Femeie: Am ales să nu mă căsătoresc și să nu fac copii pentru a îmi clădi o carieră de succes.
Feministă: Foarte bine, fată! Ce mult mă bucur să văd o femeie care este pe picioarele ei, își menține independența, individualitatea și nu se supune opresiunii patriarhale!
Femeia: Am auzit că și Florin a decis să nu se căsătorească și să nu facă copii, pentru a-și clădi o carieră de succes.
Feminista: Ce este în neregulă cu el? Îi este teamă de angajamente? Este prea iresponsabil pentru a fi tată? Este chiar atât de superficial încât pune banii și cariera înaintea întemeierii unei familii?
Femeia (gândind în sinea sa): Hmm, ăsta nu este cumva un standard dublu?
(traducere liberă de pe www.urbandictionary.com)
O mică introducere, pe lângă subiect…
Munca pe care o depun cu acest blog nu este ca și când aș trage la jug zi și noapte. Totuși, ca în orice altă chestie, oricât de simplă ar fi ea, o dificultate există. Efortul pe care îl presupune un blog de tipul transcendental.com constă în creativitate, imaginație, studiu și curiozitate, tăria de a fi mereu deschis la experiențe, concepte și trăiri noi, oricâtă rezistență ar opune propriul sine.
Fiind o muncă în proporție de 99% creativă, tot timpul trebuie găsite subiecte noi care, înainte de a concepe un material pe marginea lor, trebuie studiate și cercetate în profunzime, atât cu mintea, cât și cu sufletul, trebuie contemplate, întoarse pe toate părțile și, dacă se pretează, testate în propria mentalitate și viață. Mai mult, provocarea cea mai mare constă în a rămâne deschis și a nu cădea în greșeala de a prelua conceptele studiate ca dogme sau credințe în care să ajungi să crezi orbește.
Cu alte cuvinte, un asemenea blog presupune efort intelectual, puțin consum emoțional, psihic câteodată, și foarte mult consum spiritual. Altcumva însă, fără asumarea ieșirii din zona de confort, fără confruntarea propriului sine, nu putem vorbi despre dezvoltare personală sau spirituală, nu putem lua în calcul propria transcendență ca oameni. Și pentru că spiritualitatea înseamnă în primul rând autenticitate maximă, cum aș mai putea susține eu că sunt autentic, dacă nu aș studia și trăi eu însumi ceea ce abordez aici? Vreau să știți că toate materialele publicate nu sunt doar „din cărți”, niște idei de-ale altora care mi-au plăcut mie și le reproduc pur și simplu aici. Nu, totul este trecut înainte prin propriul meu filtru, studiat, contemplat, gândit și trăit pe propria piele, atât cât mă pot duce pe mine mintea și sinele. Cred că această autenticitate este ingredientul principal care dă valoare și calitate acestui blog.
Evident, o asemenea documentare implică mult timp, care deși este în final doar încă o invenție imaginată de om, neexistând niciun timp în Realitate și în sens Absolut, pe tărâmul relativ în care toți ne ducem traiul, timpul este cel mai mare inamic pe care îl am în ținerea acestui blog. În momentul în care concep aceste rânduri am peste 40 de subiecte pe care vreau să le abordez și încă aproape 40 de materiale gata de publicare. Cel mai probabil, materialul de față va fi publicat la mai mult de jumătate de an după momentul concepției sale.
De ce acest decalaj?
Fiindcă trebuie să am la îndemână o garnitură de minim 10-15 materiale tot timpul gata de publicare, în condițiile în care creativitatea presupune și inspirație care, dacă îți lipsește așa cum pățesc eu de ceva vreme, intri în criză și, fără materiale noi publicate, intri în anonimat. Ca să înțelegeți foarte bine strategia, gândiți-vă că am lansat blogul și am publicat primele materiale la mai bine de un an de la momentul conceperii acestora. De aici și erorile temporale pe care probabil, cei mai atenți dintre voi le-ați observat, cu privire la anul trecut ca și când ar fi acum, tot felul de teme care la momentul în care am conceput materialul erau de actualitate însă acum au o oarecare vechime etc.
Acum, despre subiect…
Ideea de standard dublu este strâns legată de majoritatea conceptelor fundamentale abordate pe acest blog: sine (AICI), prejudecată, mit, relativism (AICI) și așa mai departe. De aceea, m-am gândit că este interesant și necesar să ating și acest subiect printr-un material special dedicat.
Standardele duble sunt strâns legate și de alt concept foarte important, la care nu m-am referit deloc până acum, cel puțin nu direct. Acest concept se cheamă discriminare. Practic, asta generează în final standardele duble: discriminare.
Deși sunt privite în general ca fiind ceva negativ, standardele duble pot avea și conotații pozitive în anumite contexte, așa cum vom vedea mai departe.
Este o adevărată provocare să tratezi subiectul standardelor duble într-un mod echidistant și detașat, fără să dai senzația nimănui că ai prejudecăți sau că discriminezi. Până la urmă însă, unul dintre principalele obiective ale acestui blog este acela de a ne deschide mintea la modul radical, de a cunoaște și explora perspective cât mai multe, cât mai diverse și cât mai diferite de ceea ce suntem noi obișnuiți să acceptăm.
Ce înseamnă standard dublu?
Potrivit Wikipedia, standardul dublu ”desemnează o regulă, o lege, un principiu, un regulament, care este folosit/ă și aplicat/ă într-un mod preferențial pentru persoane și situații diferite.”
Pentru a înțelege ce este un standard dublu, gândiți-vă pentru început la joaca copiilor. Dacă aveți copii, stați pe lângă ei, ba chiar mai bine, jucați-vă voi cu ei, și observați ce se întâmplă. Veți vedea că regulile jocului se schimbă tot timpul, în funcție de ceea ce îl avantajează mai mult pe copil. Dacă ceva este în avantajul lui acum, el va vrea să se aplice regula cea mai avantajoasă a jocului, dacă în următorul moment regula îl dezavantajează, va susține că nu este corect, că aceasta trebuie schimbată.
Nu doar copiii fac asta, și adulții procedează la fel, însă în moduri, de multe ori, mai subtile și mai sofisticate.
Deși nu ne dăm seama, cu siguranță, fiecare dintre noi folosește standardele duble, mai mult sau mai puțin păguboase și periculoase, cel puțin odată pe zi. Cum se traduce asta mai exact în viața fiecăruia dintre noi? Ce înseamnă standard dublu, manifestat în mod concret, zilnic, de către un om simplu?
Exemple de standarde duble foarte des întâlnite
Poate că cel mai des întâlnit standard dublu apare în chestiuni politice. Știm cu toții că sunt încă mulți oameni, în special persoane mai în vârstă, care au politicieni sau partide preferate. Dacă partidul sau politicianul neagreat face ceva de genul luarea unei măsuri nepopulare, anchetarea unei fapte de corupție al cărei autor este suspectat a fi respectivul sau, de exemplu, conducerea sub influența alcoolului, oponenții vor afirma sus și tare, că respectivul ar trebui să își dea demisia din toate funcțiile publice, ar trebui să iasă din politică și așa mai departe. În schimb, dacă politicianul preferat calcă strâmb, suporterii săi vor găsi justificări de ce respectivul politician ar trebui scuzat, de ce în realitate, el nu a făcut nimic rău sau cum alt politician a făcut ceva mult mai rău, și nu a pățit nimic.
Nici politicienii înșiși nu sunt feriți de standardele duble. Un exemplu foarte la îndemână îmi este acela în care un politician, când se află în opoziție, are tot felul de idei și viziuni care sunt categorisite în zilele noastre ca fiind ”populiste”. De fapt este vorba de măsuri care cel puțin aparent, sunt în favoarea populației: reduceri de TVA-uri, scutiri de obligații etc. Atunci când respectivul politician însă ajunge la guvernare, atitudinea sa se schimbă cu totul: trebuie să vedem dacă se poate, trebuie să nu afectăm echilibrul fiscal-bugetar, trebuie să ne consultăm cu partenerii externi etc. De fapt, această schimbare de atitudine dă și caracterul populist acestui tip de măsuri, care în realitate, nu vor fi aplicate niciodată.
Alt standard dublu politicianist s-a întâmplat în vara anului trecut când, dacă țineți minte, un tren plin de elevi care se întorceau acasă, undeva la Arad sau Timișoara, de la mare din tabără, a rămas blocat cam 8 ore, până noaptea târziu, în mijlocul pustietății, fără apă sau mâncare. Atitudinea recalcitrantă a directorului CFR responsabil a revoltat opinia publică, însă susținătorii săi de la Guvern, Dan Barna, Cătălin Drulă și Dacian Cioloș, l-au apărat, că nu avea ce să facă în miez de noapte, cum să aduci autobuze sau microbuze pentru transbordare în câmp, în pustietate, la miezul nopții?, că nimeni altcineva nu ar fi putut face mai mult și că, în concluzie, nu se justifică demisia sau concedierea directorului recalcitrant. Bineînțeles, doar speculez acum, însă dacă așa ceva s-ar fi întâmplat sub conducerea unui director de-al PSD, domnii de la USR ar mai fi avut aceeași atitudine? Ar mai fi susținut că nimeni altcineva nu putea face nimic mai mult? Cel mai probabil nu, ar fi cerut imediat demisia sau concedierea acelui director, pe motiv că sigur ar fi fost o sinecură care nu are ce căuta acolo. Ca dovadă că este foarte posibil să fi fost așa stă faptul că, în apărarea directorului lor, USR au și precizat că ceea ce s-a întâmplat în acel tren reprezintă rezultatul a mai bine de 30 de ani de subfinanțare și dezastru al căilor ferate.
”Păi, și nu este așa?” Ba da, însă nu vreau să ne cramponăm în aspectul politic al exemplului, ideea nu este aceea de a stabili cine este mai bun, USR sau PSD. Vreau să ne concentrăm strict pe standardul dublu care rezultă din asemenea atitudini, să îl observăm pur și simplu, fără patimă sau afinități, indiferent despre cine ar fi vorba. Ar putea la fel să fie și invers, personal, sunt convins că ar fi funcționat la fel.
Un alt exemplu de standard dublu din politică, tot de anul trecut, încă și mai relevant decât ”trenul groazei”, este reprezentat de atitudinea lui Florin Câțu, care a câștigat președinția unui partid pe un discurs extrem de aspru anti-PSD. ”Cât timp sunt eu la șefia PNL, Partidul Național Liberal nu va negocia cu PSD, un partid toxic care a făcut mult rău Românei.” Și iată, nici jumătate de an mai târziu, același Florin Câțu, posesor de tricouri imprimate cu ”Socialism sucks!”, nu numai că negociază, dar încheie și alianță de guvernare cu partidul socialist și toxic care a făcut foarte mult rău României. Când a fost întrebat de ce s-a aliat cu ”Ciuma Roșie”, Florin Câțu a declarat că nu este un gest necugetat din partea sa ci dimpotrivă, este un compromis care denotă responsabilitate din partea sa și a PNL-ului, o alianță făcută la nevoie, pentru restabilirea echilibrului guvernamental într-o perioadă de grea încercare pentru țară etc. Totuși, dacă privim cu atenție, vom ajunge la concluzia că în realitate, nu este vorba despre altceva decât un standard dublu.
Poate că la modul în care sunt expuse aici, standardele duble și ridicolul situațiilor politice rezultă evident, însă cu toate acestea, este fascinant pentru mine să văd cum o majoritate a populației, indiferent de preferințele și interesele în materie de politică, cade încă pradă acestui tip de abordări. Poate că de aceea ele încă se practică: fiindcă funcționează.
Ultimul exemplu de standard dublu în legătură cu politica pe care vreau să vi-l împărtășesc este acela al oportuniștilor, care azi țin cu unul, mâine cu altul, în funcție de interesele lor și de partidul sau politicianul care se arată dispus să satisfacă acele interese. În ce constă standardul dublu aici? În faptul că în momentul în care susții un anumit partid sau politician, înseamnă nu doar că nu vei susține pe adversarii săi politici, dar chiar că îi vei critica la nevoie, corect? Ei, standardul dublu implică faptul că, dacă adversarul se arată dispus să ofere mai mult sau mai repede decât celălalt, sau dacă celălalt nu satisface interesul urmărit al suporterului, acesta schimbă tabăra fără să clipească. Prin urmare, suporterul va face pentru cel criticat ceea ce făcea până de curând pentru cel în favoarea căruia critica, inclusiv acesta ajungând la un moment dat, cu siguranță, subiectul criticii. Acesta este un standard dublu clasic.
Un alt standard dublu îl regăsesc frecvent în lanțurile comerciale. Am observat că același produs, de la același magazin, situat doar în altă localitate, costă mai mult în orașele considerate ca fiind bogate și mai puțin în zonele privite ca fiind mai sărace. Personal, nu găsesc justificarea logică și economică a unei asemenea strategii, în afară de speculă și exploatarea clientului de către vânzător. Produsul mai scump, din București, Cluj sau Brașov de exemplu, are o calitate superioară față de același produs vândut în alt loc? Este realizat acel produs printr-o tehnologie superioară, este însoțit de servicii sau beneficii în plus față de cel care îl cumpără? Bineînțeles că nu. Un caz concret l-am văzut săptămâna trecută, când am plecat într-o mini-vacanță prin Munții Apuseni. Făcând plinul de benzină la plecare, am plătit 6,13 lei/litru la Brașov, iar pe parcursul călătoriei, am plătit completări de benzină de 6,06 lei/litru la Blaj și 6,00 lei/litru la Câmpeni. Toate acestea s-au întâmplat într-un interval de 2-3 zile, am cumpărat același tip de benzină, de la aceeași benzinărie. Este suficient criteriul că Brașovul ar avea un nivel economic mai înalt decât Blaj sau Câmpeni, să plătești mai mult pentru produse și servicii?
Afacerile sunt un domeniu plin de standarde duble, dintre cele mai diverse și evidente, dacă avem curiozitatea să le observăm. De exemplu, un standard dublu la care cred că m-am mai referit și în alte materiale, însă nu din acest unghi de standard dublu, este acela în care refuzăm să plătim o factură pentru un anumit motiv, pe care noi îl considerăm ca fiind foarte justificat, însă dacă cineva care are să ne plătească nouă o factură se regăsește în aceeași situație, considerăm că același motiv, nu mai este întemeiat, așa că pretindem plata datoriei. La fel se întâmplă în tot ceea ce înseamnă afaceri, comerț, economie sau relații de muncă, fie că vorbim de negocieri, contracte sau livrări de mărfuri.
Un alt exemplu foarte relevant de standard dublu la care mă gândesc acum este acela de a livra produse de o anumită calitate în țări considerate ca fiind ”de prima mână” și același produs, realizat în aceeași fabrică și de către același producător, livrat în țări considerate ca fiind ”de mâna a doua”, are o calitate mai scăzută.
Standardele duble prosperă și în relațiile de familie. Să zicem de exemplu că pe mine mă deranjează dezordinea pe care o lasă în urma lor soția și copilul, însă nu mă deranjează dezordinea mea, fiindcă tot timpul găsesc justificări de ce las dezordine: sunt prea ocupat, nu am timp, spre deosebire de ceilalți din casă, care au tot timpul din lume, și totuși, lasă dezordine. Cu toate acestea, dacă aș privi așa lucrurile m-aș afla într-o situație clară de standard dublu, fiindcă la urma urmei…dezordinea este dezordine.
Alt exemplu de standard dublu care apare în conviețuirea alături de alții în aceeași locuință constă în ceea ce consideră unul că este important să se întâmple în casă, spre deosebire de ceea ce își doresc alții, lucruri total minore și neimportante.
V-am promis că standardele duble nu sunt în totalitate nemernice și tragice, așa că dați-mi voie să vă dau și un exemplu de standard dublu pozitiv, anume situațiile în care pot beneficia de anumite lucruri (locuri de muncă, finanțări, produse, servicii, facilități etc.) doar cei care se încadrează într-o categorie defavorizată. Oricine altcineva, care nu se încadrează în categoria respectivă, indiferent de situație, studii, calificări, experiență sau calități, nu poate beneficia de acel lucru.
Pericolele standardelor duble
Din exemplele de mai sus putem să ne dăm seama destul de ușor de următoarele:
Standardele duble își au originea în oportunism, adică o situație va fi apreciată diferit, relativ la ceea ce ne dictează interesul și sinele la un moment dat. Dacă standardul dublu este cauza izvorâtă din oportunism, efectul este reprezentat de discriminare, care este o manifestare în general periculoasă, egoistă și limitată a relativismului.
De ce?
Fiindcă standardele duble ne pot băga în tot felul de situații care ne afectează integritatea, imaginea și chiar mai rău de atât. Standardele duble mi se par a fi dintre cele mai copilărești manifestări ale sinelui. Mai mult, lucrurile nu sunt mereu doar caraghioase, câteodată sunt și grave. Să vă dau un caz concret: dacă vând o chimicală industrială în România ca fiind complet conformă cu cerințele de mediu, iar în Italia vând aceeași chimicală ca fiind extrem de periculoasă și ca produs care trebuie folosit doar în procese și situații foarte speciale, ăsta este deja un standard dublu care sună a infracțiune.
Pentru a fi foarte clar, am să vă prezint esența acestui material ca o schemă logică:
Oportunism → Standard dublu ⇒ discriminare
Adică oportunismul generează standarde duble, care cauzează discriminare.
Concluzii
Vreau ca în următoarea perioadă să fiți foarte atenți la propriile standarde duble, indiferent cât de insignifiante și nevinovate v-ar părea ele. Vreau să surprindeți modul în care funcționează standardele voastre duble: cum și de ce apar, cum vă fac să vă simțiți, ce consecințe așteptați să producă în favoarea voastră un standard dublu, ce urmări apar în realitate, care ar fi discriminările care rezultă din standardele voastre duble. În final, vreau să observați și să aprofundați cu această ocazie relativismul care rezultă din toate acestea.
Ca și concluzie, veți observa că nu standardul dublu în sine este rău, ci modul limitat, inconștient și individualist în care îl folosim. Personal, încerc să fiu extrem de conștient de propriile mele standarde duble, adică acestea să apară, să se manifeste și să producă urmări în privința mea și a celorlalți în perfectă cunoștință de cauză. Problema cu standardele duble este aceeași ca și cu toate celelalte aspecte ale vieților noastre: sunt ghidate doar de sine, de ceea ce îi asigură acestuia continuitatea și prosperitatea, de obicei, indiferent de consecințe. Practic, gândirea limitată, egoistă și inconștientă în acest context ce înseamnă? ”Ce contează standardul dublu atât timp cât acesta îmi asigură supraviețuirea? Ce mai contează adevărul, cinstea, integritatea într-o asemenea situație?” Sună dur și urât, însă dacă vă veți lua răgazul să vă observați propriile standarde duble, veți realiza că exact acesta este mecanismul lor.
Progresul și transcendența în materie de standarde duble constau în a fi cât mai conștient de toate acestea, fiindcă mai multă conștiință înseamnă și mai multă prudență în a ne grăbi să folosim un standard dublu, ajungându-se astfel la și la mai multă grijă față de mai mult decât propria persoană și, eventual, un cerc foarte restrâns de apropiați. Mai multă conștiință mă va determina să mă gândesc mai mult, ceea ce va face ca deciziile și acțiunile mele să fie mai aproape de Adevăr, ceea ce mă va face un om mai bun, ceea ce îmi va da un sentiment puternic de liniște și împlinire.
Ce poate fi mai important de atât?
transcendental.com 