Variantă de respirație holotropică – prima încercare, relatarea 1

AVERTISMENT

Atenție! Nu încercați ceea ce este descris în conținutul acestui material decât dacă apreciați că starea fizică, mentală și afectivă vă permite, fără a produce daune dvs. sau altor persoane. Recomand cu insistență experimentarea unor astfel de practici numai după consultarea unui medic sau în prezența și cu îndrumarea unei persoane calificate și autorizate în asemenea terapii. Orice încercare fără respectarea avertismentului de mai sus se va face pe propria răspundere, fără angajarea juridică și de niciun alt fel a autorului.

Respirația holotropică este un procedeu folosit în terapiile psihologice și psihiatrice. Inițiatorul este Stanislav Grof, un medic ceh care a devenit celebru la jumătatea secolului XX, prin includerea în terapiile sale a LSD-ului, substanță care intră în categoria psihedelicelor. Acestea au căpătat notorietate în anii `50 – `60 ai secolului trecut după ce, incluse fiind în scop experimental în diverse terapii psihologice și psihiatrice, au avut rezultate remarcabile, cum ar fi vindecarea de vicii sau de traume adânci. După interzicerea lor la jumătatea anilor 1960, doctorul Stan Grof nu a renunțat și a căutat alternative la LSD, care era deja catalogat ca drog de foarte mare risc, alături de heroină, cocaină și altele asemenea. Alternativa cea mai viabilă pe care a găsit-o Grof a fost respirația holotropică, acesta fiind un procedeu de hiper-ventilație a creierului, activitate care facilitează accesarea subconștientului. Astfel, practicând respirația holotropică, se pot retrăi momente marcante din trecut, ajutând astfel la vindecarea traumelor și a viciilor, se poate îmbunătăți nivelul de energie sau (se zice) se pot re-trăi inclusiv momente din viețile anterioare. Desigur, în funcție de fiecare persoană în parte, terapia în sine și rezultatele obținute sunt diferite.

Există mai multe variante în care se poate practica respirația holotropică, cea încercată de mine fiind asemănătoare procedeului descris deja AICI. Atenție! Exercițiul de conștiență despre care am publicat deja un material nu reprezintă același lucru cu respirația holotropică. Despre respirația holotropică puteți găsi o grămadă de informații și variante pe internet, urmând să alegeți varianta cea mai potrivită pentru voi. În următoarele 3 materiale voi publica relatările ”la cald” pe care le-am înregistrat și păstrat după primele 3 încercări de practicare a respirației holotropice în varianta aleasă de mine. Prima relatare este scrisă, celelalte două sunt înregistrate audio. Reproduc mai jos relatarea după prima încercare a respirației holotropice:

Constanța, 30 decembrie 2019

Am încercat prima oară respirația holotropică. Așa cum se specifica în instrucțiuni, am menținut ritmul de inspirație-expirație adâncă timp de 30 de minute, întins pe spate și cu mâinile întinse la verticală, peste cap. În varianta încercată de mine, se recomandă menținerea respirației minim 30 de minute și maxim 90 de minute. Fiind prima oară, am preferat să merg pe durata minimă, de 30 de minute. Am stat întins pe podea pe durata exercițiului și, pentru a mă simți cât mai confortabil, m-am așezat pe o pilotă și m-am învelit cu o pătură. Așa cum se recomanda în instrucțiuni, am pus în surdină niște muzică special creată pentru acest tip de exerciții. Ca și observații notabile a ceea ce am simțit pe parcursul primei experiențe de respirație holotropică, rețin următoarele:

În foarte scurt timp de la începerea exercițiului (cred că în mai puțin de 5 minute) am început să simt furnicături în palme, apoi în brațe, umeri, senzația propagându-se relativ repede în tot corpul.

Am reușit să mă relaxez și concentrez mai mult ca niciodată. Pe vremuri, când practicam artele marțiale, am încercat să ating un asemenea nivel de relaxare și concentrare și prin meditație, însă niciodată nu am reușit.

Cu ocazia acestui exercițiu de respirație holotropică, am realizat că cele mai tensionate părți ale corpului meu sunt spatele și umerii. Cu cât inspiram-expiram mai mult, cu atât simțeam cum mai multă tensiune se acumulează în aceste părți ale corpului. Cum credeam că le-am relaxat și pe acestea, când reveneam cu atenția asupra lor, realizam că, de fapt, spatele și umerii îmi sunt iarăși tensionați. Tot exercițiul, am dus parcă o luptă de relaxare a spatelui și umerilor.

Deoarece în instrucțiuni se menționa că este posibil să apară halucinații auditive sau vizuale pe parcursul terapiei datorită hiper-ventilației creierului, cred că am experimentat câte o halucinație de fiecare tip.

Halucinația auditivă pe care am perceput-o a fost un sunet tradițional de trompetă, care sunt destul de sigur că nu se auzea nici din alt apartament din clădire, nici din muzica pe care o ascultam, fiindcă tematica acesteia era cu totul alta.

Este posibil să fi experimentat și o halucinație vizuală pe durata practicării exercițiului, mai exact, am văzut la un moment dat o luminiță albă, jucăușă, strălucitoare și puternică, care ”dansa” încolo și încoace pe pereții camerei în care mă aflam. Totuși, dat fiind că eram deja într-o stare de semi-transă, plus că țineam ochii întredeschiși, nu știu cu certitudine dacă a fost ceva creat de mintea mea sau modul în care, în starea în care mă aflam, am perceput o lumină de afară, mașină trecând pe stradă sau ceva de genul, în timp ce eu practicam exercițiul.

După expirarea celor 30 de minute, am întrerupt ritmul respirației și, odată cu acesta, exercițiul. Am re-adus mâinile pe lângă corp și am simțit că mă inundă un val de energie peste tot. Această energie nu era de intensitatea pe care mi-o doream eu, însă îmi dădea o senzație extrem de reconfortantă și plăcută. La început mi-a fost greu să mă ridic, însă într-un final am reușit, și timp de câteva minute, energia aceea a continuat să îmi circule prin corp. Mă simțeam de parcă eram electrizat. La un moment dat, m-am simțit copleșit de atâta energie, încât aceasta parcă  s-a revărsat în toată camera. Am simțit că devin una cu camera și cu acea energie, parcă trăiam un vis în care visul era corpul meu, și singura realitate acea energie care era peste tot.

La un moment dat, această energie s-a disipat și totul a revenit la normal. Atunci, am simțit o foame și sete cum niciodată nu cred că am mai pățit vreodată, așa că am dat fuga la frigider să mi le potolesc.

Ca ultimă remarcă, aproximativ 2 ore după terminarea exercițiului, am rămas cu mandibula blocată, probabil datorită faptului că am inspirat/expirat pe gură, menținând mandibula nemișcată timp de jumătate de oră.