Acesta este încă un material neprogramat. Am hotărât să ”rup” din nou șirul materialelor gata de publicare, și să abordez de această dată ceea ce pare a fi cel mai de interes subiect al momentului, cel puțin în această parte a lumii: războiul din Ucraina și mai ales, implicațiile acestuia asupra noastră.
Înainte de a începe, țin să subliniez că ceea ce urmează este strict punctul meu de vedere, format pe baza informațiilor din presă și de pe rețelele sociale, la care avem acces cu toții. Nu am surse de informare în plus, oculte sau la nivel înalt, nu urmăresc să mă aprobați sau să fiu crezut pe cuvânt, dimpotrivă, mai mult ca oricând, vă rog să cercetați voi înșivă subiectul și, în acest moment de apogeu al inducerii publicului în eroare și al dezinformării, să vă alegeți cu maximă atenție sursele de informare, să consultați cât mai multe puncte de vedere, și pro și contra propriilor voastre convingeri, să nu fiți comozi în a vă folosi discernământul în filtrarea tuturor informațiilor și știrilor cu care suntem bombardați toți, pe toate canalele, în această perioadă. În plus, cel mai important lucru pe care ar trebui să îl faceți: să apreciați situația cu mintea deschisă mai mult ca oricând. Așa cum probabil vă așteptați deja dacă ați mai urmărit acest blog, și de această dată, vom face un exercițiu de deschidere a minții la maximul posibil în abordarea subiectului acestui război. Nu voi dezvolta prea mult perspectivele pe care le știm deja cu toții, că Putin este nebun, că NATO ne apără pe noi, toți membrii săi, în virtutea ”jurământului mușchetarilor” (principiul ”toți pentru unul, unu pentru toți”) repetat de atâtea ori de Mircea Geoană în ultimul timp, că democrația trebuie să învingă și că va învinge, că agresiunea asupra Ucrainei este nejustificată etc. Pentru acestea, avem la dispoziție toate celelalte surse de informare. Nu, aici vom explora acest conflict într-un mod special, în profunzimile lui, inclusiv, de ce nu, în dimensiunile sale spirituale și existențiale.
Mai mult, acest material este o avanpremieră foarte bună la niște subiecte pe care actualmente le am în pregătire pe teme politice și economice, deci…
Dimensiunea geopolitică a conflictului
Nu am să insist prea mult pe acest aspect, dezbătut și arhi-dezbătut în ultimele luni de toată lumea. În principiu, se pare că regimul de la Kremlin nu vrea sub nicio formă să aibă graniță directă prea mare cu NATO, opunându-se astfel vehement aderării la Organizația Nord-Atlantică a fostelor republici sovietice Ucraina, Republica Moldova și Georgia. În viziunea Kremlinului, aceste state ar trebui să funcționeze ca zone tampon între Federația Rusă și NATO. Pe de altă parte, Kremlinul este atât de convins că aceasta este calea de a menține pacea europeană și mondială, încât se pare că a început un război pentru asta, un conflict care i-a pus aproape toată planeta în cap.
Strict de amorul artei și al geopoliticii, ar fi interesant să ne punem următoarea întrebare: De ce nu s-o fi opus Kremlinul aderării țărilor baltice, Lituania, Letonia și Estonia, la NATO? Până la urmă, prin apartenența acestor țărișoare la Tratatul Atlanticului de Nord, Rusia și NATO au puțină graniță comună. Mai mult, țărișoarele astea trei, sunt și ele foste republici sovietice. De ce să fi făcut Rusia excepție cu aceste trei țări? Ca și opinie pur personală, cred că Rusia nu s-a opus aderării la NATO a țărilor baltice deoarece oricum, în regiune, are deja ceea ce își dorește. Dacă vă uitați pe harta Europei, veți observa că pe malul Mării Baltice, între Lituania și Polonia, există Regiunea Kaliningrad, o enclavă aparținând Rusiei. Din câte știu eu, această regiune funcționează și ca bază nucleară, astfel încât Rusia, cu acest avanpost înarmat nuclear în coasta Occidentului, stă destul de confortabil încât să nu o intereseze, cel puțin nu acum, dacă țările baltice fac sau nu parte din NATO.
Dimensiunea europeană a conflictului
Evident, este vorba și despre geopolitică în situația conflictuală de acum, însă intuiția mă îndeamnă să cred că asta este doar la suprafață. La un nivel mai profund este vorba despre ceva mult mai complex de atât.
În ultimii doi ani, de la începutul pandemiei de coronavirus, rând pe rând, personal, am observat trei dependențe ale Europei față de alții, din alte părți ale lumii. Mai exact, din punct de vedere militar, prin NATO, depindem de S.U.A., din punct de vedere energetic depindem de Rusia și economic vorbind, de China. Practic, am ajuns la concluzia că noi, aici în Europa, avem stabilitatea și prosperitatea actuală dependente de alții din punct de vedere al celor trei aspecte vitale dezvoltării oricărei societăți: pacea și securitatea ne sunt asigurate de S.U.A. (prin NATO), o parte importantă a energiei (”sângele”, motorul unei civilizații moderne) ne este oferită de Rusia și capacitatea de producție actuală o avem posibilă cu ajutorul Chinei.
Aceste dependențe mi se par destul de toxice, punându-ne în posturi vulnerabile și delicate atunci când apar crize majore. Să ne concentrăm puțin pe fiecare nivel în parte.
Din punct de vedere militar – de ce este important acest nivel? Deoarece o apărare militară modernă, disciplinată și puternică asigură securitatea și liniștea unei comunități. Fără liniștea oferită de pace, nimic nu se poate construi sau dezvolta. De aceea, cred că la actualul nivel de dezvoltare al speciei noastre, o pregătire militară adecvată și permanentă reprezintă unul dintre principalele elemente de asigurare a păcii, prin prevenție și descurajare a potențialilor inamici. Cu cât un posibil adversar va vedea că o apărare militară este mai puternică, cu atât va vrea mai puțin să se confrunte armat cu respectiva forță, astfel încât se asigură prin această modalitate o cale durabilă a negocierilor și diplomației, în locul rezolvării problemelor prin distrugere și război.
După cel de al doilea război mondial, din dorința tuturor națiunilor lumii de a preîntâmpina ca asemenea catastrofe să se mai întâmple, prin echilibrul geopolitic dintre cele două blocuri (Estic și Vestic), prin cursa de înarmare nucleară în scop de descurajare, s-a evitat pentru aproape 80 de ani repetarea unui război devastator. Mai multe despre cum s-a creat acest context post-belic puteți afla în comentariul de AICI. Sistemele și protocoalele nucleare existente în acest moment sunt concepute în așa fel încât, dacă cineva lansează un atac nuclear, indiferent ce se întâmplă cu ținta, răspunsul se va declanșa automat din direcția sa, către atacator. Acesta este miezul motivației pentru care avem o pace mondială durabilă și atât de îndelungată. Până acum, nimeni nu a avut interesul să atace primul și să ajungă astfel în fața unei distrugeri totale care s-ar produce cu certitudine. Totuși, aceste protocoale și sisteme, genial concepute de altfel, au totuși, în opinia mea, o singură hibă: presupun din oficiu că toate părțile implicate într-un atac nuclear sunt raționale și sănătoase mintal. Nimeni nu poate răspunde încă și nimeni nu s-a gândit, ce se întâmplă dacă butonul nuclear se află la cineva care nu este întreg la cap, așa cum se vehiculează că este posibil acum.
Timpul a trecut, teama de război mondial s-a diminuat spre 0 și au apărut la un moment dat voci care au propus crearea unei Armate Europene. Desigur, S.U.A. s-a opus. De ce? Fiindcă o Armată Europeană ar fi însemnat, pe termen mediu și lung sfârșitul NATO, și odată cu asta, pierderea influenței asupra aproape unui întreg continent, iar dacă nu sfârșitul, cel puțin o lovitură foarte gravă pentru industria de război a S.U.A., care se știe, ocupă un rol vital în economia acestei țări. Cu o Armată Europeană, ce rost ar mai fi avut prezența trupelor și armamentului american în Europa?
Din punct de vedere energetic – o mare problemă a energiei bazată pe combustibili fosili este aceea că cel care consumă acest tip de energie, depinde de cel în pământul căruia se află resursa combustibililor. Adevărul (devenit grav în acest moment) este că toată Europa depinde de gazul natural al Rusiei, fiecare țară având un anumit grad de dependență de această resursă, unele într-un grad mai mic, altele într-o măsură mai mare.
De ce credeți că unele țări europene, Germania și Ungaria de exemplu, au ezitat să susțină excluderea Rusiei din sistemul SWIFT? Fiindcă aceste țări obțin o mare parte a consumului lor de gaz natural din Rusia, în condiții avantajoase, iar blocarea tranzacțiilor pe baza acestei resurse, ar fi însemnat pentru ele o gravă lovitură economică. Vreau să observăm cât de importantă este energia pentru civilizația noastră. Fără energie, am sta pe loc, în întuneric și în frig, fără să putem produce nimic. Practic, ne-am întoarce în epoca de piatră. Ne putem astfel da seama că nu este simplu pentru un factor de decizie să riște stoparea principalei sale resurse de energie. Totuși, destul de repede, oponenții europeni ai măsurii excluderii Rusiei din SWIFT, s-au răzgândit. De ce? Cel mai probabil, s-a pus presiune pe cealaltă dependență a Europei, anume securitatea. Dacă de exemplu, S.U.A. au contactat oponenții europeni și le-au comunicat că dacă nu susțin excluderea Rusiei din SWIFT, trupele americane și NATO se retrag din țările lor, expunându-i pericolului agresiunii militare a Kremlinului? Dacă acești lideri care s-au opus inițial, au fost puși în fața unei situații de genul: ori noi, ori gazul rusesc? Ce să alegi într-o asemenea situație? Toți știm acum ce au ales țările precum Germania sau Ungaria, însă ceea ce vreau să observăm în principal este toxicul dependențelor pe care întreaga Europă le are cu alții, și cât de vulnerabili suntem noi de fapt. Practic, înseamnă că în orice situație de criză majoră, noi nu suntem în situația de a alege ceea ce este mai bine pentru noi, ci răul cel mai mic. Nu vom alege în primul rând cu calm și din convingere că ceea ce am ales este mai bine, ci în principal, vom decide din frică. De ce îmi este teamă mai mult, de insecuritate militară sau de o gravă lovitură economică? Este ca și când ar trebui să aleg între a mă lovi în piciorul drept sau în cel stâng, care mă va durea mai puțin?
Probabil că europenii au tolerat până acum aceste dependențe mergând pe tradiționalul principiu nemțesc: „cât timp eu sunt clientul, banii sunt la mine.” Însă istoria, în special cea a ultimilor 2 ani, ne arată că și vânzătorii pot pune presiune pe client, indiferent de câți bani are.
Din fericire, nu vom vedea ce s-ar întâmpla dacă S.U.A. și-ar retrage sprijinul militar al NATO din țări europene precum Germania. Rămâne de văzut însă ce efect va avea decizia lor de a risca stoparea livrării gazului rusesc. Să nu uităm că Germania are industria cea mai importantă din Europa și este una dintre cele mai puternice industrii din lume, iar o lovitură economică pentru ei, ar avea consecințe importante și în restul Europei, probabil în toată lumea.
În strânsă legătură cu dimensiunea europeană, eu simt și o dimensiune a conflictului existentă în domeniul energetic. Practic:
Momentan, principala conductă de transport gaz natural din Rusia spre Occident (Germania) trece prin Ucraina. A intervenit însă conducta Nord Stream 2, care ar face posibil transportul gazului natural din Rusia direct în Occident (Germania). Vă dați seama ce ar însemna operaționalizarea acestei conducte directe? Ar însemna gaz natural pentru Germania la un preț mult mai bun pentru simplul fapt că intermediarul (Ucraina) ar dispărea din ecuație. Din experiența mea în ale afacerilor și comerțului, pot spune cu certitudine că dacă există această posibilitate, clientul și vânzătorul vor îndepărta intermediarul dintre ei fără a clipi.
Deci, bineînțeles că Ucraina vrea să facă parte din NATO și UE, însă la un nivel mai profund de atât, este și îngrijorată că riscă să nu mai fie pe ruta de transport al gazului natural dintre Rusia și Occident.
Desigur că Rusia nu vrea multe arme NATO prea aproape de granița lor, însă mai mult decât atât, nici un business direct cu Germania în virtutea Nord Stream 2, nu le-ar face rău la buget.
S.U.A. are clar interesul firesc ca NATO să se țină tare din punct de vedere geopolitic, însă pe de altă parte, prin presiunea asupra Germaniei de a bloca Nord Stream 2 și de a susține excluderea Rusiei din SWIFT, și-a crescut enorm livrările de gaz natural lichefiat către europeni, ceea ce înseamnă foarte mulți bani în plus pentru americani.
Adăugați peste asta modul în care percepe Rusia revoluția verde a UE, în condițiile în care Europa este principalul lor cumpărător de combustibili fosili, iar extragerea și livrarea de hidrocarburi reprezintă principala activitate în economia Rusiei.
De aceea, înțelegând cele două dimensiuni, cea geopolitică și cea energetică ale conflictului din Ucraina, îmi dau seama că fiecare parte implicată nu luptă doar pentru imagine și mofturi, ci pentru propria supraviețuire așa că, cel mai probabil, nimeni nu va renunța nici măcar cu un milimetru la poziția sa, iar conflictul acesta va fi, mă tem, lung și crâncen, urmând să fie din ce în ce mai rău. Nu vreau să panichez pe nimeni, însă cred că este mai bine să fim realiști și pregătiți și pentru scenarii mai negre.
Din punct de vedere economic – în timpul pandemiei, am putut simți acut dependența Europei de China. Poate ați auzit de criza semiconductorilor, care a paralizat procese de producție întregi în partea noastră a lumii. De ce? Fiindcă acești semiconductori se pot obține dintr-un singur loc, din China. Fie din cauza cererii mari, fie din cauza restricțiilor de circulație impuse de pandemie, au apărut sincope grave în livrarea acestor semiconductori.
Citiți etichetele produselor pe care le cumpărați din orice magazin, și vedeți câte sunt produse în China.
Se poate adopta neutralitatea în acest conflict?
Aud foarte des în aceste zile că România ar trebui să rămână neutră față de conflictul din Ucraina, că tot nu este războiul nostru. Este posibilă neutralitatea? Da, însă cred că vorbim despre un lux pe care o țară trebuie să și-l permită. Neutralitatea presupune un anumit nivel de independență militară, energetică și economică, pe care nimeni în Europa nu îl are, cu atât mai puțin România. Revin la exemplul Germaniei, care cu toate eforturile de a rămâne, dacă nu neutră, măcar rezervată față de conflict, nu a reușit, astfel încât, cum ar putea România să se refugieze în neutralitate? Cum am putea noi, cu anvergura noastră internațională aproape de 0, cu lideri de politică externă precum Klaus Iohannis și Bogdan Aurescu, să obținem privilegiul de a nu ne implica în conflict?
Nu, din păcate nimeni din NATO și UE nu poate rămâne neutru, chiar dacă ar vrea. Trebuie să înțelegem că Kremlinul nu va ataca nicio țară membră NATO, iar acest grad de protecție ridicat are un preț de plătit, anume acela de a susține direcția generală a Alianței, dată în principal de mai-marii ei, desigur. Pentru ce plătim? Care este lucrul extraordinar pentru care avem rezervat anual 2% din PIB, și care implică renunțarea la dreptul total de a decide în propria politică și direcție ca țară? Pentru ce plătim prin renunțarea la dreptul de a rămâne neutrii într-un asemenea conflict? Mă voi referi doar la esență: După cum aminteam mai devreme, un atac nuclear implică un răspuns automat și pe măsură din partea țintei, orice s-ar întâmpla cu ea. Datorită NATO și ”jurământului mușchetarilor” pe care se bazează Alianța, nu doar țările cu armament nuclear beneficiază de această protecție, ci toți membrii. Practic, dacă prin absurd, România ar fi lovită de un atac nuclear, atacatorul ar fi lovit la rândul său cu o armă nucleară de către unul dintre aliații înarmați cu asemenea tip de armament, ca și când ar fi fost lovit el însuși. Pare ceva atât de inutil și neimportant, însă în zile ca cele pe care le trăim acum, ar trebui să realizăm ce înseamnă asta în comparație cu a nu avea această protecție, și să ne închipuim cât de liniștiți am fi stat noi acum în România, dacă ne-am fi bazat doar pe forțe proprii.
”Vrăjeală, oricum, în caz că suntem atacați, nu ne va apăra nimeni, ne vor trăda și NATO, așa cum au făcut-o toți aliații noștri din istorie!” Într-adevăr, după cum vedem în ultimii 2 ani, chiar orice este posibil, inclusiv asta, însă personal, eu cred că nu prea. De ce? Pentru că însăși existența NATO se bazează pe principiul de solidaritate între membrii, cel al politicii ușilor deschise etc. Orice încălcare de către însuși NATO a acestor principii esențiale ar însemna căderea Alianței în ridicol și ar conduce la destrămarea ei destul de rapid, iar desființarea NATO este ceea ce liderul Alianței (S.U.A.) își dorește cel mai puțin, datorită necesității funcționării industriei de război și a tuturor consecințelor pe care le implică aceasta, așa cum am explicat mai sus. Deci, chiar dacă națiunilor și liderilor NATO nu le-ar păsa de români, este sigur că le pasă de propriile interese, așa că nimeni nu își va pune poziția și pielea în pericol doar ca să nu ajute românii în caz de atac inamic. De ce cred că este așa? Priviți ce se întâmplă în Ucraina. Acest război se poate încheia imediat printr-o declarație publică și scrisă a NATO, că acceptă statutul de neutralitate militară a Ucrainei, și a faptului că această țară nu va fi primită niciodată în rândurile Alianței. Totuși, o asemenea acceptare nu se va întâmpla, fiindcă ar însemna o încălcare a propriilor principii de către însăși NATO, ceea ce ar conduce la grave prejudicii, inclusiv pericolul de desființare.
Revenind la neutralitatea dorită de către unii români: aceasta este posibilă și pentru țări mai mici și neimportante, precum România, însă asta presupune valorificarea unor oportunități, care nu știu dacă și când le-am avut, și care chiar dacă ele ar fi apărut, nu știu dacă am avut lideri capabili să le exploateze. Neutralitatea, la fel ca orice altceva, se negociază și, ca la orice negociere, trebuie să aduci ceva de valoare pe masă, pentru a avea șanse să obții ceea ce urmărești din acea negociere. De exemplu Elveția, de sute de ani este o țară neutră datorită sistemului său bancar pe care l-a adus la masa negocierii cu Marile Puteri și cu restul lumii (cu toate acestea, până și Elveția, probabil pentru prima oară în istorie, a ieșit acum din neutralitate și susține sancțiunile aplicate Rusiei).
Un exemplu relevant de neutralitate obținută de către o țară mică, săracă și neimportantă în urma valorificării unui moment oportun este Iugoslavia lui Tito care, după ce a fost „excomunicată” din blocul comunist de către Stalin, nu a avut de ales decât să se apropie cu prudență de Vest și ulterior, după moartea lui Stalin, să reia relații decente cu U.R.S.S., interesată la acea vreme să își normalizeze relațiile cu statele lumii. Rezultatul: Iugoslavia a devenit singura țară socialistă care (din punct de vedere cultural) se identifica cu Occidentul, cel mai prosper și liberal stat comunist din Europa (poate chiar din lume), fondator și lider mondial al neutralității în timpul Războiului Rece (Mișcarea de Non-aliniere).
Doar așa, prin valorificarea șanselor și prin negocieri în care îți susții valoarea pe care o poți aduce, doar astfel se poate obține privilegiul neutralității.
La fel, aud că ”De ce să susțină România pe ucraineni? Nu ei îi discriminează pe românii din Bucovina? Nu ei ne țin ocupate teritoriile care de fapt, ne aparțin nouă? Nu ei ne-au luat Insula Șerpilor?” Da, atitudinea autorităților Ucrainei este discutabilă față de minoritatea românească din această țară, sunt convins și că guvernul de la București ar putea face mult mai mult în acest sens, însă trebuie să înțelegem și să admitem că în fața războiului actual din Ucraina, aceste probleme cad în plan secundar. Da, sunt niște disensiuni, însă rezolvarea lor poate să aștepte. Problema conflictului cauzat de invazia Kremlinului minimalizează orice alt diferend care ar putea să apară între Ucraina și orice altă țară, inclusiv România. Este la fel cum s-a întâmplat în al doilea război mondial: S.U.A. democratică și capitalistă era un adversar vehement al U.R.S.S. comunistă și vice-versa, însă cele două țări au lăsat orice disensiune ideologică la o parte și și-au unit forțele pentru eradicarea pericolului comun, mai mare și imediat reprezentat de nazism, nu-i așa? Diferențele de principiu, rivalitatea dintre capitalism și comunism au fost lăsate deoparte, au putut să aștepte în fața rezolvării celei mai mari catastrofe din istoria cunoscută a omenirii. Cu atât mai mult, la fel ar trebui să tratăm și noi în această situație cu Ucraina, orice disensiune și problemă între București și Kiev, trebuie să rămână pe altă dată.
Dimensiunea spirituală a conflictului
Această dimensiune este atât de largă și de complexă, încât am să încerc să o explic cât mai scurt și mai clar, așa cum o înțeleg eu.
Mă voi referi în primul rând la problema dependenței economice a Europei de China, pe care o explicam mai devreme. De ce a apărut această dependență? Ne-a forțat cineva să intrăm într-o asemenea situație? Nu, noi am vrut-o. Toți investitorii europeni, mai mari sau mai mici, au ales să producă în China, care le oferea și le oferă în continuare un regim administrativ și fiscal mult mai lejer (să ne gândim doar la obligațiile pe linie de protecția mediului care or exista în China, în comparație cu Europa) și mai ales, mână de lucru infinit mai ieftină decât în propria țară în Europa. Deci, de ce a apărut această dependență? Doar din cauza egoismului și „eficienței economice” specifice capitalismului, singurul scop în acest sistem fiind creșterea profitului, cu orice preț.
De ce suntem dependenți energetic de alții? Oare nu am avut timpul și banii necesari investițiilor în sectorul energetic? Bineînțeles că le-am avut, însă egoismul și ignoranța ne-au îndemnat să avem tot timpul alte priorități. Independența energetică a putut să aștepte iar acum, deja pare prea târziu.
De ce trage Rusia cu dinții de livrarea combustibililor fosili către Europa? Păi de ce să dezvolte și alte ramuri ale economiei, astfel încât să nu mai depindă atât de mult de asta? Bineînțeles, în tot acest timp, prioritățile au fost altele. Faimoșii miliardari ruși și așa-zisul sistem KGBisto-mafiot al lui Putin, nu s-au dezvoltat prin planuri economice de creștere a prosperității rusului de rând și a țării.
De ce dependența militară de S.U.A.? De ce America ține atât de mult ca Europa să nu aibă o Armată Europeană sau măcar mai multă autonomie în NATO? Fiindcă NATO și industria de război pe care o implică Alianța reprezintă principala activitate economică a Statelor Unite. La fel ca Rusia cu combustibili fosili, americanii trag cu dinții să nu piardă ceva în acest sens. Putea America să își dezvolte cel puțin la același nivel și alte ramuri economice? Desigur, dacă nu S.U.A., atunci cine? Dar…
…Dacă privim motivațiile fiecăruia din aceste perspective, niciuna dintre părți nu-i chiar atât de diferită și inocentă una de alta. Când ajungi la asemenea concluzii, aproape că îți vine să crezi că ne merităm soarta și că poate avem nevoie de un șoc care să ne ridice nivelul.
Cât despre Vladimir Putin…nu pot să zic decât ori că omul a înnebunit, ori că ăsta a fost planul lui dintotdeauna și a așteptat momentul considerat de el ca fiind cel mai oportun să înceapă acest haos.
Apropos de Putin…va fi oare Vladimir Vladimirovici cel care, pentru prima oară în istorie, va apăsa butonul roșu?
Dacă este sănătos mintal, nu va apăsa niciodată butonul nuclear.
Concluzii
Nu mă mir că am ajuns aici, cu lideri precum un bătrânel bâlbâit și zelos ca Biden, un președinte fanfaron ca Macron, un prim-ministru ciufulit precum Boris Johnson, ficuși ca Iohannis și Aurescu sau autocrați că Putin, aspirant acum la titlul de Hitler-ul secolului XXI.
Ce soluții propun eu?
Totuși, pentru că speranța moare ultima, poate că și atunci când este prea târziu, mai este posibil să se facă ceva bun.
Europa trebuie să își crească urgent nivelul de independență, cel puțin din punct de vedere energetic și economic.
1. Energetic vorbind, cred că trebuie valorificată orice sursă de energie disponibilă pe continentul nostru, regenerabilă în primul rând, și în completare, din surse de combustibili fosili. Trebuie să fim realiști, probabil că Europa, ca și continent, nu vă ajunge niciodată la un nivel de 100% independență energetică, însă oricum, nivelul de dependență de alții trebuie să fie redus la minim, cât mai repede posibil. Pentru atingerea acestui obiectiv, cred că ar fi util ca liderii europeni să cadă de acord asupra unui procent din PIB pe care să îl aloce în fiecare an investițiilor în noi capacități de producție energetică, similar 2% din PIB pentru armată. Acest procent ar trebui convenit și apoi impus de la nivelul Bruxelles-ului, pentru a avea siguranța că toți membrii UE se țin de plan.
2. Din punct de vedere economic, UE și guvernele europene ar trebui să susțină investitorii „nebuni” care „s-ar risca”, de exemplu, la o fabrică de semiconductori în Europa. Mai important decât atât, ar trebui să intrăm cu inimile deschise în era post-industrială în care trăim deja, și să înțelegem că economia nu trebuie să însemneze doar profituri cât mai mari, ci multe alte obiective și împliniri. Vezi AICI ce ar mai putea însemna economia mileniului III și voi mai publica materiale pe tema economiei viitorului cât de curând. Astfel, toți investitorii europeni cu fabrici gigant în China ar trebui să „se riște” la o relocare a acestora în propria țară sau într-o țară mai apropiată, care să se afle în Europa măcar, chiar dacă asta va însemna că vor trebui să plătească salarii mai mari și să respecte mai multe reguli.
3. Militar, pe termen mai lung (după ce se termină aventura putinistă în Ucraina), ar trebui ca Europa să obțină mai multă autonomie în cadrul NATO. Nu știu dacă Armata Europeană este o soluție, asta ar putea fi privită ca o breșă a Vestului de către adversari, perspectivă care ne-ar putea cauza pagube destul de periculoase.
Doar prin mai multă independență, economică și energetică, și prin mai multă autonomie militară în cadrul NATO, Europa ca și continent, sau orice țară a ei, poate încerca obținerea luxului neutralității, măcar în următoarea situație de catastrofă majoră.
În final, ca niciodată…
Concluzii la concluzii
Eu ce sunt până la urmă, pro-rus sau pro-NATO?
Nu vreau să vă influențez în niciun mod în sensul ăsta. Pot doar să vă îndemn să faceți ce fac eu în aceste zile, anume să le savurez la maxim și să fiu foarte recunoscător că viața mea continuă în cursul ei liniștit și normal, în timp ce la doar câteva sute de kilometri de mine, civilii sunt bombardați, copiii uciși și milioane de oameni izgoniți din casele lor de un război pe care nimeni nu îl vrea, nici măcar o parte importantă a țării sau armatei agresoare. Puteam fi și noi vizați, însă prin apartenența la cluburile de elită din care, din fericire, facem parte, singurul război care ne mai poate amenința este cel care amenință și S.U.A. și celelalte Mari Puteri occidentale, chiar dacă noi nu ne numărăm printre ele. Măcar în aceste zile să apreciem și să ne gândim la asta, când ne supărăm că șeful ne-a ținut o oră peste program, a trebuit să facem o hârtie în plus la serviciu, ne-am certat cu colegul/a sau cu soțul/ia ori am luat o notă mică la vreun examen. Ar trebui să fim extrem de recunoscători pentru privilegiul de a avea asemenea probleme, față de cei care trăiesc dincolo de „cortina de fier” a Occidentului (așa cum am înțeles că numește mai nou propaganda putinistă NATO și UE).
Simplul fapt că eu mă pot exprima aici, simplul fapt că te poți exprima pro sau contra cuiva sau a ceva, este deja un motiv suficient să apreciem și să ne bucurăm de statutul nostru ca țară. Paradoxul frumos al democrației constă în aceea că te poți exprima contra democrației, o poți critica dur chiar, fără să te bage nimeni la beci, să te bată, condamne, persecute, să te arunce de la etaj sau să îți „regleze” frânele la mașină.
Vă mai pot îndemna să țineți mereu cu Conștiința și cu Iubirea, să îi urmați, nu doar în cazul acestui conflict ci în viață în general, doar pe cei care dau dovadă de cel mai înalt nivel de Conștiință și Iubire. Chiar și în caz de război, tot la concluzia asta vom ajunge.
Vă las să decideți fiecare în parte ce înseamnă asta pentru voi înșivă.
Sursa Foto: Getty images
transcendental.com 