Reprezentativ

Mitul evoluționismului – partea a III-a – „evoluție” și „progres” înseamnă același lucru?

Acest material va fi foarte scurt și se referă mai mult la relativism decât la evoluționism. Despre relativism găsiți mai multe detalii AICI și AICI.

În ultimul timp sunt de-a dreptul fascinat de relativitatea cuvintelor. Nu știu dacă v-ați gândit vreodată la câtă importanță are pentru noi, oamenii, limbajul verbal. Acesta este unul dintre instrumentele pe care le folosim cel mai des pe parcursul vieții. Majoritatea dintre noi, confundăm limbajul verbal cu ceea ce înseamnă comunicarea. Mai mult, cuvintele ne construiesc realitatea care, prin vorbe, este aceeași pentru toți cei care vorbesc aceeași limbă. „Câine”, „copac”, „floare” sau „pod” desemnează aceleași elemente ale mediului înconjurător pentru toți cei care vorbesc limba română. Este imposibil ca cineva să numească podul „pod” și altcineva să îl numească „farfurie”. De aceea, cuvintele ne dau siguranță și certitudine. Trăim cu credința că limbajul verbal este ceva general acceptat de către toată lumea și imposibil de contestat. În ciuda acestor credințe și certitudini pe care le avem cu toții despre cuvinte, acestea intră de fapt în domeniul relativului, nicidecum în cel al absolutului, așa cum ne place celor mai mulți dintre noi să credem.

„Pod” desemnează atât o lucrare de infrastructură, cât și partea superioară a unei case sau un exercițiu fizic. Practic, același cuvânt desemnează mai multe elemente înconjurătoare, această situație fiind denumită „omonimie” în morfologie. Omonimia este un exemplu relevant de relativitate a cuvintelor.

Despre asta va fi vorba de fapt în acest material: relativismul limbajului verbal. Acest subiect, la fel ca toate celelalte de pe acest blog, este extrem de larg, complex și profund, așa că, cel mai probabil, voi mai publica materiale pe această temă. De această dată, vom trata, foarte sumar, un exemplu concret de relativitate a cuvintelor și a modului în care înțelegem să le folosim.

Țin să vă avertizez din start că acest material este unul dintre cele mai îndrăznețe de până acum. Se va putea interpreta că, prin argumentația care urmează, aș contesta toate academiile lingvistice ale lumii. De aceea, vă rog să luați acest material, în primul rând, ca pe un punct de vedere foarte personal și subiectiv, pur și simplu o perspectivă, iar în al doilea rând, ca pe un exercițiu de deschidere radicală a minții pentru noi toți.

Evoluția și progresul

Atât de obișnuiți suntem să folosim aceste două cuvinte ca sinonime, încât subtitlul de mai sus, probabil că multora dintre voi, vi se pare o repetiție imbecilă. De altfel, în orice dicționar pe care l-am verificat, în toate cele trei limbi pe care le cunosc (română – engleză – spaniolă), „evoluție” și „progres” apar ca fiind sinonime.

Să vedem împreună ce înseamnă aceste două cuvinte.

„Evoluție” este un cuvânt care în cultura contemporană este perceput în principal din perspectiva Teoriei Evoluționismului a naturalistului Charles Darwin. Găsiți foarte multe informații despre evoluționism AICI și AICI. Din această perspectivă, a teoriei lui Darwin, evoluția înseamnă schimbarea organismelor vii în sensul ADAPTĂRII acestora la condițiile mediului în care se găsesc. Ca o mică paranteză, evoluționismul se referă de fapt la „supraviețuirea celui mai adaptat”, nicidecum la „supraviețuirea celui mai puternic”, așa cum se reflectă evoluționismul în mentalitatea multora dintre noi. Chiar și în limba engleză, se zice „survival of the fittest” (fittest = cel mai adaptat), nicidecum „survival of the strongest” (strongest = cel mai puternic). Am încheiat paranteza, poate că această analiză va face obiectul părții a patra a seriei mitului Evoluționismului.

„Progres” înseamnă avans, un pas înainte, trecerea de la un nivel inferior la unul superior, modernizare, creșterea performanței, îmbunătățire, perfecționare, creșterea calității.

Acum…

Este evident că ambele concepte, și „evoluția” și „progresul”, implică o schimbare. Însă evoluția/adaptarea, înseamnă mereu o schimbare în sensul de îmbunătățire, modernizare, avans?

Cu alte cuvinte, evoluția/adaptarea înseamnă mereu progres?

Avem atâtea exemple, în natură, în istorie și în viețile fiecăruia dintre noi, că nu este așa.

Să ne gândim la extincția dinozaurilor de acum aproximativ 65 de milioane de ani. La vremea dispariției lor, dinozaurii erau, cel mai probabil, apogeul avansului vieții, niște ființe perfect adaptate condițiilor de viață de atunci, aceste reptile reprezentând speciile predominante pe întreaga planetă, pe uscat, în aer sau în apă. Apoi, la un moment dat, a intervenit un dezastru care le-a cauzat dispariția. În ciuda adaptabilității remarcabile a dinozaurilor, s-a dovedit că aceștia nu erau totuși adaptați unei catastrofe de proporții apocaliptice și urmărilor acesteia. Totuși, viața nu a dispărut în urma dezastrului care a cauzat extincția dinozaurilor. Au rămas tot felul de ființe mici, care erau probabil cele mai vulnerabile și neimportante în era uriașelor reptile, care probabil le vânau și le invadau mediile în care acestea se puteau dezvolta.

Întrebarea care se pune acum este următoarea:

Erau aceste ființe îmbunătățite, perfecționate, mai performante în comparație cu dinozaurii?

Ca să mă fac înțeles, am să mă folosesc de o comparație contemporană. Să ne imaginăm că în era noastră, în care există oameni și șobolani, ar interveni o catastrofă care ar cauza dispariția oamenilor dar nu și a șobolanilor.

Sunt șobolanii ființe mai capabile, performante și îmbunătățite în comparație cu oamenii?

Bineînțeles că nu. Evident, oamenii sunt o specie infinit mai avansată decât șobolanii.

Sunt însă șobolanii mai adaptați ca oamenii?

Dacă ne gândim puțin realizăm că șobolanii pot trăi în orice mediu în care trăiesc oamenii și în plus, spre deosebire de oameni, șobolanii supraviețuiesc și în cele mai insalubre și toxice condiții, se hrănesc, literalmente cu orice, se înmulțesc înfiorător de rapid și au imunitate, probabil la orice boală de pe pământ.

Din nou: sunt șobolanii mai adaptați/evoluați ca oamenii?

Da, cel puțin, din perspectiva din care privim cele două concepte analizate.

Să mai luăm un exemplu. Se consideră că Imperiul Roman s-a desființat în anul 476 d.Hr., iar urmare a acestui eveniment, fostele provincii imperiale au fost invadate masiv de hoarde de barbari sângeroși și sălbatici, populația romanizată a părăsit orașele și a fugit care-încotro din calea sălbaticilor, singurele locuri unde mai exista un gram de cultură erau mânăstirile, analfabetismul atinsese cote alarmante și așa mai departe, încă o dată, un peisaj apocaliptic.

A reprezentat starea de după căderea Imperiului Roman un progres, un avans, o îmbunătățire, o perfecționare față de civilizația antică romană?

Nu, dimpotrivă, prin căderea Imperiului Roman, Europa a regresat cu câteva sute de ani.

A reprezentat însă noua stare a lucrurilor, cu orașe părăsite, analfabetism, barbari și sălbăticie o evoluție?

Desigur, deoarece aceste fapte și acea stare generală a lucrurilor a reprezentat o adaptare la noile condiții de viață de după dispariția Imperiului. Practic, omenirea din fostul Imperiu Roman s-a schimbat în sensul adaptării, adică a evoluat către acea stare de haos, incertitudine, teamă, barbarii și sălbăticie.

Să ne gândim acum la un exemplu la nivel individual. Să zicem că avem un tip putred de bogat, care la un moment dat își pierde toată averea. Boschetar pe stradă, omul nostru ajunge să cerșească și să fure pentru o bucată de pâine.

Reprezintă situația în care ajunge personajul din acest exemplu un progres, un avans, o îmbunătățire pentru el?

Evident, nu.

Este însă această stare o evoluție, adică o adaptare la noile sale condiții de viață, care îi asigură supraviețuirea?

Bineînțeles că da.

Concluzii

Există, desigur, și nenumărate exemple în care evoluția, adaptarea, implică un avans, o îmbunătățire, adică un progres. Acestea însă nu fac obiectul acestui material, așa că nu mă voi referi la ele.

Considerați acest material ca pe un ”tease”, o viziune în profunzime și extrem de amănunțită despre relativitatea limbajului verbal, voi publica într-un material viitor. Așa că, rămâneți alături de mine pentru mai mult.

Sursa foto: GettyImages

Poiana Brașov (partea a 2-a)

Despre abuz – puterea de a zice „Nu”

Provin dintr-o familie în care majoritatea sunt oameni non-conflictuali, genul de persoane care preferă să tacă și să fie pace, decât să comenteze și să iasă cu ceartă. Dat fiind că am crescut într-un astfel de ambient, înconjurat de astfel de oameni, m-am obișnuit să fiu și eu la fel. Asta până acum câțiva ani, când am realizat că a tăcea pentru a fi pace, în orice situație, fie că am dreptate fie că nu, fie că se justifică fie că nu, nu mă face un om mai bun sau mai fericit. Trăim într-o cultură în care ni se spune că ”atunci când primim o palmă, să întoarcem și celălalt obraz.” De aceea, mulți ajungem să credem că pasivitatea, evitarea conflictelor, trecerea cu vederea a unor lucruri care ne dăunează și facerea pe placul celorlalți, reprezintă vreo virtute morală superioară sau vreo dovadă de înaltă spiritualitate.

De fapt, nu este așa. Asta vom descoperi împreună prin acest material.

Primul concept pe care trebuie să îl observăm și să îl înțelegem în contextul temei abordate este reprezentat de abuz.

Ce înseamnă ”abuz”?

Conform DEX, ”abuz” semnifică:

– încălcare a legalității;

– delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale;

– exagerare;

– exces.

Însă la ce mă refer mai exact când vorbesc despre abuz în contextul acestui material?

„Oricum nu ești bun/bună de nimic, fără mine nu te poți descurca în lumea asta, așa că vei face tot ce îți zic și vreau eu.”

„Ești urât/urâtă, îți fac o favoare prin simplul fapt că mă mai culc cu tine în același pat, așa că dacă mai calc strâmb din când în când, nu ai voie să îmi reproșezi nimic.”

„Îți dau un salariu, așa că dacă vreau să te sun la 2 noaptea să îmi schimbi becul în baie o să o faci, fiindcă altfel, riști să te dau afară.”

„O să îmi mărești salariul, fiindcă sunt cel mai bun angajat al tău și dacă mă pierzi, ți se va duce de râpă toată firma.”

„Îmi vei acorda acest discount, pentru că sunt clientul tău principal și dacă mă pierzi, ți se blochează tot business-ul.”

„Dacă nu îmi cumperi parfumul ăsta scump pe care mi-l doresc atât de mult, nu mă mai culc cu tine sau te părăsesc.”

„Dacă nu te culci cu mine așa cum vreau eu și în pozițiile pe care mi le doresc, o să caut în altă parte.”

„Dacă nu îmi cumperi jocul ăsta video/jucăria asta pe care mi le doresc atât de mult, înseamnă că ești un părinte rău și nu o să te mai iubesc niciodată.”

„O să îmi faci favoarea asta, fiindcă sunt cel mai bun prieten al tău și dacă îți întorc spatele, vei rămâne singur și trist pentru tot restul vieții.”

„O să faci ce îți zic eu pentru că sunt părintele tău și eu știu mai bine.”

„O să urmezi studiile astea și vei avea meseria asta fiindcă asta e tradiția familiei noastre și nu te voi lăsa să îți pierzi timpul cu altceva.”

Sunt doar câteva exemple de atitudini abuzive, foarte des întâlnite în lumea contemporană nouă.

Așa cum probabil intuiați, și acest material va fi, în definitiv și la urma urmei, tot despre sine. Însă vom explora conceptul de sine din altă perspectivă de data aceasta. Marele „mind fuck” pe care îl presupune acest material este acela că vom afla cum putem transcende sinele și cum ne putem ridica nivelul de conștiință prin egoism, grija mai mare față de propriile interese și față de cei apropiați nouă. Este vorba despre un exercițiu de deschidere radicală a minții foarte contraintuitiv: altruism prin egoism, mai multă Conștiință și Iubire prin simț de părtinire, apropierea de divin prin sine.

Da, contraintuitiv, însă doar în aparență.

Gândește-te că dacă încerci tot timpul să faci pe placul tuturor, dacă mereu accepți scuzele, justificările, mizeriile și amenințările altora, de fapt contribui la răspândirea ignoranței și răului în lume. Nu faci altceva decât să validezi abuzurile, ignoranța, egoismul, individualismul și lăcomia altora. În schimb, dacă înveți să zici câteodată „nu”, dacă îl pui pe fiecare la locul lui, dacă îi înveți pe ceilalți că nu ești vreun fraier cu care pot face orice oricând și că trebuie să te respecte, gândește-te că pe cei care te abuzează îi vei învăța o lecție pentru care este posibil ca la un moment dat, să îți mulțumească. Câteodată, refuzul este cea mai mare dovadă de Conștiință și Iubire pe care o poți arăta cuiva, fiindcă prin refuzul tău, cineva poate avea o revelație, poate realiza cât de nemernic a fost și cât de mult a greșit comportându-se așa. Iar dacă respectivul nu ajunge în stadiul în care să realizeze valoarea refuzului tău de a te lăsa abuzat, atunci îți vei mulțumi tu, ție însuți, că ai eliminat o influență nefastă din viața ta.

Care este originea abuzurilor?

Fiecare dintre noi, încercăm să obținem cât mai multă valoare din partea celorlalți, fie în plan material, fie din punct de vedere personal, cu minim de efort și de costuri pentru noi. Nu are rost să fim ipocriți, fiecare dintre noi facem asta, fiindcă doar așa putem supraviețui. Iar dacă cineva de la care încerci să obții o anumită valoare îți dă semne că se auto-erijează într-o poziție de inferioritate față de tine, este foarte tentant să încerci să obții ce vrei prin băgatul pumnului în gât decât printr-o manieră cinstită față de celălalt.

Care este motorul abuzului?

Teama este atât vehiculul care face posibil orice abuz, cât și motivul principal din cauza căruia există sine obtuze, îndărătnice și rezistente la schimbare.

Îți este teamă că dacă ieși din cuvântul soțului, acesta te va părăsi.

Îți este teamă că dacă nu faci tot ce îți zice șeful, îți va tăia din salariu sau te dă afară.

Îți este teamă că dacă nu urmezi studiile dorite de ai tăi, aceștia te vor renega.

Îți este teamă că dacă nu faci pe placul iubitei, aceasta te va ignora.

Care este soluția?

Rezolvarea constă în a nu îți mai fi teamă, în a nu mai fi disperat după ceea ce crezi că îți poate oferi cel care te abuzează. De fapt, cel care are șansele cele mai mari să obțină cea mai mare valoare de la celălalt, este cel care poate pleca la fel de liniștit dacă nu obține nimic, ca și când dacă ar obține totul.

Teama este, la modul general vorbind, o dovadă de imaturitate spirituală și psihică, iar a te elibera de teamă înseamnă să ai un sine puternic, cu un minim respect față de el însuși. În schimb, dacă te lași abuzat în continuu, înseamnă că ai un sine mic, temător, disperat după aprobarea și atenția celorlalți, iar tu poți să te amăgești în continuare că ești un om bun și iertător. De fapt, o atitudine de tolerare a abuzului de orice fel în continuu, nu are nicio legătură cu Conștiința și Iubirea. Nu ești o persoană mai bună și mai spirituală, nu ești mai altruist dacă stai mereu la dispoziția tuturor și încerci întotdeauna să le faci pe plac. Dimpotrivă, o asemenea atitudine de victimă nu face decât să îți întârzie sau să îți blocheze cu totul dezvoltarea personală și spirituală.

Dacă te vei gândi puțin, vei realiza că nu ai timp să te complaci în cel abuzat tot timpul. Ai o grămadă de lucruri de făcut. Trebuie să te maturizezi, ai o viață de trăit, ai de învățat o mulțime de chestii, ai un scop propriu și autentic al vieții tale de împlinit. Cum crezi că mai poți avea timp de mizeriile, șantajările și amenințările altora care mereu te iau ”de bun”, care cred că pot obține orice de la tine, oricând, fără niciun pic de efort?

În cultura noastră, în lumea creștină mă refer, suntem obișnuiți cu imagini cu un Isus care stă răstignit pe cruce, seren și resemnat cu soarta sa. Totuși, este posibil ca Isus să nu fi fost atât de seren și resemnat cu tot ceea ce se întâmpla în jurul său. Este posibil ca Isus să fi fost câteodată un tip destul de nervos. Nu sunt o persoană religioasă, însă știu sigur că există în Biblie un episod în care Isus devastează un templu din Ierusalim, care din lăcaș de cult, în care oamenii se rugau, a fost transformat de către preoții templului în spațiu de comerț și de camătă. Bineînțeles, Isus putea să ignore acest aspect, să treacă pe lângă acel templu fără să îi pese, gândind că oamenii care pervertesc acel loc sfânt atâta pot, și că trebuie iubiți și înțeleși oricum, însă Isus, în calitate de Dumnezeu-Fiul, nu a putut să facă altceva decât actul de cea mai înaltă dovadă de Conștiință și Iubire posibil: să le arate celorlalți cât de mult greșesc și că se pot îndrepta.

Așa că, atenție la propriul sine, care te poate manipula în sensul că uneori este mai bine să lași lucrurile așa cum sunt, că asta ar fi de fapt o dovadă de bunătate și de adevărată spiritualitate, când de fapt, singura grijă este teama ca nu cumva să superi pe cineva și să suferi consecințe neconvenabile pentru sine, care astfel s-ar putea schimba, întări și avansa cu un pas înainte.

Concluzii

Probabil că eliberarea de sub jugul abuzurilor este unul dintre cele mai dificile lucruri de făcut, unul dintre cele mai radicale și valoroase exerciții de dezvoltare personală și spirituală. Trecerea de la statutul de victimă presupune schimbări majore în viață. Ia în calcul că este posibil să ajungi să divorțezi, să te îndepărtezi de prieteni și rude apropiate, să îți dai demisia de la locul de muncă, să îți închizi afacerea. Deci, nu este simplu, însă nici nu trebuie să te gândești că asemenea schimbări trebuie să se întâmple peste noapte, după ce ai citit sau ascultat un articol pe acest blog. Ia-o încet, pas cu pas, pregătește-te și clădește-ți un minim respect de sine pentru început. Încearcă să mănânci mai sănătos, fă puțină mișcare, chiar și dacă asta înseamnă doar să te deplasezi pe jos sau cu bicicleta acolo unde de regulă mergi cu mașina sau cu autobuzul. Citește niște cărți, nu neapărat de spiritualitate și dezvoltare personală, în definitiv, orice carte îți poate deschide mintea și oferi perspective la care nici nu te gândeai până acum.

În final, este extrem de important să atrag atenția asupra unui pericol real și foarte mare pe care îl presupune eliberarea de sub jugul abuzului: nu trebuie să te transformi din victimă în agresor. Nimeni nu trebuie să interpreteze acest material în sensul că este ok să devii un nemernic egoist, oportunist, cu care nu se mai înțelege nimeni. Există riscul ca, după ce vezi cât de bine este să nu mai fii abuzat, să ajungi tu la rândul tău să îi abuzezi pe alții. Este și firesc până la urmă să se întâmple așa ceva, este ca și cum ai fi un copil care, după ce este ținut din scurt toată viața, dă dintr-o dată de libertate maximă. Practic, ia în calcul că este foarte posibil să treci dintr-o extremă în alta, însă această situație nu trebuie să persiste la infinit, dacă experimentezi așa ceva, încearcă să ajungi cât mai repede într-o stare de echilibru.

”Echilibru” reprezintă un alt concept cheie despre care nu m-am referit foarte mult pe acest blog, deși este fundamental, însă despre care vom vorbi din ce în ce mai mult în materialele care vor urma, așa că rămâneți cu mine pentru mai mult în viitor.

Sursa foto: Getty images

Vedere de la munte din Ghimbav – jud. Brașov

%d blogeri au apreciat: