ține de religie și spiritualitate, nici ce ține de teorii sau descoperiri științifice care contrează dogmele la care am aderat noi.

Dacă suntem sexiști, nu vrem să știm nimic de părțile bune ale sexului opus.

Dacă suntem tradiționaliști, nu vrem să știm de alte culturi și de alte țări.

Dacă suntem progresiști, vrem o Europă unită și omogenă mâine, fără a lua în calcul diferențele imense, de toate tipurile, care există încă între statele membre.

Dacă salariul sau profitul nostru este în joc, călcăm peste cadavre pentru a păstra ceea ce credem noi că este al nostru.

Nu vrem să luăm în calcul perspectivele altor ființe.

Inclusiv oamenilor de știință și fizicienilor cuantici le este greu să înțeleagă și să accepte anumite teorii demonstrate fără putință de tăgadă, de aproximativ 100 de ani deja.

Interesele și supraviețuirea noastră sunt cele mai importante, fiindcă trăim cu gândul că, oricât de inutili am fi de fapt în societate, avem totuși o anumită importanță în lume, trebuie să continuăm să trăim, să avem condiții cât mai bune de viață cu orice preț, să facem copii. Cu cât sentimentul de auto-importanță este mai mare, cu atât orgoliul, aroganța, egoismul nostru și intoleranța la alte perspective și puncte de vedere, sunt mai mari.

Toate acestea se manifestă, printre altele, prin absolutizare, adică prin auto-inducerea ideii că ideologiile, principiile și conceptele culturale la care am aderat noi în funcție de propriile interese și de propriul simț de părtinire, reprezintă adevărul și reflectă cât mai bine realitatea. Aceasta înseamnă ignorarea relativismului și a altor perspective: incapacitatea sau refuzul de a lua în calcul că, așa cum ideologiile, conceptele si interesele noastre ni se par nouă ca fiind cele mai importante, altora, propriile interese, ideologii și concepte, li se par a fi cele mai importante, adevărul și cea mai bună reflectare a realității.

Efectul esențial al absolutizării este acela că încercăm să impunem și altora ideologiile, perspectivele și conceptele care sunt cruciale pentru noi. Cu cât nivelul de egoism și de orgoliu est mai mare, cu atât vom fi mai insistenți și mai agresivi în impunerea propriilor absolutizări. În funcție de poziția și de autoritatea pe care le avem, vom încerca să ne impunem absolutizările fie doar prin dispreț, prejudecăți și idei preconcepute pe care ni le vom exprima ori de câte ori avem ocazia cu privire la puncte de vedere diferite de ale noastre, fie, dacă suntem într-o poziție de decizie sau de influență, vom impune cu valoare de lege sau de standard cultural propriile absolutizări.

Concluzii

Care este adevărul până la urmă: creștinismul, islamismul sau știința?

Care calendar este mai adevărat și realist în măsurarea timpului, cel Iulian sau cel Gregorian? Care este Anul Nou adevărat, cel pe stil modern, cel pe stil vechi sau Anul Nou Chinezesc?

Cum este mai bine, în democrație sau în comunism?

Care este mai bun, capitalismul sau socialismul?

Cine sunt mai buni și mai deștepți, bărbații sau femeile?

Care partid și politician este mai bun și mai bine intenționat?

Cine sunt mai buni: moldovenii, oltenii sau ardelenii, românii sau nemții?

Care cultură este mai bună: cea europeană sau cea a Orientului Mijlociu?

Care legislații sunt mai bune: cele romano-germane, cele anglo-saxone sau Legea Sharia?

Cum este mai bine, să fim canibali sau nu, să ne înrobim unii pe alții sau nu?

Cine a fost mai bun, Hitler sau Isus?

Există oameni care merită să moară sau nu? Cine decide, și în baza a ce, cine trăiește și cine nu?

Cum sunt până la urmă lucrurile, albe sau negre?

În realitate, toate acestea sunt la fel de adevărate. Adevărul și realitatea sunt formate din toate aceste sisteme, concepte, standarde culturale și ideologii. Adevărul și realitatea nu disting între frumos și urât, bine și rău, socialism și capitalism, comunism și democrație, alb și negru, bărbat și femeie, particule și non-particule, moldoveni și ardeleni, Isus și Hitler, români și nemți, sclavie și libertate, o cultură sau alta, creștinism și islamism, religie și știință. Din perspectiva realității, toate acestea sunt egale.

Știu că este foarte greu, însă trebuie să înțelegem și să acceptăm că singurii care facem aceste distincții suntem noi, în funcție de nivelul și mentalitatea fiecăruia, standardele specifice societății și anturajului cărora le aparținem, în funcție de propriile interese și orgoliu.

Absolutizarea înseamnă mentalități de genul:

„X” lucru este frumos/urât.

„Y” religie este singura care trebuie urmată, fiind singura care se preocupă de adevăr și care poate îndruma oamenii pe calea cea dreaptă.

Categoria „z” de oameni este inferioară mie fiindcă ei cred în lucrul „t”, care nu este altceva decât o teorie a conspirației/o mentalitate primitivă/retrogradă.

Mentalitatea/ideologia/conceptul „a” este o prostie, în care doar oamenii cu un IQ redus pot crede.

Teoria „b” nu este știință ci bătaie de joc la adresa umanității, de fapt, teoria „c” este cea adevărată și reală.

Politicianul/partidul „d” este singurul ok, care ar trebui votat.

Serviciul meu/copilul meu/familia mea sunt cele mai importante.

Includerea relativismului în propria mentalitate înseamnă a conștientiza că toate cele de mai sus contează, însă doar pentru noi, și numai în contextul în care ne aflăm la un moment dat:

Pentru mine, lucrul „x” este frumos/urât, fiindcă mie tot timpul mi-au/nu mi-au plăcut…. .

Eu aleg să urmez religia „y”, fiindcă aceasta este religia majoritară în comunitatea mea, provin dintr-o familie religioasă și pentru mine reprezintă ceva ce mă ajută să îmi găsesc pacea interioară.

Eu aleg să nu cred în teoria „z”, fiindcă pentru mine, nu este suficient de fundamentată și argumentată/am văzut „x” lucru sau am avut experiența/trăirea „y”, care mie mi-au demonstrat că teoria „z” nu este corectă.

Pentru mine, la nivelul meu de educație și conștiință, mentalitatea/ideologia/conceptul „a” reprezintă ceva depășit.

Dat fiind nivelul de cunoaștere și tehnologie disponibil, precum și nevoile noastre de acum, pentru mine, teoria științifică „b” nu este credibilă, demonstrabilă sau utilă în vreun fel.

Pentru mine, partidul/politicianul „d” este cel mai ok, fiindcă el reprezintă cel mai bine interesele mele.

Serviciul meu/copilul meu/familia mea sunt cele mai importante pentru mine, fiindcă sunt ale mele.

Observați diferența între o gândire care absolutizează, în comparație cu una care ia în calcul relativismul? A doua categorie de exemple presupune faptul că toate credințele, ideologiile și preferințele noastre se raportează la propria persoană și situație, iau în calcul faptul că în timp, toate acestea se pot schimba și, cel mai important, presupun un nivel foarte scăzut de preconcepții și condamnare a celorlalți pentru că nu sunt sau nu gândesc ca noi. O gândire relativistă acceptă că există perspective, ideologii și mentalități diferite de ale sale și poate să nu fie de acord cu ele, având în același timp puterea de a nu le judeca sau disprețui.

„Înseamnă că este bine, eu oricum, așa gândesc și abordez lucrurile tot timpul!”. Dacă aveți asemenea gânduri în acest moment, vă sugerez să vă verificați de cel puțin două ori dacă așa este într-adevăr, sau nu.

Nimeni nu absolutizează sau relativizează tot. Fiecare dintre noi are aspecte pe care le poate tolera, și lucruri care i se par de netolerat. Poate că nu sunteți sexiști, astfel că gândiți relativist când vine vorba despre emanciparea femeii, însă concomitent, poate că vă este imposibil să tolerați comunismul sau faptul că există oameni care nu vor să își vaccineze copiii. Dacă vorbim despre aceste ultime două subiecte, veți susține că astea sunt într-adevăr niște lucruri periculoase, că ei, cei care cred în comunism și ne-vaccinare absolutizează și greșesc, democrații și cei care se vaccinează gândesc ok și relativist.

Vedeți? În realitate, exact asta faceți, absolutizați, și nici măcar nu faceți minimul efort de a accepta că există oameni care văd lucrurile diferit de modul în care o faceți voi. Aveți senzația, total greșită, că a accepta existența unor mentalități opuse credințelor și perspectivelor voastre, înseamnă cumva aderarea la ele și îmbrățișarea lor. Aveți senzația că a accepta că există oameni care nu vor să își vaccineze copiii sau persoane care cred că Pământul este plat, ar însemna că trebuie și voi să credeți și să faceți același lucru. Nicidecum. A fi relativist și a avea mintea deschisă nu înseamnă să fii prost. Înseamnă, pur și simplu, abordarea vieții într-o manieră cât mai conștientă și deschisă posibil, cât mai lipsită de idei preconcepute și resentimente față de ceilalți, cât mai asumată față de propriile interese, alegeri și ideologii îmbrățișate, cât mai plină de înțelegere și compasiune față de cei care ni se par limitați sau răi.

Nu este suficient ca deschiderea să fie la 90 sau 180 de grade, deschiderea trebuie să fie la 360 de grade.

Așa că, data viitoare când vedeți pe rețeaua de socializare preferată mentalități, atitudini, teorii sau ideologii cu care nu sunteți de acord, în loc să jigniți, mai mult sau mai puțin inteligent și voalat, în loc să vă băgați logica, propriile argumente, dogme și ideologii pe gâtul celorlalți, încercați, în primul rând, să vă asumați față de voi înșivă punctul de vedere. Fără teamă, asumați-vă că punctul de vedere exprimat este cel mai important, însă înțelegeți că lucrurile stau așa doar pentru voi, și pentru că respectivul punct de vedere este al vostru. Mai departe, în loc să priviți cu dispreț și cu prejudecăți pe cei cu care nu sunteți de acord, încercați o atitudine de înțelegere și compasiune față de aceștia. Dacă sunteți științifici, data viitoare când aveți de-a face cu cineva religios, în loc să îl faceți retrograd și prost fiindcă ține post și merge la biserică, încercați să îi arătați limitările perspectivei pur religioase. Încercați să îi arătați că de fapt, religia înseamnă spiritualitate și înțelepciune, iar știința, la rândul ei limitată în felul ei, are nevoie de spiritualitate, astfel încât, puțină știință în viețile noastre, probabil că ne-ar aduce mai aproape de Dumnezeu, sau de orice altă divinitate în care ar crede respectiva persoană. Desigur, o asemenea abordare presupune ca întâi noi înșine să avem deschiderea de a avea asemenea convingeri.

Oricum, cu o asemenea abordare, puteți să îi faceți pe ceilalți să vă asculte și să vă ia în serios, fără a fi de acord cu ei, asumându-vă propriile mentalități si ideologii, și neavând prejudecăți sau resentimente cu privire la ceilalți.

Sursa foto: Shutterstock