Realitatea – cea mai sofisticată chestie din lume

„Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui nu are niciun sens.”

Mircea Eliade, „Nuntă în cer”

Cel mai sofisticat aspect al realității este reprezentat de realitatea însăși.

Ce este realitatea? Acesta este încă un material de bază al acestui blog, din seria conceptelor foarte dificil de explicat în cuvinte, datorită relativității limbajului verbal. Celelalte materiale din această serie pot fi accesate AICI și AICI.

Fără alte precizări introductive de această dată, să intrăm direct în subiect.

Conform DEX, „realitate” înseamnă:

– fapt, lucru real care există efectiv, stare de fapt;

– existență, tot ce există;

– adevăr;

– materie care există în afara conștiinței omenești și independent de ea.

Pornind de la această definiție, cu mințile deschise la maxim desigur, vom descoperi împreună o altă perspectivă, radicală, asupra a ceea ce este realitatea.

Realitatea ca și concept relativ

Parcurgând materialele publicate pe acest blog, s-a putut vedea că atâtea lucruri pe care noi le considerăm în general ca fiind sigure și de necontestat, sunt de fapt relative, având o infinitate de sensuri și conotații, în funcție de perspectiva din care privim lucrul respectiv. Descoperă mai multe despre relativism AICI. Realitatea însă nu are cum să fie un asemenea concept, nu? Până la urmă, realitatea trebuie să fie acel adevăr absolut și de netăgăduit, adică ceea ce văd cu ochii mei, trăiesc pe pielea mea și pot să ating eu însumi, este chiar ceea ce pare și nu altceva, nu-i așa? Chiar și în DEX scrie că este așa, dacă scrie în DEX așa trebuie să fie, adevărat?

…Nu, de fapt, nu este așa. La fel ca toate celelalte concepte, realitatea are un nivel relativ și unul absolut. În această parte a materialului ne vom apleca asupra relativității realității, urmând ca mai târziu să privim acest concept și în sens absolut.

Obișnuim să credem că un obiect este perceput de către toate celelalte elemente din jurul său la fel. De exemplu, dacă vedem un copac, asumăm inconștient faptul că toate celelalte elemente din jurul nostru care pot percepe copacul, oameni sau alte specii, îl văd exact la fel cum îl vedem noi. Copacul există, are un trunchi lemnos, are crengi, frunze, și faptul că este așa constituie un adevăr solid, palpabil, de necontestat, fiindcă vedem copacul în fața ochilor noștri și îl putem atinge.

La un nivel foarte superficial, poate că așa este. Însă dacă intrăm în detalii, această perspectivă asupra realității nu mai este valabilă. Unui observator, un obiect îi poate părea mare, altui observator, același obiect, îi poate părea mic. Unuia îi poate părea frumos, altuia urât, dintr-un punct de vedere, un obiect poate fi util, din alt punct de vedere, același lucru poate fi inutil sau dăunător. Pentru unii observatori, unele obiecte sau trăsături de-ale acestora, poate că nici măcar nu există. Dacă în categoria „observatori” și „elemente” care au perspective asupra unui obiect includem, alături de oameni, și alte specii, este posibil ca anumite aspecte ale realității înconjurătoare să poată fi percepute de către aparținătorii unei specii, în timp ce aparținătorii alteia, să nu le poată percepe. De exemplu, există specii care au organe cu care pot percepe sunetele, în timp ce altele, nu dețin asemenea organe. Astfel, este posibil ca o specie să poată vedea și auzi sunetul unui clopot, în timp ce altă specie, poate doar vedea sau auzi clopotul, neputând percepe ambele trăsături ale acestui obiect. Ba chiar mai mult, uneori, aparținătorii aceleiași specii, în funcție de cum sunt aceștia construiți, pot percepe sau nu obiecte ori trăsături de-ale acestora. De exemplu, există oameni surzi, care doar pot vedea, nu și auzi un clopot, și există oameni orbi, care pot auzi clopotul, dar nu îl pot vedea. Mai departe, clopotul poate fi mare sau mic, frumos sau urât, util sau inutil, zgomotul său poate fi plăcut sau deranjant, în funcție de perspectiva pe care elementul observator o are asupra obiectului care se percepe.

În funcție de perspectiva pe care o avem asupra unui obiect, realitatea în ceea ce îl privește pe acesta, este diferită.

Poate că cel mai relevant exemplu de relativitate a realității, este cel reprezentat de sistemele sociale și judiciare. Scopul principal al unui proces judiciar este reprezentat de înfăptuirea justiției, adică acela de a se face dreptate prin aflarea adevărului. În traducere „din română în română”, asta înseamnă de fapt că justiția se înfăptuiește prin stabilirea realității, în contra a ceea ce se consideră a fi fals și ireal. Justiția se face în funcție de niște reguli care se aplică la un moment dat într-o comunitate. Ceea ce se trece cu vederea foarte ușor este faptul că societățile evoluează, și odată cu ele, regulile care se aplică în sânul acestora, se schimbă în continuu.

Să ne uităm puțin la fostele state comuniste din Europa de Est. Acum 35 de ani, regulile în aceste țări prevedeau limitări ale proprietății și inițiativei private, ale libertăților de exprimare și de circulație, ale libertății religioase și de expresie. Acum, în democrație și capitalism, regulile încurajează și statuează ca drepturi sacre și inviolabile exact libertățile interzise sau limitate în comunism. Odată cu această evoluție a regulilor, s-a schimbat și ceea ce se consideră a fi justiție în aceste societăți. Practic, adevărul pe aflarea căruia se bazează procesele judiciare, este cu totul altul față de cel de acum 35 de ani. Cu alte cuvinte, realitatea este alta.

În asta constă relativitatea realității, și se pot scrie mii de pagini sau vorbi sute de ore, numai cu exemple pe acest subiect.

Realitatea este infinită

Pornind de la explicațiile de mai sus, să conștientizăm faptul că realitatea este alcătuită dintr-o infinitate de obiecte. Apoi, să conștientizăm că fiecare obiect care face parte din această infinitate, poate avea un număr infinit de perspective asupra tuturor celorlalte obiecte din infinitate. Asta este realitatea.

Pe de altă parte, știm că realitatea este infinită, datorită faptului că, până la acest moment, nimeni nu a găsit capătul universului perceptibil de către noi. „Asta da, la nivel macro. Însă la nivel micro? Și în sens micro realitatea este infinită? Nu este posibil! Eu când văd ceva și îl ating, îl văd și îl ating, îi văd limitele și capetele, orice are un sfârșit!”

De fapt, și în sens micro, realitatea este infinită.

Să vedem puțin împreună conexiunile care ne înconjoară.

Din ce este format universul perceptibil de către noi? Din galaxii. Și galaxiile din ce sunt formate? Din sisteme planetare. Și sistemele planetare din ce sunt formate? Din planete. Și planetele din ce sunt formate? Din rocă, apă și gaze. Iar rocile, apa și gazele, din ce sunt formate? Din materie. Și materia din ce este formată? Din molecule. Și moleculele din ce sunt formate? Din atomi. Și atomii din ce sunt formați? Din particule atomice: protoni, electroni și neutroni. Și particulele atomice: protoni, electroni și neutroni, din ce sunt formate? Din fotoni și quarci. Iar fotonii și quarcii din ce sunt formați? Din energie. Și energia din ce este formată? …Vedeți, putem să o ținem așa o eternitate. Așa cum nimeni nu a descoperit până acum vreo limită a universului, nimeni nu a descoperit nici cea mai mică particulă din care acesta este format. Și nici nu va descoperi nimeni vreodată, fiindcă și în sens micro, realitatea este infinită. Am citit de curând un articol cum că niște cercetători ruși sunt pe punctul de a descoperi cea mai mică particulă din univers. Vor eșua. Cea mai mică particulă din univers, în realitate, nu există, fiindcă oricât de în profunzime ai intra pe acest subiect, oricât de mică ar fi particula care s-ar descoperi mai mult decât se știe deja, tot timpul se va pune problema: bun, și particula asta nou descoperită, mai mică decât ceea ce știam deja, din ce este formată? Practic, te vei întoarce de unde ai plecat.

Realitatea nu are nicio bază materială sau solidă. Realitatea se bazează pe…nimic.

Exact. Literalmente, pe nimic. Încearcă să faci exercițiul de mai sus cu propriul tău corp, încearcă să te vezi pe tine însuți ca pe această rețea de sisteme interconectate între ele. Încearcă să identifici cea mai mică particulă din care ești tu format. Vei observa că această „cea mai mică particulă”, nu există. Vei realiza că ești infinit, și că la baza existenței tale, la fel ca la baza tuturor celorlalte elemente care te înconjoară, stă…nimic. Practic, cea mai mică particulă din univers și baza realității este reprezentată de nimic, care înseamnă de fapt o non-particulă și o non-existență.

Realitatea este paradoxală și contraintuitivă

Aceste trăsături ale realității se pot observa exact din cele amintite adineauri: deși putem atinge lucruri care ne par a fi solide, fixe și ca fiind acolo unde credem noi că se află acestea, de fapt, și noi, și lucrurile respective, avem la bază nimicul, non-existența și suntem infiniți.

În acest fel, am înțeles și concepția japoneză cu privire la vid, care în filozofia și religia Extremului Orient constituie elementul principal din care este alcătuit universul, acel element în care își au originea toate celelalte elemente: foc, apă sau pământ. Așa îmi explic și concepția creștină potrivit căreia „din nimic, ne întoarcem în nimic.”

Realitatea este un mega-sistem inteligent, care se auto-echilibrează, auto-reglează și auto-controlează în continuu

În concepția religioasă, realitatea, adică tot ceea ce există, a fost creat de o ființă sau entitate divină, supremă, atotputernică, desăvârșită și omniprezentă. În concepția realistă, materialistico-științifică, realitatea, întregul univers, reprezintă ceva palpabil, într-adevăr, foarte interesant și fascinant de studiat, însă haotic, tâmp, mecanic, în care lucrurile se întâmplă hazarduos și accidental.

Indiferent dacă ați aderat la concepția religioasă sau la cea materialistico-științifică, vreau să vă deschideți mintea posibilității ca niciuna din cele două concepții să nu fie adevărată. Priviți în jurul vostru. Priviți cum albinele polenizează plantele, plantele hrănesc animale, iar apoi, animalele hrănesc alte animale. Priviți cum circuitul natural al apei, vânturile și clima contribuie la acest întreg proces. Încercați să cuprindeți magnitudinea și uimitoarea frumusețe și exactitate a tuturor acestor procese, perfect interconectate între ele. Observați cât de minunată este cooperarea între toate aceste elemente. Surprindeți echilibrul fin, atât de fragil, și în același timp, atât de solid, care există peste tot. Observați armonia care vă înconjoară. Apoi, încercați să vă înțelegeți și să vă urmați propriul rol în această armonie. Înțelegeți că nu sunteți cei mai importanți din univers, ci doar o parte extrem de infimă și mai puțin decât microscopică în acest mega-sistem, însă în același timp, esențială în felul ei pentru funcționarea mega-sistemului.

Observați super-sofisticarea acestui mega-sistem, infinit și inteligent. Tocmai fiindcă realitatea este un mega-sistem infinit, inteligent și super-sofisticat, nu există nimeni care să poată să îl controleze sau manipuleze. De aceea, toate teoriile conspiraționiste, despre oculte sau elite mondiale, evrei sau grupuri obscure de bogătași care controlează și manipulează tot ceea ce se întâmplă, nu au cum să fie adevărate. Anvergura realității este, virtualmente vorbind, imposibil de cuprins de orice minte omenească, darămite cineva să o controleze sau manipuleze în vreun fel!…Este ca și cum un element al infinității ar putea să controleze și să manipuleze el singur întreaga infinitate. Desigur, mulți încearcă și probabil vor încerca în continuare, mânați fiind de un sine egoist și arogant, însă de fapt, nimeni nu controlează și nu manipulează nimic. De ce este așa? Gândiți-vă la voi, de câte ori vi s-a întâmplat să plănuiți ce aveți de făcut în ziua următoare, și să ajungeți să faceți orice altceva decât ceea ce ați plănuit. Înmulțiți asta cu 8 miliarde, cât are aproximativ populația omenirii acum, adăugați la asta necunoscutele care țin de climă, atmosferă și toate celelalte procese naturale care ne înconjoară, și încercați să apreciați cam câtă predictibilitate există, astfel încât un singur om sau un grup de oameni să poată controla și manipula realitatea, astfel încât să poți controla și manipula migrații întregi de populații, războaie și deznodământul acestora, izbucnirea unor pandemii și așa mai departe. Așa ceva nu se poate, fiindcă într-adevăr, realitatea este controlată, echilibrată și reglată, însă doar de către ea însăși, nicidecum de către oculta mondială, George Soros, Bill Gates sau familiile Rockefeller și Rotschild. Să luăm în calcul că da, putem să introducem un virus sau să manipulăm lucrurile în așa fel încât să se declanșeze un război într-o anumită zonă, să zicem că putem susține, financiar sau politic de exemplu, migrațiile oamenilor din zone defavorizate în țări mai ok, însă de aici și până la a crede că putem gestiona în vreun fel evoluția virusului, a războiului sau a direcțiilor migrației, este cale foarte lungă.

Realitatea este orice vrea ea să fie

Practic, în Realitate, orice este posibil. Este momentul potrivit să contemplăm puțin și asupra a ceea ce înseamnă Realitatea (cu „R”) adică Realitatea ca și concept Absolut.

Pe lângă un mega-sistem inteligent și infinit, vreau să vă imaginați Realitatea ca fiind și o mega-minte, care este orice își imaginează ea că este. Dacă această mega-minte își imaginează că este un om, va fi un om. Dacă își imaginează că este un urs, va fi urs. Dacă își imaginează că este o piatră, va deveni piatră. Dacă își imaginează că este o planetă, va fi o planetă. Dacă își imaginează că este un extraterestru pe acea planetă, va fi acel extraterestru.

„Păi bun, și atunci, dacă eu îmi imaginez că sunt cangur de exemplu, de ce nu devin cangur și rămân om?” Fiindcă lucrurile nu funcționează așa. Realitatea, în momentul în care își imaginează că devine ceva, trebuie într-adevăr să fie acel ceva și să se experimenteze ca atare. Dacă Realitatea și-ar imagina într-un moment că este om, iar în următorul moment ar gândi „e nașpa să fii om, mai bine să fiu pasăre”, nu ar mai afla nici cum este să fii om, nici cum este să fii pasăre. Pentru a putea fi într-adevăr ceva și pentru a se putea experimenta ca acel ceva, acesta trebuie să creadă că într-adevăr este acel ceva, iar lumea înconjurătoare să aibă sens pentru el în forma de acel ceva. De aceea, ceva-ul imaginat de Realitate va avea anumite trăsături pe care doar el le va avea, va deține anumite capacități și va avea anumite limitări, va interacționa într-un anumit mod cu mediul înconjurător format tot din ceva-uri imaginate de Realitate, își va dezvolta un sine și în acest fel, se va descoperi și experimenta pe el însuși, ca parte din Realitate, însă în forma de acel ceva. Realitatea (cu „r”), în sens relativ, adică din perspectiva propriului sine, va părea într-un fel, în timp ce din perspectiva altor sine înconjurătoare, realitatea va fi cu totul alta, însă toate acestea fac parte, în final, din Realitate.

Privind Realitatea în sensul Absolut, nu există limite la ce își poate imagina sau ce poate experimenta aceasta. Dintr-o perspectivă Absolută, diferența între real și iluzie, nu mai există. Privind Realitatea din această perspectivă Absolută, inorogii, îngerii, demonii, extratereștrii, super-eroii, personajele din basme sau jocuri video, sunt la fel de reale ca patul sau scaunul pe care stai acum.

Un joc video, un film sau un basm, nu este cu nimic mai ireal decât ceea ce crezi tu că este real

În momentul în care Realitatea își imaginează un joc video de exemplu, acel joc video trece din planul non-existenței, al acelui „nimic” creștin sau „vid” budist, adică din acel izvor, din acea origine a tot ceea ce a existat, există și va exista, în planul existenței. Te întrebi probabil acum, dacă tot este așa, de ce nu poți, atunci când joci un joc video, să intri efectiv în joc, sau de ce nu poate intra efectiv jocul în camera ta? Exact din motivul pe care l-am explicat adineauri: Realitatea își imaginează atât camera ta cu tot ceea ce este în ea, inclusiv pe tine, cât și jocul video, iar dacă la un moment dat toate acestea s-ar amesteca într-un amalgam, Realitatea nu ar mai fi Realitate, fiindcă nu ar mai fi nici cameră, nici mobilă și obiecte ce mai ai tu prin cameră, nu ar mai fi nici tu, nici joc video. De fapt, Realitatea este toate aceste lucruri concomitent, și prin ele, se descoperă și experimentează pe ea însăși.

Concluzii

Asta ești tu de fapt: un produs al imaginației acestei mega-minți, adus din non-existență în planul existenței, și din acel moment, parte din mega-sistemul super-sofisticat, inteligent și infinit, care se experimentează pe el însuși, prin el însuși, și care se numește Realitate. La asta se reduce toată viața ta, din momentul în care te naști, până în ziua în care mori: experimentarea și înțelegerea Realității, fi că vorbim despre lucruri importante, cum ar fi cu cine să îți întemeiezi o familie, ce studii să urmezi, ce loc de muncă să îți alegi, unde și cum să locuiești, până la cele mai insignifiante chestii, cum ar fi ce să mănânci la cină, la ce film să te uiți diseară sau ce produs să cumperi de la magazin. Practic, asta ai făcut dintotdeauna și asta vei face până la final: vei căuta să îți dai seama…care este Realitatea.

Poți să trăiești acest proces într-un mod inconștient, cu un simț de separare față de elementele din jur, cu aroganță, egoism și ignoranță, sau o poți face conștient, într-un spirit de conectare și armonie cu elementele din jur, apropiindu-te cât mai mult posibil de la înțelegerea și trăirea de la nivelul de realitate (în sens relativ) la cel de Realitate (în sensul Absolut al conceptului).

Poți trăi în continuare dintr-o poziție limitată și obtuză, în spiritul de „eu vs. ei”, sau poți înțelege odată faptul că modul în care Realitatea se desfășoară are la bază doar două elemente: Conștiința și Iubirea. Nu există alte cale prin care Realitatea ar putea să se descopere, genereze și re-genereze prin ea însăși la infinit, decât prin Iubire necondiționată și nemărginită față de fiecare element care o compune.

De aceea, Realitate, Adevăr, Conștiință, Iubire, Univers, Dumnezeu, Allah…oricum l-am numi, vorbim despre unul și același lucru.

Iubirea și Conștiința sunt singurul mesaj al tuturor religiilor și unicul obiectiv al spiritualității.

Îmi pare rău dacă mă repet cu asta, însă orice am face, din orice punct de vedere am privi-o, tot aici am ajunge, și tocmai în asta constă valoarea acestor materiale. Mereu vom ajunge la această concluzie, despre orice am vorbi, fie că e religie, știință, istorie, sustenabilitate, filozofie, tehnologie, politică, economie sau orice alt subiect, dacă ne luăm răgazul să privim în profunzime, să ne lăsăm dogmele, ideologiile si prejudecățile preferate deoparte pentru un moment.

Deși nu este obligatoriu, exact asta ar trebui să faceți și voi. Iar dacă vi se pare dificil sau inutil, încercați oricum și vedeți ce vi se întâmplă. Între timp, rămâneți cu mine pentru mai mult în viitor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: