„Dumnezeu înseamnă Iubire, iar Iubirea este în tine.”
Călin Georgescu
„M-am imaginat ca un fel de zeu… Este un fel de boală când te consideri un fel de zeu, creatorul a tot, dar mă simt confortabil acum cu asta, de când am început efectiv să o trăiesc”
George Soros
„Fugim de noi? (GOD) Toți suntem Unul”
graffitti de pe un zid din Brașov
Ideile greșite despre ceva fac ca acel ceva să funcționeze greșit
parafrazare personală a lui Giovanni Sartori
Acesta este cel mai complex și abstract material de până acum. Vom încerca să descoperim împreună mai multe concepte, aparent pur filozofice, care înseamnă de fapt fundamentul vieților noastre.
Deosebit de celelalte materiale de până acum, voi aborda diferit subiectul, mai exact, nu mă voi mai raporta la DEX pentru a începe de la definițiile general acceptate în limba română ale noțiunilor pe care le vom atinge în cuprinsul acestuia. Tematica materialului este extrem de intimă și personală cred eu, astfel că apreciez a fi mult mai utilă și sinceră exprimarea părerii și simțirii pur personale asupra subiectului abordat, fără prea multe influențe din exterior. Bineînțeles, nu vreau să se creadă că aș reinventa eu roata cu acest material, însă orice informații aș afla, din orice sursă, indiferent cât de credibilă ar fi ea, prefer să le trec prin propriul filtru, să le verific prin propriul studiu, propria experiență și trăire, înainte de a mi le însuși. De aceea, acest material va fi și cel mai subiectiv și autentic de până acum, ca și opinii exprimate.
Deși mă voi exprima în cuprinsul acestui material prin cuvântul „Dumnezeu”, de fapt, mă voi referi la divinitate în general, indiferent de numele pe care culturile, tradițiile și religiile lumii o dau zeității supreme în a cărei existență cred acestea. Am ales ca în loc de „divinitate”, „zeitate” sau orice altă exprimare la modul general, să mă folosesc de cuvântul „Dumnezeu”, deoarece acesta este cel prin care, în cultura căreia îi aparținem noi, este denumită zeitatea, astfel încât, acest material, fiind foarte abstract și dificil de exprimat în cuvinte datorită relativității limbajului verbal, să fie cât mai ușor posibil de urmărit și înțeles. De aceea, nu vreau să se creadă că discriminez, și că eventualii cititori non-creștini, ar fi fost cumva excluși din tematica abordată.
Cred că este inutil să vă reamintesc că tot ceea ce urmează este strict părerea mea, nu cer să fiu crezut orbește, îndemn la experimentare, studiu și mai ales, la trăire personală, și tot ceea ce trebuie pentru a înțelege măcar puțin din acest material, este minte și inimă deschise la modul radical.
Ce nu este Dumnezeu
În primul și în primul rând, Dumnezeu nu este un moș cu barbă albă, care locuiește undeva pe altă planetă, vede tot ceea ce facem și ne pedepsește dacă greșim.
Dumnezeu nu este o entitate supranaturală.
Dumnezeu nu este vreo forță obscură care ne guvernează viețile de undeva din umbră și din nevăzut.
Dumnezeu nu este ceva ce poate fi invocat atunci când simțim noi că avem nevoie de ajutor.
Dumnezeu nu este vreo Sfântă Treime sau orice altceva asemănător prevăzut în teoriile religioase.
Dumnezeu nu este ceva ce poate fi descoperit doar în biserici, temple sau orice alt tip de lăcașuri de cult.
Dumnezeu nu este ceva ce are nevoie de intermediari fizici și materiali (alți oameni – sacerdoții, icoane, crucifixuri, statui etc.) pentru a îl descoperi și experimenta.
Dumnezeu nu este diferit de Allah, Marele Manitu, Zeus, Jupiter sau orice altă denumire dată divinității supreme, de către oamenii aparținând diverselor culturi din istoria omenirii.
Dumnezeu nu este cel care face minuni și miracole pe loc, fiindcă așa ne dorim noi pentru a ne atinge interesele.
Dumnezeu nu este ceva sau cineva care ne ajută dacă spunem rugăciuni, aprindem lumânări, mergem într-un lăcaș de cult, nu ieșim din cuvântul preotului și în general, dacă urmăm cu strictețe niște precepte religioase.
Dumnezeu nu are nicio legătură cu obiceiurile omenești cum ar fi botezul, căsătoria sau înmormântările.
Dumnezeu nu este rău sau bun.
Ce este de fapt Dumnezeu
Dumnezeu într-adevăr, există. Însă trebuie să luăm toți în calcul posibilitatea că acesta este de fapt cu totul altceva decât credeam noi, așa că acest material vă propune un exercițiu radical de open-mindedness oricăruia dintre voi, indiferent dacă sunteți religioși, atei, agnostici sau dacă vă auto-intitulați doar spirituali. Ceea ce urmează în acest material, vă va ajuta să verificați cu voi înșivă care este ideea voastră despre divinitate, și cât de important poate fi în realitate acest aspect. Mai mult, și posibil, cel mai deranjant pentru fiecare dintre noi: acest material poate arăta că până acum, cu toții, am fost într-o mare eroare cu privire la ce înseamnă de fapt Dumnezeu.
Sunteți pregătiți să „mușcați glonțul”?
Dumnezeu este Absolut
AICI am scris despre absolutizare, concept opus relativismului. Esența absolutizării este reprezentată de ideea de „absolut” (cu „a” mic), total diferită de ideea de „Absolut” (cu „A” mare). Astfel, „absolutul” este un concept dual, opus relativismului, fiind vorba de diferențe pe care le facem doar noi în privința acestor concepte contrare, în funcție de propriul orgoliu, simțul de părtinire al fiecăruia, egoismul și propriile interese de la un moment dat. „Absolutul” în schimb este același tot timpul, nu se află în opoziție cu niciun alt concept, nu depinde de noi sau de altceva, este total independent față de orice ideologie, concept, standard cultural, interes, orgoliu, forță sau element al naturii.
Pentru a înțelege mai bine ideea de Absolut, să ne imaginăm că stăm într-o cameră cu fața spre fereastră. Aceasta este perspectiva noastră, și noi, ca oameni, pentru a ne-o schimba, trebuie să ne modificăm poziția: cu fața spre ușă, spre peretele din dreapta, din stânga etc. Să ne imaginăm acum că avem toate perspectivele posibile, din toate unghiurile cu putință ale camerei (cu fața spre fereastră, spre ușă, spre peretele din dreapta, din stânga, spre tavan, spre podea, din diagonale etc.), în același timp.
Dumnezeu este și viu, și mort, nici viu, nici mort, toate în același timp.
Dumnezeu este și bărbat, și femeie, nici bărbat, nici femeie, concomitent.
Asta înseamnă Absolut, asta înseamnă Dumnezeu.
Absolutul este perfect, desăvârșit, aceasta fiind originea tuturor celorlalte elemente care reprezintă de fapt ceea ce noi numim Dumnezeu.
Dumnezeu este Total
Cu alte cuvinte, Dumnezeu este Tot, adică ceea ce a fost, este și va fi. Este puțin mai dificil de explicat în cuvinte, sper să mă pot face înțeles. Nu aș vrea să luăm ideea de „Tot” în acest context, într-un sens abstract sau filozofic. Luați-o ca atare. Literalmente: Tot. Încercați să vă imaginați ce înseamnă asta. Încercați să cuprindeți cu mintea acest Tot.
Încercați să vă imaginați fiecare om care a trăit, trăiește și va trăi, fiecare animal care a existat, există și va exista, fiecare plantă, bacterie, microb, virus și organism care a fost, este și va fi, fiecare piatră, fiecare firicel de nisip, fiecare picătură de apă, fiecare particulă de aer și praf care ne compune atmosfera, fiecare lucru făcut sau care se va face de mâna omului și de orice altă specie inteligentă care a fost, este și va fi, fiecare stea, fiecare meteorit, fiecare cometă și planetă, fiecare crater, rocă sau ființă vie care (probabil) a existat, există și va exista, din toate galaxiile care au existat, există și vor exista în acest univers, fiecare element care a existat, există și va exista, în toate universurile și dimensiunile paralele care (probabil) au fost, sunt și vor fi.
Chiar dacă prin absurd ați reuși să cuprindeți acest Tot în mintea voastră, tot nu ar fi suficient, și tot nu ați reuși să cuprindeți…Tot. Acest concept implică perceperea, înțelegerea și acceptarea faptului că în afară de Tot, nu mai este nimic. Practic, știința actuală ne arată că înainte de Big Bang, evenimentul cosmic care se presupune că a dat naștere universului perceptibil de către noi, a fost…nimic. Sau mai bine zis, nu se știe prea mult despre ce a fost înainte de asta. Ei bine, Tot implică și acest nimic sau „nu se știe prea mult”. Oricât am încerca, nu putem ieși din acest Tot. Chiar dacă ne-am muta pe altă planetă, în altă galaxie, în alt univers paralel acestuia…Tot acolo am fi.
Acest Tot include și creația, și creatorul. Încercați să luați în calcul posibilitatea ca creația și creatorul să fie de fapt unul și același lucru. Creația se făurește prin ea însăși. Încercați să vă deschideți mintea posibilității ca Dumnezeu să nu fie o entitate, ci un proces, aflat într-o continuă generare și re-generare, prin El însuși. Dumnezeu înseamnă acest proces de schimbare continuă.
Încercați să înțelegeți că noi, fiecare om, nu suntem doar ființele create, ci concomitent, și proprii noștri creatori. Fizic, literalmente. Dumnezeu se experimentează pe El însuși, prin El însuși, și fiind Tot, cuprinde concomitent atât întregul, cât și fiecare forma finită, limitată, din El. Aceste forme limitate suntem noi și tot ceea ce există în realitatea care ne înconjoară.
Cu alte cuvinte, deschideți-vă mintea la posibilitatea că de fapt, voi sunteți Dumnezeu. O parte din El și întregul Dumnezeu, în același timp.
Deschideți-vă mintea posibilității că voi ați creat cerul, pământul, oceanele, însă nu sunteți conștienți de asta, fiindcă în forma de Dumnezeu limitată, obișnuită, de oameni, pe care o avem cu toții, ne este imposibil să cuprindem, să înțelegem și să acceptăm cu mințile noastre acest lucru. Procesul de reproducere, fiind parte din Tot, din Dumnezeu, voi l-ați creat, voi l-ați și înfăptuit, voi sunteți și creația și creatorul, astfel încât, de fapt, voi v-ați creat pe voi înșivă. Voi v-ați creat părinții care v-au dat naștere, pe bunicii care le-au dat naștere lor, și așa mai departe, până la prima formă de viață din care proveniți pe lanțul evoluției speciilor. Sigur vă sună extraterestru, nebunește, sau în cel mai bun caz, o filozofie și abstracțiune interesantă, însă deschideți-vă mintea la această posibilitate ca fiind ceva real, că efectiv, literalmente, v-ați creat pe voi înșivă și tot ceea ce a fost, este și va fi, prin modalitatea descrisă mai sus.
Acceptarea acestui lucru îi terifiază pe oamenii aflați la stadiul albastru de dezvoltare a psihicului și conștiinței (mai multe detalii despre spirala evoluției psihicului și conștiinței umane, AICI și AICI). Cultura, religia, tradiția, viața și civilizația specifice stadiului albastru, se fundamentează pe ideea că există cineva sau ceva suprem, perfect, care creează ființe și elemente imperfecte. O persoană aflată la acest stadiu de dezvoltare, nu va accepta ușor că de fapt, ea este Dumnezeu. O asemenea concepție este privită de către oamenii religioși ca o inepție, blasfemie, erezie sau lucrătura Necuratului.
În egală măsură, acceptarea acestui lucru îi va terifia și pe cei aflați la stadiul portocaliu pe spirală, deoarece o asemenea acceptare le-ar nărui ideologiile și doctrinele materialiste, științifice, realiste și raționale în care ei cred cu atâta tărie.
Oamenii aflați la stadiul verde pe spirala evoluției nu vor fi terifiați, cât mai mult confuzi din cauza unei asemenea revelații. Ei, fiind interesați azi de puțin creștinism, mâine de puțin budism, poimâine de ceva practici magice tribale, o vor lua doar ca pe încă o idee de care vor fi interesați pentru maxim câteva zile, după care vor trece la următoarea, fără a îi da atenție și fără a înțelege nimic din ea.
Numai la stadiul galben, odată cu descoperirea adevăratei spiritualități, se începe să se înțeleagă puțin despre ce este vorba de fapt.
Poate părea o prostie, la fel de mare ca ideea în sine, însă acceptarea de către un om a faptului că în realitate el este Dumnezeu, reprezintă cel mai greu lucru din lume. Atât acceptarea de către sine, cât și de către ceilalți. Cunoașteți vreun profet sau mistic care să fi avut viață ușoară? Exact în asta a constat misticismul acestui tip de oameni: realizarea a ceea ce este Dumnezeu, înțelegerea și acceptarea Sa totală, cunoașterea și experimentarea Lui directă. Când cei care au avut asemenea revelații le-au zis celorlalți că „eu și cu tine suntem de fapt Dumnezeu, parte din El și întregul Dumnezeu concomitent!”, au fost priviți ori ca nebuni, ori ca pericole care pot destabiliza ordinea socială a locului și a vremurilor.
Poate tocmai de aceea, noi oamenii, opunem atâta rezistență la schimbare, până în cele mai mici detalii. Ne agățăm de orice: principii, ideologii, teorii, tehnologii, științe, rațiuni, filozofii, religii, tradiții, concepte politice, standarde culturale, țări, națiuni, persoane, lucruri, pasiuni, locuri, slujbe, fiindu-ne foarte greu să renunțăm la ele. Uneori, renunțarea aceasta ne face să simțim că pierdem tot, ne dă un sentiment egal cu moartea. Aceasta nu pentru că am muri fizic din cauza unei asemenea renunțări, ci pentru că orgoliul și egoismul nostru ar trebui să se schimbe, radical uneori, ceea ce ar echivala cu o moarte urmată de o renaștere, în o cu totul altă formă.
Închipuiți-vă că sunteți în situația să renunțați la averea voastră, la o viață de confort, la o profesie de care sunteți pasionați, la o afacere pe care ați construit-o și dus-o pe culmile succesului prin trudă și cu sacrificii imense, la iubirea vieții voastre, la locul de care sunteți cel mai mult atașați, la mândria și identitatea voastră națională, la religia voastră, la familie sau la copii. Ați accepta imediat o asemenea schimbare? Și totuși, exact acest tip de schimbare, înseamnă Dumnezeu.
De fapt, Dumnezeu înseamnă orice tip de schimbare. Pe unele suntem dispuși să le facem, cu ochii închiși. Un ateu va renunța imediat la religia în care a fost botezat, dacă ar fi pus în situația să o facă, fiindcă interesele, preocupările, orgoliul și simțul său de părtinire se referă la cu totul altceva. Nu la fel va face însă o persoană religioasă. Un creștin convins care ar fi obligat să treacă la orice altă religie, își va apăra cu prețul vieții probabil, religia străbună. Exact la fel, un ateu, globalist sau capitalist, își va apăra până la moarte probabil, drepturile și libertățile cetățenești, dacă i s-ar impune acceptarea unui regim totalitar. Totuși, ceea ce înțeleg foarte puțini oameni este faptul că din perspectiva lui Dumnezeu (să zicem, divină), schimbările sunt doar schimbări, doar noi le percepem ca fiind bune sau rele, în funcție de ceea ce ne dictează interesele și supraviețuirea propriului orgoliu.
Oricare dintre aceste schimbări sunt în egală măsură parte din Tot, adică din Dumnezeu.
Dumnezeu este Infinit
Din nou, trebuie să facem efortul de a înțelege acest concept ca Absolut, Infinit cu „I” mare, spre deosebire de infinit cu „i” mic, folosit mai mult în sens matematic sau comun. Infinitul există atât în sens macro (raportat la Univers), cât și în sens micro. Știm că totul în jurul nostru este format din atomi, care sunt formați din micro-particule, care la rândul lor sunt formate din alte tipuri de micro-particule…și așa mai departe, spre infinit.
Să ne imaginăm o tablă de șah, cu un număr infinit de pătrățele și de piese, care pot face un număr infinit de mutări. Acesta este Dumnezeu.
Dumnezeu este Inteligență
Rămânând la imaginea cu tabla de șah infinită, este momentul potrivit să introduc în discuție conceptul de „design divin”. Oamenii cred ori că totul este un haos, că universul este ceva mecanic și hazarduos, ori cred în lucruri predestinate, că totul se întâmplă cu un sens etc. De fapt, lucrurile sunt mult mai complexe și profunde decât atât.
Fără a afirma sus și tare că acesta ar fi adevărul suprem, pe care doar eu îl dețin, sub rezerva schimbării opiniei mele actuale în timp, în acest moment al vieții mele, eu cred că este vorba mai mult…despre un haos organizat. Mai exact, revenind la tabla de șah infinită, dacă se face o mutare cu o piesă, toate celelalte piese se vor muta…în cel mai firesc mod posibil, raportat la mutarea făcută deja. Variantele sunt infinite, la fel și posibilitățile, însă acestea vor fi tot timpul aceleași, mereu, cele mai firești raportat la cauza care le declanșează, așa cum dacă se face foarte frig, apa întotdeauna va îngheța, nu se va evapora.
Însuși procesul evoluției, nu înseamnă neapărat îmbunătățirea a ceva față de cum era înainte, ci pur și simplu adaptarea la condițiile existente, în așa fel încât să se asigure supraviețuirea. În funcție de condiții, evoluția se va petrece în cele mai firești moduri posibile, cauzele evoluției fiind infinite: dacă se face mai frig, dacă se face mai cald, dacă un organism își mută viața de pe uscat în apă sau invers, dacă apar sau dispar anumiți prădători sau diverse pericole și amenințări etc. Ce declanșează aceste cauze? Nimic în mod special, oricum, Dumnezeu se experimentează pe El însuși în toate formele posibile, Infinită și finite, pentru totdeauna, spre infinit. Mie ca om, mi se pare destul de greu de înțeles și cuprins cu mintea mea ceva de o asemenea magnitudine. Se poate, dar trebuie multă educație și muncă spirituală pentru a ajunge la acest stadiu. Totuși, indiferent de ceea ce facem noi, așa stau lucrurile. Aceasta, pe de o parte.
Pe de altă parte, v-ați luat vreodată un moment să observați o plantă sau un animal, să vă observați pe voi înșivă și modul în care sunteți construiți fizic? Ați observat vreodată cât de simetric și proporționați sunteți făcuți, indiferent de părerea pe care o aveți despre fizicul vostru? „Eh, simetric și proporționat pe dracu`, ar trebui să vezi ce burtă am!” veți gândi unii dintre voi. Însă trebuie să realizați că burta nu a apărut din senin, nu v-ați născut cu ea, și că burta mare este consecința firească a unei cauze cum ar fi mâncatul excesiv sau dezechilibre endocrinologice ori hormonale. Fără aceste cauze, ați putea avea un număr infinit de dimensiuni ale burții sau…deloc, în funcție de un număr infinit de cauze.
Aș vrea să vedeți cum catastrofe, de genul războaielor mondiale, au accelerat progresul tehnologic și întărirea păcii mondiale, cum comunismul și Cortina de Fier au condus în final la generalizarea democrației și a capitalismului în lumea civilizată, cum contra-reacțiile la doctrinele religioase au condus la apariția și dezvoltarea științei, cum poluarea determină urmarea unor soluții „verzi” de a trăi și cât de minunat, frumos, senzațional și inteligent este acest mod în care se întâmplă lucrurile dintotdeauna. Aș vrea să conștientizăm și să vedem designul care există în tot și în toate.
Acesta este designul divin, Inteligența Infinită reprezentată de Dumnezeu.
Dumnezeu este Adevărul
Adevărul ca și Absolut, independent de oricine și orice altceva, este diferit de adevăr (cu „a” mic), concept pe care noi ne bazăm atât de mult, dar care este de fapt atât de relativ, așa cum îl înfăptuim noi prin justiție, religie sau știință. În varianta sa relativă, adevărul depinde de o mulțime de factori care creează un cadru de referință necesar ca respectivul aspect să fie considerat de către cineva ca fiind adevăr: sistemul legislativ și social existent la un moment dat, valorile culturale și morale în vigoare, o anumită climă, geografie, anumite condiții fizice etc.
Adevărul ca și Absolut în schimb este același mereu, independent de cultură, morală, valori, sisteme juridice sau legi fizice. Bineînțeles că Dumnezeu fiind Tot, include și adevărul, însă acesta este unul relativ, finit, schimbător în funcție de o grămadă de elemente și variabile. Adevărul este însă unul singur, dintotdeauna, și va fi același pentru totdeauna. Acest Adevăr este Dumnezeu.
Dumnezeu este Conștiință
Imaginați-vă o pânză albă pe care se poate picta orice, cu un număr infinit de culori, fiecare cu un număr infinit de nuanțe.
Închipuiți-vă lumina unui proiector, care poate înfățișa pe un ecran orice, într-un număr infinit de imagini.
Închipuiți-vă un set de lego, format dintr-un număr infinit de piese, care se pot aranja într-o infinitate de forme.
Pânza de pictat, lumina proiectorului și setul de piese lego infinit, înseamnă Conștiință, iar Conștiința este Dumnezeu.
Dumnezeu este Iubire
Nu mă refer la iubire, ceea ce simți pentru cei dragi ție sau „iubire” în sensul romantic al cuvântului. Dumnezeu înseamnă și toate acestea, însă înainte de orice, Dumnezeu reprezintă Iubirea ca și Absolut, adică acel sentiment de dragoste nemărginită, nediscriminatorie și necondiționată, indiferent de ceea ce ar face cineva, acea Iubire oferită fiecărei ființe, fiecărui element din Univers, în mod egal și infinit. Imaginați-vă pe cineva care vă iubește nemărginit orice ați face, chiar dacă sunteți criminali de război, ucigași în serie, violatori sau pedofili, chiar dacă vă comportați execrabil cu El, chiar dacă ați atenta (prin absurd) la viața Lui, chiar dacă ați fi cea mai nesuferită și hidoasă ființă din istoria planetei.
Iubirea este mult mai complexă și profundă decât credem noi. V-ați gândit vreodată că totul este Iubire? Însăși viața este o luptă pentru nimic altceva decât pentru Iubire. Ne zbatem pentru familie, pentru bani, carieră, averi, mediul înconjurător, națiunea sau religia noastră, oricum a fi, totul își are originea într-un sentiment de dragoste. Ura, alături de orice alt sentiment pe care noi îl percepem ca fiind negativ, izvorăște de fapt dintr-un sentiment de iubire față de ceva sau cineva, pentru care obiectul resentimentelor noastre reprezintă o amenințare. Într-o asemenea lumină, inclusiv naziștii și Hitler, Holocaustul, Inchiziția, stalinismul, teroriștii radicali islamici, invadarea Orientului Mijlociu de către SUA pentru resursele de petrol, jefuirea sau uciderea cuiva din cauza lipsurilor materiale, înșelăciunile, minciunile, adulterul, ipocrizia, traficul de persoane și de droguri, prostituția, toate au ca și izvor iubirea, ori față de propria persoană, ori față de familie, națiune sau religie. Fiecare cu iubirea lui. Dușmanii noștri de fapt, sunt cei care ne amenință persoanele, lucrurile sau conceptele pe care le iubim.
Mai mult, orice am face în această viață, vom face în căutarea iubirii de care suntem lipsiți cel mai mult în viață. Persoanele sexiste urăsc pe cei de sex opus, în principal, fiindcă niciodată nu au primit dragostea de care au nevoie de la persoanele față de care au resentimente. La fel se întâmplă și cu violatorii, pedofilii, ciudații sau obsedații sexual. La un moment dat, privarea de iubire poate fi atât de frustrantă, încât unii își pierd mințile și încearcă să o obțină cu forța, prin comportamente deviante și nesănătoase.
Cineva obsedat de bani, averi și viața de lux, cel mai probabil, caută iubirea pe care bogăția materială și statutul social i le pot oferi, prin respectul și aprecierea celorlalți, obținerea de sex și altele. Cel mai probabil, o asemenea persoană a fost privată la un moment dat de acest tip de dragoste din partea celorlalți și încearcă să obțină și să mențină iubirea de care are nevoie prin lucruri materiale. De aici și teama imensă de sărăcie. O asemenea persoană simte că dacă își pierde valorile materiale, va pierde și iubirea de care se bucură prin intermediul acestora.
O persoană obsedată de carieră, ori iubește profund ceea ce face, ori caută să obțină dragostea părinților sau a oricui altcuiva care l-a făcut să creadă la un moment dat, că doar așa poate obține din partea lui sau a ei, iubirea de care are atât de mare nevoie.
Gândiți-vă la toate acestea data viitoare când vă vine să judecați pe cineva care simțiți că v-a greșit, sau când aveți senzația că voi ați greșit cuiva.
Dumnezeu iubește Tot, fiindcă El însuși este acel Tot. Practic, Dumnezeu se iubește pe el însuși, atât ca întreg, cât și fiecare formă finită în care acesta se manifestă și se experimentează pe El însuși.
Dumnezeu este Universul
În sens relativ, universul (cu „u” mic) reprezintă spațiul infinit în care ne regăsim și pe care noi, oamenii, îl percepem. Ca și Absolut, Universul reprezintă infinitatea de universuri și dimensiuni care (probabil) există. Universul este Dumnezeu, acel spațiu într-adevăr infinit, în care orice este posibil, inclusiv reîncarnarea, monștrii și îngerii, zborul fără aripi și aparate specializate, coloniile pe alte planete, extratereștrii și orice alte lucruri cu care ne întâlnim poate doar în basme, filme cu efecte speciale, desene animate, vise sau halucinații.
Dumnezeu este Unul
Este momentul potrivit să dezbatem puțin pe marginea conceptului de non-dualitate, pe care l-am amintit și în materiale anterioare.
Viața și civilizația umană se bazează pe dualități: bine-rău, frumos-urât, înalt-slab, întuneric-lumină, alb-negru, Dumnezeu-diavol, viață-moarte, mult-puțin etc. Numai noi facem aceste diferențe, fără ele, nu am putea face distincții între elementele care ne înconjoară, astfel că realitatea nu ar avea niciun sens pentru noi. De aceste dualități depinde însăși supraviețuirea noastră. Închipuiți-vă ce ar însemna să credem că este bine să dăm oricui, oricând, banii munciți de noi, fără să existe limite care să fie considerate ca fiind rele, situații în care nu este bine să îți dai banii.
Non-dualitatea este perspectiva divină, în care nu există aceste diferențe. Din această perspectivă, Hitler este la fel de bun ca și Maica Tereza, iar un pedofil este la fel de bun ca un medic care salvează vieți în Africa, cea mai sexy femeie de pe planetă este la fel de frumoasă și atrăgătoare ca cea mai hidoasă femeie din lume, ziua și noaptea sunt la fel, viața și moartea nu au diferențe între ele etc.
De ce este așa? De ce, din perspectiva lui Dumnezeu, totul este bun și frumos? Exact datorită non-dualității. Dintr-o asemenea perspectivă, non-duală, un element al dualității își are originea în celălalt element al aceleiași dualități și invers, un element fără altul, nu se poate. Cea mai bună reprezentare a non-dualității rămâne simbolul Ying-Yiang, cu cele două părți, cea albă și cea neagră, completându-se una pe cealaltă, având în interior și câte un cerculeț de culoare opusă, exact în ideea că în orice bine este și un rău, în orice frumos este și un urât etc.
Dintr-o perspectivă non-duală, fără război nu ar putea exista pace, fără moarte nu ar exista viață, fără gol nu ar exista plin, fără puțin nu ar exista mult, și așa mai departe, acest ciclu se repetă la infinit.
De aceea, fără să ne dăm seama, noi oamenii, avem obiceiul să susținem, probabil cu cea mai mare tărie, o absurditate: hai să ridicăm nivelul binelui, până când tot răul va fi anihilat. Care rău, care bine? Nu luăm în calcul că de fapt, ceea ce este bine și rău este extrem de relativ, și că din punct de vedere Absolut, non-dual, răul în realitate, nu există. Diavolul de care ne vorbesc religiile lumii în diverse moduri și forme, de fapt, nu există. Dumnezeu este Tot, inclusiv lucrurile care ne terifiază, revoltă sau nu ne plac, cele pe ca le considerăm ca fiind rele.
Închipuiți-vă un copil de 2-3 ani care se joacă cu setul lego infinit amintit mai devreme. Respectivul copil, în sinceritatea, naivitatea și autenticitatea lui nemărginită, va construi ori o minunăție, ori o monstruozitate. Pur și simplu, nu fiindcă vrea el cu bună-știință să facă bine unora și rău altora. Din acest punct de vedere, Dumnezeu este la fel ca cel mai sincer, naiv, neștiutor și autentic copil din lume. Până la urmă, în legislațiile lumii civilizate, un copil, chiar și dacă omoară pe cineva, este iertat pentru ceea ce noi oamenii, numim lipsă de discernământ. Dumnezeu este la fel: naiv, autentic, sincer și curios să se experimenteze pe el însuși, în toate formele posibile, la infinit. Această experimentare la infinit include și elementele pe care noi le percepem ca fiind rele, întunecate și abominabile.
Dumnezeu este fiecare sărut, îmbrățișare, zâmbet, moment de fericire, empatie, compasiune, înțelegere, bunătate, dragoste, bucurie, împlinire, succes, orgasm, fiecare floare, peisaj minunat, răsărit sau apus de soare pe malul mării, fiecare ajutor dat, în același timp fiind fiecare moment de sclavie, tortură, fiecare viol, omor, jaf, genocid, înșelăciune, minciună, lăcomie, invidie, egoism și traumă. Dumnezeu este concomitent și agresorul și agresatul, și victima și criminalul.
Dumnezeu este Existența
Din perspectiva divină, singurul lucru care contează este acela de a exista. Dumnezeu nu este interesat să aibă sau să facă, ci doar să existe, într-o infinitate de forme, prin care se generează și re-generează pe El însuși.
Dumnezeu este Eternitate
Cred că, după toate cele de mai sus, atributul veșnic al lui Dumnezeu rezultă în mod firesc. Tu, fiind parte din El și în același timp, întregul Dumnezeu, înseamnă că tu ești etern. Moartea afectează doar forma ta limitată de om, însă continui să exiști ca Absolut, pentru totdeauna, printr-o infinitate de alte forme limitate. Și atunci, de ce atâtea probleme și griji?
Concluzii
Știu că acest material vă sună de-a dreptul aiurea. Știu că orice orientare ați avea din punct de vedere religios, veți avea ceva împotriva acestui material. Însă nu cumva toate acestea sunt scrise în Biblie, Coran și în toate celelalte cărți religioase? Nu cumva asta înseamnă credința?
Conștientizarea tuturor celor de mai sus ne-ar face să ne simțim peste tot acasă, să avem grijă cum călcăm pe pământ și pe iarbă ca și cum am călca pe noi înșine, când facem un rău, chiar și neintenționat, ne-am simți ca și când ne-am face nouă acel rău.
Vă întrebați cum de nu se vorbește peste tot despre asta? Închipuiți-vă ce ar însemna. Viața și civilizația, așa cum le știm noi, nu ar mai fi la fel. Cred că este inutil să dezvolt subiectul, este atât de evident cum totul ar fi diferit. Inconștiența, egoismul și orgoliul, au rolul lor foarte bine determinat în designul divin. Cei care fac ceea ce noi numim „rău” nu o fac fiindcă în esență ei sunt răi, ci fiindcă acționează din pură inconștiență și ignoranță. Fiecare face ceea ce știe mai bine să facă, dat fiind propriul nivel de conștiință. Atunci când dați peste vreun lacom, escroc, corupt, spărgător, pedofil sau mincinos, gândiți-vă că acel om, în momentul în care face ceea ce disprețuiți la el, de fapt, dă exact ceea ce are mai bun în el, și acționează numai și numai dintr-un sentiment de iubire, chiar dacă acesta este foarte egoist, limitat și ignorant, reducându-se de multe ori doar la dragoste față de propria persoană.
Cum se pot experimenta și trăi pe propria piele toate acestea? Cum poate realiza cineva că el este Dumnezeu? Umblă vorba că trezirea, iluminarea spirituală totală, este un proces dificil și îndelungat, că presupune zeci de ani de practică yoga hardcore, meditație, rugăciuni contemplative sau luând-o pe scurtătură, prin consum de substanțe psihedelice, rezultatul final trebuind să fie reprezentat de una sau mai multe experiențe mistice, acestea fiind de fapt cele în care îl cunoști și îl experimentezi direct pe Dumnezeu.
Nu știu prea multe despre aceste lucruri, așa că prefer să nu îmi exprim vreo opinie acum. În „nemernicia” mea însă, eu cred că Dumnezeu poate fi experimentat direct și prin apropierea de El, aceasta realizându-se în fiecare moment în care reușim să ne ridicăm nivelul de conștiință, prin renunțarea și mai mult la orgoliul, simțul nostru de părtinire și egoism, prejudecăți și resentimente față de persoane și elemente ale realității înconjurătoare. Până la urmă, acesta este rolul vieții în forma finită de om: apropierea de Dumnezeu, prin oferirea de cât mai multă iubire, cât mai multor elemente din jur. La finalul drumului, Dumnezeu în forma sa finită, ar trebui să realizeze că de fapt, el este Dumnezeu, în forma Absolută și Totală, că dintotdeauna a fost așa. Prea puțini sunt însă cei care ajung acolo, însă este în regulă, fiindcă și această inconștiență și ignoranță face parte din design-ul divin, adică din Dumnezeu.
Acest ultim paragraf vine în urma unei observații făcute de către un prieten foarte bun de-al meu, care a citit prima versiune a acestui material: citind aceste rânduri, să nu cumva să creadă vreun nebun, că în numele iubirii, ar putea să fie fără probleme violator, hoț, mincinos, pedofil, invidios, criminal sau dictator, și că este absolut în regulă să fii așa. Nu am să îmi neg propria revelație, cred în continuare că și aceste lucruri privite de către majoritatea dintre noi ca fiind rele, abominabile, fac parte din Dumnezeu. Totuși, aceste sunt forme mici, extrem de limitate, reduse și primitive de Dumnezeu, având ca și obiect al iubirii, cel mai probabil, strict propria persoană. Ideea este ca experiența vieții și realizarea lui Dumnezeu să însemne extinderea ariei de preocupare, grijă, compasiune și în definitiv, de Iubire, cât mai departe de propria persoană, către cât mai multe elemente din jur, să ajungem să iubim cât mai multe dintre acestea, ca și când ar fi vorba de noi înșine. Evident, prin pedofilie, viol, omor, jaf, genocid și dictatură, este imposibil de realizat acest lucru. Iubirea și realizarea lui Dumnezeu sunt posibile numai și numai prin ridicarea nivelului de conștiință, iar în această adevărată călătorie, depinde doar de noi dacă vom ajunge doar până la prima intersecție de la colțul blocului, sau până în celălalt capăt al lumii.
Sursa foto: Shutterstock
transcendental.com 