”Economia Sacră imaginează o lume în care oamenii fac lucruri din dragoste, nu pentru bani. Ce ai face tu într-o asemenea economie? Ai reclama o deversare toxică de deșeuri? Ai fi ”sora mai mare” pentru adolescenții cu probleme? Ai crea sanctuare pentru victimele traficului de persoane? Ai reintroduce specii pe cale de dispariție în sălbăticie? Ai crea grădini în cartierele periferice? Ai pune în scenă spectacole publice? Ai ajuta veteranii lăsați la vatră să se re-adapteze la viața în civilie? Ce ai face, eliberat de sclavia banilor? Cum ar arăta viața ta proprie, viața ta adevărată? Sub aparența substitutului de viață pe care suntem plătiți să îl trăim, există o viață reală, viața TA.”
Charles Eisenstein – „Economia Sacră – banii, darul și societatea în epoca tranziției” Evolver Editions 2011, pag. 197
”A fi cu adevărat viu înseamnă acceptarea ghidării după întrebarea „De ce sunt eu aici?” Cele mai multe locuri de muncă de azi neagă acest sentiment, din moment ce, evident, nu suntem aici să lucrăm pe o linie de asamblare, sau să promovăm produse sau să facem orice altceva care contribuie la împovărarea umanității sau la distrugere ecologică. Nimeni în realitate nu vrea să facă o asemenea muncă, și într-o zi, nimeni nu o va mai face.”
Charles Eisenstein – „Economia Sacră – banii, darul și societatea în epoca tranziției” Evolver Editions 2011, pag. 197
”Știi, prietene, eu nu am fost mereu optimist cu privire la viitorul omenirii. Știi că am fost destul de ”realist” încât să nu fac copii dacă ei vor trebui să trăiască într-o teamă constantă de anihilare atomică, așa cum a fost cazul pe vremea Războiului Rece. Așa că, ceea ce am visat, s-ar putea să te surprindă. Am văzut posibilitatea unei Epoci de Aur a Abundenței Sustenabile, în care banii pe care îi folosim ne vor impulsiona să fim noi înșine. Am îndrăznit să visez ca fiecare copil care se naște în această lume, să aibă ca principală grijă descoperirea propriei vocații și să devină un maestru în acest scop. Dacă motivul pentru care avem atât de puține genii este reprezentat în realitate de faptul că ucidem geniul înainte de afla măcar în ce domeniu se poate manifesta acesta? Și câți dintre cei care descoperă ceea ce vor să fie, au oportunitatea sau resursele de a învăța cum să își valorifice la maxim potențialul? Poate că specia umană are nevoie de toate geniile pe care le poate produce, pentru a ieși din colțul colectiv în care ne-am băgat singuri.”
Bernard Lietaer, ”The Future of Money”, Random House 2001, pag. 137
”Abundența nu se referă la acumularea mecanică a mai multor lucruri, sau la avea câte un Porsche în fiecare garaj. Abundența este cea care asigură suficientă libertate de alegere în domeniul material, cât mai multor oameni posibil, astfel încât ei să fie în măsură să își exprime pasiunile și creativitatea. O astfel de creativitate reprezintă expresia celui mai înalt grad de conștiință, celei mai înalte vocații și asigură un adevărat sentiment de însemnătate a propriei vieți. Cineva care flămânzește și căruia îi moare copilul de foame, pur și simplu, nu va avea oportunitatea să își exprima creativitatea într-un mod pozitiv.”
Bernard Lietaer, ”The Future of Money”, Random House 2001, pag. 138
„A munci din greu pentru ceva ce nu contează pentru noi se cheamă stres. A munci din greu pentru ceva ce iubim se cheamă pasiune.”
Simon Sinek
”Dacă o persoană se bucură de ceea ce face, va fi armonie în muncă. Dacă există armonie în muncă, va exista ordine în națiune. Dacă va exista ordine în națiune, va fi pace în lume.”
proverb chinezesc
Fă-ți dracului un plan!
de la mine
Întrebările principale pe care vreau să vi le puneți vouă înșivă și care sunt relevante pentru acest material sunt următoarele:
Ce îmi place mie cel mai mult să fac?
Care este lucrul sau activitatea care mă pasionează cel mai mult?
Ce mă pricep eu cel mai bine să fac?
Care este acel lucru la care sunt excepțional, într-adevăr talentat, acel lucru în care simt că aș excela?
Pentru a afla exact care este răspunsul fiecăruia dintre voi la aceste întrebări, să contemplăm subiectul prin și mai multe întrebări:
Ai darul vorbirii sau al scrisului?
Ai înclinații deosebite în activități de organizare, coordonare sau un simț antreprenorial deosebit?
Ești un vizionar?
Ești o persoană foarte îndemânatică?
Îți place să îi ocrotești și să te îngrijești de ceilalți?
Ai calități de lider?
Ești foarte talentat la desen sau ai o ureche muzicală foarte dezvoltată?
Îți place să investighezi fapte, să procesezi și să sintetizezi informații?
Ai talent de negociator?
Îți place să te dai în spectacol?
Găsești plăcut și interesant să intri în pielea unui personaj?
Îți place să călătorești?
Îți plac banii și confortul material?
Iubești sexul? (Atenție! această întrebare ar trebui să și-o pună doar aceia dintre voi care locuiesc în jurisdicții în care prostituția și orice alte activități care implică sexul nu constituie infracțiuni)
Ești o persoană tipicară și perfecționistă?
Îți plac chestiile logice, să faci legături și conexiuni între diverse date și informații?
Îți place pur și simplu o viață rutinată, în care cineva îți spune mereu ce să faci?
Simți că ai fi un model bun pentru alții?
Îți place să interacționezi cu alții și să conectezi oameni?
Ai un simț spiritual deosebit?
Ai o atracție pentru activități gospodărești?
Îți place curățenia?
Ești pasionat/ă de gătit?
Simți că ești o persoană tehnică?
Iubești natura?
Ai un simț al justiției și de activist social ieșit din comun?
Iubești un anumit sport sau pur și simplu efortul fizic?
Te consideri un patriot sau iubești națiunea ori comunitatea căreia îi aparții?
Ești o persoană conformistă?
Te revoltă în mod deosebit nedreptățile și criminalitatea?
Îți place să dansezi?
Îți plac copiii, să îți petreci timpul și lucrezi cu ei?
Ce voiai să fii când erai copil: medic, aviator sau astronaut?
Mai departe, vreau să vă gândiți, fiecare dintre voi, în funcție de ce vă pasionează cel mai mult și de talentul vostru excepțional, ce studii și experiență profesională aveți până acum. Sunt studiile și experiența voastră profesională în acord cu talentul vostru excepțional și cu pasiunea voastră?
Aș vrea să contemplăm foarte serios asupra acestor aspecte și să găsim, fiecare dintre noi, răspunsul propriu la aceste întrebări.
De ce?
Pentru că răspunsul la aceste întrebări ar trebui să ne ghideze întreaga carieră, ceea ce vom face în viață pentru a ne câștiga existența. Acesta este de fapt scopul propriu în viață al fiecăruia dintre noi. Este vorba despre rațiunea noastră de a fi pe acest pământ. Mai mult, gândiți-vă numai cât timp din viață se presupune că ne petrecem muncind: este vorba despre minim 8 ore pe zi, minim 5 zile pe săptămână, timp de aproximativ 40 de ani. Asta înseamnă foarte mult timp. Acum, gândiți-vă: cum ați prefera să vă petreceți toată această perioadă, această bucată semnificativă a vieții voastre: făcând ceva cu pasiune, cu drag, cu însemnătate pentru voi, sau ceva ce nu vă atrage, vi se pare monoton și fără sens?
În privința acestui subiect, de-a lungul timpului, am observat următoarele lucruri:
Atunci când sunt întrebați care este scopul lor propriu în viață, o mare parte a oamenilor nu știu ce să răspundă.
Chiar dacă mai există oameni care știu care le este scopul, majoritatea dintre ei, îl ignoră. În alegerea unui loc de muncă sau a unei cariere, primează banii și alte beneficii materiale, programul flexibil și alte criterii asemenea. Mai mult, alegerea locului de muncă se face, de multe ori, la repezeală, din nevoie, așa că, deseori, mulți nu iau în calcul dacă au vreo minimă legătură cu munca respectivă, sau dacă au ce le trebuie pentru a putea duce acea muncă. În general, se merge pe principiul: „Numai să mă angajez, că apoi văd eu ce fac, mă descurc eu cumva.” Atunci când îți bat la ușă datoriile și obligațiile de familie, este greu să mai ai pretenții și să petreci prea mult timp alegând, într-adevăr. Când ajungi într-un asemenea context, scopul propriu în viață rămâne, în cel mai bun caz, o fantezie naivă și prostească din timpul copilăriei.
Cei mai mulți dintre noi privim provocările vieții ca pe probleme devastatoare sau griji în plus, nu ca pe niște oportunități.
Majoritatea oamenilor își trăiesc viața la voia întâmplării, fără o anumită țintă sau direcție, fie că vorbim de lucruri personale, fie că este vorba despre aspecte profesionale. Probabil că doar 1% din populația omenirii își trăiește viața într-un mod strategic, după un anumit plan. Să fiu puțin mai specific. Câți dintre voi și-au propus ca, de exemplu, în 10 ani de acum încolo, să aibă o familie, o casă și o stabilitate financiară lucrând într-un anumit domeniu? Luați lucrurile așa cum vin, trăiți haotic, de pe o zi pe alta parcă. A trăi viața fără măcar un obiectiv de atins în perspectivă este ca și când ai fi o frunză în vânt. Bineînțeles că astfel, calitatea vieții, nivelul de fericire și de mulțumire, scad foarte mult. Inclusiv dacă demarăm o afacere, o facem gândindu-ne în primul rând la aspectele comerciale și la profitul pe care îl putem realiza. Prea puțini se gândesc însă la cât de utili s-ar putea face comunității cu produsele sau serviciile pe care le oferă publicului. Prea puțini se gândesc la plus valoarea pe care o pot aduce în lume cu afacerile lor. Prea puțini iau în calcul să ofere ceva într-adevăr unic și inovativ, prea puțini iau în calcul să desfășoare un business pe care să îl facă, înainte de profit și orice altceva în legătură cu banii, cu mult drag și cu pasiune, cu obiectivul de a excela în domeniul în care activează. Prea puțini se gândesc cărei categorii de potențiali clienți li s-ar potrivi produsele și serviciile oferite. Majoritatea urmăresc profiturile obținute foarte rapid și ușor. Care este rezultatul? Prea multe produse și servicii de masă, de calitate îndoielnică, la care se adaugă o grămadă de evazioniști, firme-fantomă și companii care în maxim un an de la înființare, se închid.
Făcând pentru o perioadă prea lungă de timp ceva pentru care nu există niciun fel de atracție, la un moment dat, acel lucru începe să provoace repulsie și în timp, poate conduce la îmbolnăviri. Cunosc personal oameni bolnavi din cauza unui loc de muncă pentru care nu au niciun fel de atracție și înclinație, la care merg numai și numai pentru bani.
Cum s-a ajuns într-o asemenea situație? De ce 99% dintre oameni trăiesc haotic, fără vreo țintă sau direcție și nu lucrează în domeniul cel mai potrivit pentru ei, în acord cu propriul scop în viață al fiecăruia? De ce acest concept de „scop în viață” este doar o vorbă frumoasă, nu standardul cultural al zilelor noastre?
Eu cred că problema este sistemică. Gândiți-vă puțin, de câte ori v-a întrebat cineva: Care este scopul tău în viață? De ce crezi că exiști tu pe acest pământ? Dacă vi s-ar pune o asemenea întrebare la școală sau la un interviu de angajare, ce ați răspunde? Cum vi s-ar părea întrebarea? Dacă ați ști care este scopul vostru în viață, ați fi siguri că studiile pe care le urmați, sau locul de muncă pentru care aplicați, sunt în acord cu acesta? Vedeți, în societatea în care trăim, asemenea întrebări și abordări, într-un context educațional sau profesional, par a fi în cel mai rău caz ciudate, în cel mai bun caz interesante, și de cele mai multe ori, deranjante și genul de întrebări „capcană”, nu neapărat fiindcă ar fi vorba într-adevăr de vreo capcană, ci pentru că pur și simplu, nu am ști ce să răspundem, iar imposibilitatea de a răspunde la o întrebare, într-un context educațional sau profesional, este perceput ca ceva negativ, un dezavantaj. Iar recunoașterea faptului că nu știți care este scopul vostru în viață, declanșează teama că ați putea pierde ceva. Tocmai de aceea, dacă vi s-ar pune această întrebare, ce părere aveți despre a fi totalmente sinceri? Să recunoașteți că de fapt, habar nu aveți.
Problema este alta: cel mai probabil, nimeni nu v-a întrebat vreodată nimic de acest gen.
„Care este scopul tău în viață?” și „De ce crezi tu că exiști pe acest pământ?” sunt de fapt întrebări fundamentale și esențiale, care ar trebui să ne fie puse fiecăruia dintre noi, măcar o dată în viață, pe cât posibil, de la o vârstă destul de fragedă. Cel mai important și util ar fi să ne întrebăm, în primul rând, pe noi înșine.
Aceste lucruri se pot regla numai și numai prin educație. Cum s-ar putea realiza acest lucru voi dezvolta în alt material, cu altă ocazie, însă ceea ce voi susține pentru moment este că:
Ghidarea fiecărui om în sensul găsirii și urmării propriului scop în viață ar trebui să fie rațiunea de a fi a oricărui sistem educațional.
Să ne gândim cum ar fi o lume în care majoritatea își urmează propriul scop în viață, în care standardul cultural este acela de a îți alege cariera și locul de muncă în principal ținând cont de acest criteriu. Să ne imaginăm care ar fi rezultatele și performanțele în societate. Cum ar arăta piața locurilor de muncă și care ar fi calitatea produselor și serviciilor existente. Care ar fi nivelul de competență. S-ar mai trezi cineva cu greu în fiecare dimineață pentru a merge la serviciu? Ar mai numără cineva secundele până la sfârșitul programului? Ar mai „rupe ușa” cineva la finalul programului de lucru? Ar mai „trage mâța de coadă” cineva în timpul serviciului? Ar mai uita cineva să se întoarcă din pauzele de masă sau de țigară? Ar mai avea cineva sentimente de frustrare și apăsare în legătură cu munca lui? Ar mai exista goana după îmbogățire rapidă după care tânjesc atâția dintre noi astăzi?
Din păcate, suntem departe de o asemenea civilizație. Din fericire, chiar și în sistemul actual, se pot face pași importanți în acest sens. Vestea cea mai bună este aceea că totul depinde în principal de noi.
Știu că mulți vă veți gândi acum că toată ideea asta cu găsirea și urmarea propriului scop în viață este foarte frumoasă, însă că reprezintă de fapt o utopie, un idealism, un lux pe care nu și-l permite oricine. „Când ai datorii sau când îți plâng copiii acasă de foame, nu îți mai stă capul la prostii!” veți gândi probabil mulți dintre voi. Este foarte adevărat, așa este. Tocmai de aceea, problema este sistemică. În asta ne transformă societatea și întreaga civilizație în care trăim acum. Până la urmă, în zilele noastre, cam asta înseamnă capitalismul. Acest standard cultural și mentalitate ne sunt inoculate tuturor de mici copii, atât din educația pe care o primim la școală, cât și din familie.
Însă pentru că totul depinde numai și numai de noi, putem schimba oricând această stare a lucrurilor. Ca pe toate celelalte publicate aici, doresc să luați și acest material, în primul rând, ca un exercițiu de deschidere radicală a minții. Deschideți-vă mintea posibilității ca, chiar din clipa asta, lucrurile să se poată schimba, în sensul că banii nu mai trebuie să primeze în alegerea unui loc de muncă, că ați fi foarte mulțumiți și fericiți și cu mai puțin decât vă face să credeți societatea în care trăiți că ați avea nevoie, și că satisfacția unui lucru făcut cu mult drag și cu pasiune este de fapt cel mai important criteriu de luat în calcul în alegerea unui loc de muncă sau al unei cariere, iar banii ar trebui să fie doar consecința firească a muncii voastre, nicidecum principalul scop. Aș vrea să devenim cu toții conștienți de acest lucru.
Conceptul de scop propriu în viață și tot ceea ce implică acesta reprezintă într-adevăr doar o utopie și un basm frumos fiindcă nu vrem să conștientizăm aceste lucruri. Este mult mai comod să ne complăcem în poziții de victime. Este mult mai simplu să fie mereu altceva sau altcineva vinovat pentru eșecurile noastre. Este mult mai ușor să dăm vina pe sistem, pe capitalism, pe alte persoane sau pur și simplu pe soartă. „Am ghinion, nu îmi iese nimic, ce să fac eu mai mult de atât?…”
Ce poți face este să îți asumi responsabilitatea și să îți iei propria viață în serios. Da, găsirea și urmarea propriului scop în viață este o utopie și un lux fiindcă această cale este mereu mai dificil de urmat. Obișnuim să așteptăm rezultate pe care să le obținem cu minim efort și peste noapte. Gândiți-vă că poate cariera visurilor voastre implică mai bine de 10 ani de sacrificii și eforturi. Însă prea puțini veți fi dispuși să depuneți eforturile și să faceți sacrificiile necesare, fiindcă voi vreți rezultate acum. Vă veți lua cel mai bine plătit loc de muncă la care aveți acces, vă veți face credite la bancă, cu ajutorul cărora vă veți lua o locuință, o mașină, televizoare, telefoane smart și LCD și altele asemănătoare. La început vă veți simți ok, însă în nu prea mult timp, va interveni frustrarea, teama, nesiguranța și revolta, fiindcă veți realiza că tot ceea ce credeți că aveți, de fapt nu este al vostru, puteți pierde imediat, că după 5-10 ani de plată a creditelor ați achitat doar o parte din dobândă, că trăiți de fapt la limita subzistenței, că mereu sunteți obosiți, vă doare capul, uneori vă simțiți demoralizați, și asta fiindcă pe lângă toate cele descrise mai devreme, știți în adâncul sufletului vostru că nici nu vă place deloc ceea ce faceți la muncă, și că motivul principal al muncii voastre este salariul cu care vă mai permiteți o lună de mâncare, de utilități și de plată a ratei la casă. În acest punct este posibil să începeți să căutați vinovați pentru starea jalnică în care ați ajuns în interior: este de vină banca, este nemernic angajatorul fiindcă nu mai mărește salariul, este vina guvernului sau a nu știu cărui politician, este de vină soția sau soțul fiindcă nu dovedește suficientă iubire și așa mai departe. Tu ai făcut tot posibilul, așa că tu nu ești vinovat cu nimic. Sau ești, însă prea puțin.
Asumarea responsabilității și luarea în serios a propriei vieți înseamnă conștientizarea faptului că, fie bine fie rău, tot ceea ce se întâmplă în viețile noastre, este în primul rând răspunderea noastră. Aceasta este schimbarea majoră de atitudine și mentalitate care ar trebui să se petreacă în cît mai mulți dintre noi. Dacă nu ne-a educat nimeni în sensul ăsta, putem începe să ne auto-educăm noi.
Ce ar însemna asta în contextul găsirii și urmării propriului scop în viață?
Dacă sunteți adolescenți, este foarte bine, fiindcă personal, consider perioada între 14 și 18 ani ca fiind cea mai bună în sensul găsirii propriului scop în viață. Aceasta este cea mai bună vârstă pentru experimentare, și distracții, dating, cluburi și jocuri video, dar și citit cărți din cît mai multe domenii, mers în cît mai multe locuri, cunoscut cît mai mulți oameni, încercat cît mai multe locuri de muncă adaptate unui tânăr licean, implicarea în acțiuni de voluntariat etc. Ideea principală este să descoperiți care este acel lucru care vă pasionează pe voi cel mai mult și care este talentul vostru excepțional. Când găsiți care este acel lucru pentru voi, asigurați-vă că urmați acea cale cu tot ceea ce urmează în studiile și viața voastră profesională: facultate sau studii post-liceale și post-universitare, locuri de muncă la care vă veți angaja, afaceri pe care vi le-ați putea deschide etc.
La vârste mai înaintate, mai ales după 40 – 45 de ani, este mult mai dificil, însă nu imposibil. Motivele sunt evidente: după o anumită vârstă apar familia, copiii, diverse responsabilități în societate, chiar și o anumită rutină și obișnuință a vieții, astfel că modificări majore, cum ar fi schimbarea din proprie inițiativă a locului de muncă, din ceva probabil decent sau bine plătit în ceva ce poate aduce mai puțini bani chiar și temporar, sau o reconversie profesională totală, sunt decizii majore, destul de greu de luat după o anumită vârstă. De aceea, găsirea și urmarea propriului scop în viață, cu cît se întâmplă mai repede, cu atît va fi mai bine.
Și da, cu cât vârsta este mai înaintată, cu atît conceptul de găsire și urmare a propriului scop în viață, și tot ceea ce implică acesta, sunt luxuri mai mari. Este posibil să fie necesar întâi să construiți capitalul necesar urmării acestui drum. Apoi, este posibil să trebuiască să dobândiți mai multe cunoștințe și abilități care să vă permită să începeți ceva în acest sens. Este posibil să trebuiască să urmați studii, cursuri de calificare și altele asemenea, să trebuiască să învățați un întreg domeniu de activitate. Toate acestea, pe lângă bani, înseamnă, înainte de orice, timp. Găsirea și urmarea propriului scop în viață poate însemna minim 5 – 10 ani de încercări, studii, rateuri și greșeli, astfel că, cu cît este vârsta mai înaintată, cu atît așa ceva pare mai descurajant și mai puțin atractiv. De aceea, cu cît mai repede, cu atît mai bine. Totuși, oricine are o șansă, astfel că, și dacă aveți vârste de peste 50 de ani, nu este prea târziu.
Am să fac din nou unul dintre cele mai contra-indicate lucruri din lume, și am să mă dau din nou ca exemplu pe mine. Toată viața mea am fost un elev mediocru, fără să excelez în mod special la nicio materie învățată în școală. În clasa a 10-a am vrut să renunț la studii, însă mulțumită mamei mele, am terminat liceul și mai târziu, Facultatea de Drept. M-am angajat în domeniu după terminarea studiilor, ca și jurist stagiar la o companie, lucrând aproximativ 10 ani în domeniul justiției. În primii ani de carieră, la 23 – 24 de ani, mi-am dat seama care este talentul meu extraordinar: exprimarea ideilor, atît în vorbit, dar mai ales în scris, atît ale mele, cît și ale altora. Mi-am dat seama că asta m-a ajutat să mă mențin în domeniul juridic atît de mult timp, și chiar și acum, deși sunt implicat mai mult în antreprenoriat și management, în echipa mea, acesta este rolul meu principal: la mine vine lumea să le compun e-mail-uri și documente care trebuie să fie foarte elocvente și cît mai bine exprimate, eu sunt solicitat să particip la întâlniri în care se consideră de către majoritatea colegilor că pot exprima poziția noastră comună mai bine decât oricine altcineva. Ca să fiu sincer pînă la capăt, acesta este și motivul principal pentru care am îndrăznit să demarez acest blog…și acum, la 35 de ani câți am în momentul în care concep acest material, mă gândesc serios că probabil acest blog, ridicarea nivelului propriu de conștiință și împărtășirea acestui proces cu ceilalți…mă gândesc că probabil acesta este scopul meu în viață.
Gândiți-vă la găsirea și urmarea propriului scop în viață și faceți ceva în sensul ăsta.
Revenind la relațiile de muncă, fie că sunteți angajați fie că sunteți angajatori: probabil că salariații din unitatea voastră nu sunt niște ticăloși care vin la muncă doar pentru a mai încasa niște bani degeaba. Probabil că, pur și simplu, nu sunt oamenii potriviți pentru posturile pe care sunt angajați.
Acum, ceva doar pentru angajatori: luați în calcul posibilitatea ca, de acum încolo, la fiecare interviu de angajare, să întrebați fiecare candidat care este scopul său în viață. Puneți mai mare accent pe rubrica de „pasiuni și hobby-uri” din CV-urile pe care le primiți. Dacă un candidat la un post care presupune multe delegații și muncă în afara biroului, în afara localității, nu scrie în CV măcar că este pasionat de călătorii, nu prea va avea ce face pe acel post.
Și ceva în special pentru salariați: fiți sinceri cu voi înșivă. Dați importanță maximă pasiunilor și hobby-urilor voastre. Descrieți-le succint în CV și aplicați doar pentru posturi care au legătură cu pasiunile și hobby-urile pe care le aveți.
Recitind pentru ultima oară acest material, personal, mi se pare puțin haotic, parcă ar fi o sumă de însemnări pe care le-am făcut într-un jurnal timp de 2-3 zile. Cu toate acestea, public materialul așa, exact în această stare, puțin mai haotică și mai puțin editată, fiindcă principalul pe acest blog este autenticitatea și sinceritatea ideilor exprimate și a abordărilor, înainte de o formă sau alta a materialelor.
După cum probabil vă puteți da seama, nu sunt în poziția ca pe tema propriului scop în viață să fiu o poveste de succes, iar acum să fiu în măsură să dau sfaturi altora. Și eu sunt încă în căutarea celor mai potrivite lucruri pentru mine.
Toți suntem în aceeași oală, toți avem această luptă și propriile decizii de luat, și fiecare dintre noi are șansa lui.
Să ne bucurăm și să valorificăm la maxim asta.
Foto: Shutterstock
transcendental.com 