”Virtuțile dioxidului de carbon sunt inverse în raport cu reputația sinistră pe care „un pic de cunoștințe” și un punct de vedere homocentric îngust i-au dat-o. Ca element constitutiv al atmosferei este la fel de necesar pentru menținerea vieții ca oxigenul, deoarece este hrana plantelor și ele, la rândul lor, sunt hrana animalelor. Capacitatea sa deosebită de a reține căldura soarelui îl face un factor decisiv în menținerea acestei constanțe măsurabile și a genialității temperaturii de care depinde existența vieții. Este un agent principal în dezintegrarea rocilor cristaline și un factor necesar în alte schimbări geologice. Este o verigă esențială într-un lanț de procese vitale care implică toți constituenții atmosferei….Este cel mai puțin component chimic al unui amestec, care determină cantitatea de reacție. O pierdere de azot sau oxigen egală cu 0.0003 din atmosferă ar fi, fără îndoială, în întregime nesemnificativă, în timp ce aceeași cantitate de pierdere de dioxid de carbon ar fi fatală pentru viață și pentru multe procese geologice importante.”
T.C. Chamberlin – (1898) „The Influence of Great Epochs of Limestone Formation upon the Constitution of the Atmosphere: The Journal of Geology”, vol. 6, Nr. 6, (Sept.—Oct.) pp. 609 – 621
„CO2 nu este otrăvitor; ca și gaz, CO2 în sine nu vă va face rău. Acesta este un fapt important de reținut, deoarece dioxidul de carbon este o parte vitală a mediului înconjurător. Mecanismul de respirație umană se învârte în jurul CO2, nu în jurul oxigenului. Fără dioxid de carbon, oamenii nu ar putea respira”.
Dianna Smith – „Is carbon dioxide harmful to people?” – www.kaiterra.com
„Deci, SUV-urile sunt „verzi”!…”
Joe Rogan
Probabil că subiectul schimbărilor climatice ar trebui să fie prioritatea nr. 0 a zilelor noastre. Dezastrul climatic mondial iminent care ni se zice că se va petrece dacă nu ne schimbăm stilul de viață, economia și modul în care ne producem energia reprezintă un subiect extrem de larg, complex și mai ales, demn de luat foarte în serios de către fiecare dintre noi.
Standardul cultural general acceptat în lumea civilizată contemporană este următorul: Tema schimbărilor climatice se învârte în jurul fenomenului încălzirii globale, care la rândul său se învârte în jurul gazelor cu efect de seră, dintre care cel mai important este dioxidul de carbon (prescurtat, CO2), a cărui cantitate crește catastrofal de mult, an de an, datorită arderii combustibililor fosili (petrol, cărbune și gaz natural) de către noi, oamenii.
Mai pe scurt, această ecuație logică ne conduce la concluzia că principalul „vinovat” pentru schimbările climatice este CO2, emis în cantități alarmante pin activitățile noastre cotidiene, economice și industriale.
Fiind un ecologist convins până în măduva oaselor, de-a lungul timpului, m-am documentat foarte mult pe această temă. Acest subiect mă preocupă atât de mult, încât am participat inclusiv la consultarea publică pe tema Pactului European Green Deal desfășurată la nivelul Uniunii Europene, aceasta fiind de asemenea o temă extrem de largă, complexă și importantă, pe marginea căreia mă gândesc să public în curând un material special dedicat.
Până nu demult, credeam ceea ce crede cam toată lumea civilizată din Europa în zilele noastre: „clima a luat-o razna rău de tot, vara nu mai e vară, iarna nu mai e iarnă, primăvara și toamna parcă nici nu mai există, nu e normal, trebuie să revenim la cum era vremea specifică țării noastre când eram eu copil, cu ierni geroase și troiene de doi metri înălțime, veri călduroase, cu canicule de 40 de grade Celsius, nu e normal să plouă și să ningă în deșert, ce dezastru că se topesc ghețarii, o să crească nivelul mărilor și o să ne înece pe toți, să reducem poluarea, adică emisiile de CO2 în atmosferă, adică să nu mai ardem combustibili fosili, adică să trecem pe transport electric, pe energie verde, totul să fie eco etc.”
Această perspectivă mi-a fost profund ajustată de foarte puțin timp, citind eseul în 6 părți scris de către Randall Carlson în perioada februarie – iunie 2017, „Redemption of the beast – the carbon cycle and the demonization of CO2”, publicat pe site-ul acestui intelectual contemporan AICI. Eseul în discuție, extrem de vast și încărcat cu dovezi, studii, experimente și lucrări de specialitate citate, efectuate pe parcursul a mai bine de 150 de ani în domeniul climatologic, botanic, agricol, geologic și paleoclimatologic, reprezintă principala sursă de inspirație a acestui material. Ca de obicei, nu mă voi reduce la un rezumat al acestei lucrări, ci voi expune punctul meu de vedere cu privire la conținutul său, exact așa cum l-am înțeles eu. Deși trebuie să vă avertizez că eseul este foarte lung și destul de dificil de citit, trebuind să fii într-adevăr pasionat de subiect pentru a-l parcurge cap-coadă, vă recomand cu căldură să vă aruncați și voi un ochi pe el și să vă formați o proprie opinie asupra subiectului schimbărilor climatice, emisiilor de CO2 în atmosferă și asupra a ceea ce ar trebui să facem noi toți în următoarele decenii pentru a preveni o posibilă catastrofă de proporții apocaliptice.
Ca de obicei, tot ceea ce trebuie este minte deschisă la modul radical și lăsarea deoparte, măcar pentru un moment, a propriilor credințe, principii, concepte și ideologii, oricât de dragi și esențiale ar fi acestea pentru noi.
Acesta este primul material dintr-o serie pe care o dedic temei sustenabilității din punct de vedere ecologic și al protecției mediului înconjurător.
Pentru început, să vedem ce înseamnă anumite noțiuni de bază pentru o mai bună înțelegere a ceea ce urmează.
Ce înseamnă „încălzire globală”?
Potrivit Wikipedia, „încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii”.
Ce înseamnă „combustibil fosil”?
Potrivit aceleiași surse (Wikipedia), „combustibilii fosili sunt hidrocarburi, cărbune, petrol sau gaze naturale, formate din rămășițele fosilizate ale plantelor și animalelor moarte.”
Ce înseamnă „gaz cu efect de seră”?
Potrivit Wikipedia (pentru a treia oară), „un gaz cu efect de seră este un gaz care absoarbe și emite energie radiantă în gama cu infraroșu termic. Creșterea emisiilor de asemenea gaze cauzează un efect de seră. Principalele gaze cu efect de seră în atmosfera Pământului sunt vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot și ozonul.”
Ce înseamnă „efect de seră”?
Conform …Wikipedia, „efectul de seră este un termen folosit pentru a evidenția contribuția unor anumite gaze emise natural sau artificial la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile solare reflectate de suprafața terestră.”
Ce este dioxidul de carbon (CO2)?
Potrivit Wikipedia (iarăși), „dioxidul de carbon, format dintr-un atom de carbon și doi atomi de oxigen este o anhidridă labilă a acidului carbonic, un compus chimic rezultat din oxidarea carbonului, în majoritate, de origine organică. Prezent în atmosferă în concentrația de circa 0,04% este strict necesar pentru păstrarea echilibrului biosferei.”
Cel mai important lucru de reținut din definiția tehnică și sofisticată a CO2 de mai sus este faptul că acest gaz este „prezent în atmosferă în concentrația de circa 0,04%” și că „este strict necesar pentru păstrarea echilibrului biosferei.”
Ce este fotosinteza?
Conform Wikipedia (pentru ultima oară, promit), „fotosinteza este procesul utilizat de către plante și alte organisme prin care se convertește energia luminoasă în energie chimică ce poate fi eliberată mai târziu pentru a alimenta activitățile organismelor. Această energie chimică este stocată în molecule de carbohidrați, cum ar fi zaharurile, care sunt sintetizate din dioxid de carbon și apă…. În majoritatea cazurilor, oxigenul este eliberat sub formă de produs rezidual. Cele mai multe plante, alge, și cianobacterii realizează fotosinteză și se numesc organisme fotoautotrofe. Fotosinteza este responsabilă în mare măsură pentru producerea și menținerea conținutului de oxigen din atmosfera Pământului, și furnizează toți compușii organici și majoritatea energiei necesare pentru viața de pe Pământ.”
Cel mai important de reținut din această explicație pe larg a fotosintezei este că aceasta reprezintă procesul de alimentare a majorității plantelor, algelor și altor organisme (practic, majoritatea regnului vegetal), CO2 joacă un rol extrem de important în acest proces natural, din care oxigenul rezultă ca și produs rezidual și că „fotosinteza este responsabilă în mare măsură pentru producerea și menținerea conținutului de oxigen din atmosfera Pământului, și furnizează toți compușii organici și majoritatea energiei necesare pentru viața de pe Pământ.”
Cât CO2 există în jurul nostru?
Răspunsul la această întrebare depinde de înțelegerea circuitului carbonului, un proces natural asemănător circuitului apei în natură. CO2 este un gaz care se regăsește atât în atmosferă, cât și în oceanul planetar, în sol și în scoarța terestră. În „Redemption of the beast…” am găsit două grafice cu privire la cantitatea de CO2 (exprimată în gigatone, adică 1miliard de tone metrice) care se regăsește în fiecare dintre aceste medii:
1. Raven & Berg (2004) Environment 4/E; John Wiley & Sons, Inc. p. 106., potrivit căruia:
– în atmosferă avem 750 gigatone de CO2;
– în oceanul planetar avem 38.000 gigatone de CO2;
– în sol se regăsesc 1500 gigatone de CO2;
– în procesul fotosintezei se consumă 560 gigatone de CO2;
– din activitățile umane și combustia naturală (respirația oricărei ființe vii de pe planetă) se produc doar 6 gigatone de CO2.
2. Botkin & Keller (2003) Environmental Science – Earth as a Living Planet; John Wiley & Sons, Inc. p. 63. ne arată că:
– în atmosferă avem 750 gigatone de CO2;
– în oceanul planetar avem 39.000 gigatone de CO2;
– în depozitele de combustibili fosili aflate în subsolul planetei se regăsesc 4000 gigatone de CO2;
– în sol se regăsesc 1580 gigatone de CO2;
– în scoarța terestră se regăsesc 100.000.000 gigatone de CO2;
– potrivit acestui al doilea grafic, activitatea umană produce doar 5,5 gigatone de CO2, în timp ce doar 3 gigatone/an dintre acestea se adaugă cantității de 750 gigatone din atmosferă.
În primul rând, observăm că valorile celor două grafice sunt relativ apropiate. Apoi, este remarcabilă cantitatea extrem de mică de CO2 care rezultă din arderea combustibililor fosili, din care anual, doar jumătate rămâne în atmosfera terestră, restul fiind folosit de plante în procesul fotosintezei. Datele de la vremea acelor grafice (anii 2003 – 2004) trebuie corelate cu datele pe care le putem regăsi mai recent, actualizate la anii 2018 – 2019: în jur de 9 gigatone de CO2 emise din activitatea umană și arderea combustibililor fosili. Este adevărat, de la 5,5 – 6 la 9 gigatone de CO2 în mai puțin de 20 de ani este o creștere impresionantă, însă atunci când vezi grafice precum cele de mai sus, ajungi să te gândești:
Ce înseamnă asta în comparație cu celelalte surse de CO2? Oare alarmismul ăsta referitor la CO2 este întemeiat? Oare este posibil ca activitatea umană, așa cum este ea astăzi, să fie capabilă să provoace o catastrofă climatică de proporții apocaliptice? Oare asta să fie problema de fapt? Nu cumva ceva este în neregulă aici?
În continuare, „Redemption of the beast…” cuprinde explicații foarte largi și amănunțite, cu exemple și dovezi din sute de studii efectuate pe parcursul a mai bine de un secol, care arată efectul benefic al CO2 asupra vegetației planetei, în special asupra copacilor și pădurilor, prin importanța acestui gaz în procesul fotosintezei. Nu mă voi referi prea mult la aceste aspecte aici, voi publica un material special pe tema beneficiilor CO2 în privința plantelor. Ceea ce este cel mai demn de remarcat și de amintit aici este că o creștere a cantității de CO2 asigură o productivitate în creșterea majorității plantelor cu procente între 33% – 80%, în mediile aride mai mult CO2 complinește lipsa unui sol foarte fertil și a apei, CO2 poate ameliora efectele dăunătoare pentru plante ale altor gaze, cum ar fi ozonul, mai mult CO2 în atmosferă „înverzește” planeta, ajutând la creșterea suprafeței ocupată de vegetație (de exemplu în Sahara sau Antarctica) și, probabil cel mai important de amintit în legătură cu subiectul nostru: se pare că programe serioase de împădurire la nivel planetar pot crește anvergura fotosintezei (copacii fiind cei mai mari iubitori de CO2), astfel încât cantitatea de CO2 emisă în atmosferă din activitatea umană și în special din arderea combustibililor fosili, să fie absorbită integral în acest proces natural fotosintetic al plantelor.
Primind asemenea date și informații, altă întrebare se naște firesc în minte: Oare emisiile de CO2 să fie cauza pentru care ar trebui să ne schimbăm total viața și economia?
O scurtă incursiune în paleoclimatologia Terrei
Știința paleoclimatologiei este cea care studiază schimbările climei de-a lungul întregii istorii a Pământului, folosindu-se de datele extrase din ghețari, inele de creștere ale copacilor, sedimente și roci, pentru a determina stările anterioare ale climei terestre (recunosc, am încropit această explicație cu privire la ce înseamnă paleoclimatologia tot cu ajutorul Wikipedia).
Trăim cu gândul că este normal ca zonele de climă pe planetă să fie așa cum sunt ele acum, că în această parte a lumii trebuie să avem patru anotimpuri, printre care ierni geroase și veri călduroase. Paleoclimatologia însă ne oferă date despre o cu totul altă normalitate climaterică a planetei noastre.
Se pare că viața și evoluția nu au apărut și nu s-au dezvoltat într-o climă de genul patru anotimpuri și calote glaciare la poli. Dimpotrivă, în istoria sa geologică de ordinul miliardelor de ani, normalitatea pe Glob, din punct de vedere climateric, este reprezentată de o vreme caldă, fără fulg de zăpadă și milimetru de gheață, nici măcar la Poli. Acum 65 de milioane de ani de exemplu, pe vremea dinozaurilor, erau jungle și vegetații luxuriante peste tot, inclusiv la Polul Nord și Polul Sud – toate acestea, datorită unei cantități infinit mai mare de CO2 în atmosferă decât avem noi acum. Să ținem cont și de faptul că, mai mult ca sigur, dinozaurii nu aveau mine de cărbune, multinaționale petroliere, furnale, CET-uri sau SUV-uri.
Excepția și anormalitatea climaterică pe Glob este reprezentată de așa-numitele ere glaciare, care până acum, în toată istoria planetei, au fost în număr de doar 5 sau 6. Ultima dintre acestea este era Cuaternarului, începută acum aproximativ 2,6 milioane de ani, și pe care o trăim și acum. Această eră se caracterizează prin faptul că oscilează între perioade glaciare (frig extrem și extinderea calotei glaciare) și perioade interglaciare (în care calota de gheață se restrânge în zona Polilor iar clima este mai blândă). Noi trăim, de aproximativ 11.000 – 12.000 de ani, într-o asemenea perioadă interglaciară, denumită Holocen, parte din era glaciară a Cuaternarului.
Este CO2 dăunător sănătății umane?
Recunosc că toate informațiile pe care le-am aflat în procesul de documentare pentru acest material mi-au cam „zguduit lumea”, așa că, încercând să îmi validez cumva, oricum, perspectiva că CO2 trebuie să fie otrăvitor și dăunător cumva, am luat-o pe partea efectelor asupra sănătății umane. Astfel, am găsit acest articol, „Is carbon dioxide harmful to people?” – Dianna Smith, publicat pe www.kaiterra.com, un site care, printre altele, vinde aparate de măsurare a nivelului de poluare și a calității aerului. Practic, ultimul lucru pe care ar trebui să îl promoveze un asemenea site ar fi efectele benefice ale CO2. Și totuși, exact într-un asemenea loc, în articolul menționat, scrie că CO2 nu este dăunător sănătății decât în cantități aberant de mari (de exemplu, în cazul în care ne aflăm într-un spațiu închis care arde într-un incendiu, având un efect asfixiant) și că „dioxidul de carbon este o parte vitală a mediului înconjurător. Mecanismul de respirație umană se învârte în jurul CO2, nu în jurul oxigenului. Fără dioxid de carbon, oamenii nu ar putea respira”.
Fiind un ecologist „stas”, simțindu-mă atacat în orgoliul și simțul meu de părtinire anti-CO2 de asemenea perspective, am luat-o și pe partea fenomenelor meteo extreme din ultimii ani. Ce se mai poate zice de tornade și furtuni puternice apărute din senin? Pentru astea cine o mai fi vinovat, dacă nu CO2 emis de activitatea oamenilor?
Pe această temă, am găsit AICI un articol scris de același Randall Carlson, în care autorul documentează fenomene meteo extreme cu nimic mai anormale și mai prejos ca și sinistru și intensitate, cu mult înainte de arderea combustibililor fosili la modul „alarmant” de azi, cel mai vechi astfel de eveniment datând din anul 1638. Ba chiar multe evenimente meteo extreme amintite în acest articol au avut loc în timpul perioadei denumită Mică Eră Glaciară (sec. XVI – XIX), când clima s-a răcit brusc pentru o perioadă de câteva sute de ani, datorită reducerii cantității de CO2 în atmosferă.
Întrebări suplimentare care mi-au apărut în minte
Păi atunci, de ce toată discuția asta și de ce toată campania asta agresivă anti-CO2? Despre ce este vorba de fapt? Să fie cumva motorina, benzina, energia produsă de cărbuni și SUV-urile „verzi”?!?
Cât combustibil fosil mai avem la dispoziție?
Pentru aflarea acestei informații am ales să verific datele existente pe Worldometers (AICI), o sursă care sintetizează și coroborează date oficiale disponibile la nivel mondial și care este folosită de ONU, UE, OECD, guverne și alte organizații asemănătoare. La momentul publicării acestui material, datele de pe Worldometers arată astfel:
1. Petrol:
| REZERVE TOTALE PETROL* | 1.650.585.140.000 | barili |
| CONSUM PETROL | 35.442.913.090 | barili/an |
| REZERVE/CONSUM | 41 | ani rămași |
2. Gaz natural
| MMcf | Mil. BPE (barili petrol echivalent) | |
| REZERVE GAZ NATURAL* | 6.922.922.000 | 1.153.820 |
| CONSUM GAZ NATURAL | 132.290.211 | 22.048 |
3. Cărbune
| Tone | Mil. BPE (barili petrol echivalent) | |
| REZERVE CĂRBUNE* | 1.139.471.430.000 | 5.458.633.478.739 |
| CONSUM CĂRBUNE | 8.561.852.178 | 41.015.519.747 |
Aha!
Care s-ar putea să fie de fapt problema care trebuie rezolvată
Privind puțin media mainstream pe teme de protecția mediului, suntem făcuți să credem că, în urma unei dezbateri științifice temeinică și îndelungată, s-a ajuns la un consens: CO2 produs de arderile combustibililor fosili și în general de activitatea noastră, a oamenilor, cauzează niște schimbări climatice care altfel nu s-ar fi petrecut și care, dacă nu reducem cantitatea de CO2 emisă în atmosferă prin ceea ce facem zilnic, ne va conduce la o catastrofă planetară de proporții apocaliptice.
Dacă te informezi serios pe tema CO2 și a schimbărilor climatice, îți dai seama că lucrurile nu stau deloc așa.
În primul rând, sursele mainstream pe tema schimbărilor climatice și a CO2 ne indică doar cât dioxid de carbon este emis din activitatea umană, inducându-se ideea că sunt cifre nemaivăzute, absolut sinistre și catastrofale, fără a se indica nicăieri cât anume CO2 se emite în atmosferă din alte surse, mai ales din oceanul planetar.
Apoi, climatologia este o știință foarte recentă. Primele înregistrări meteo s-au făcut acum nu mai mult de 120 – 130 de ani, acestea permițând primele studii cât de cât temeinice de climatologie acum nu mai mult de 60 – 70 de ani. Clima planetei este în continuare un mare mister pentru noi. Nimeni nu poate răspunde încă la întrebări esențiale cum ar fi: Ce cauzează de fapt schimbările climatice? Ce produce declanșarea erelor glaciare și finalul acestora? Cum, de ce și din ce alte rezerve se eliberează CO2 în atmosferă? Ce înseamnă de fapt un dezastru climateric planetar de proporții apocaliptice? Și, probabil cea mai importantă întrebare a momentului:
Ce cauzează schimbările climatice pe care le trăim în acest moment cu toții?
Adevărul este că, acum, nimeni nu poate răspunde cu certitudine la aceste întrebări. Tot ceea ce se știe este că CO2 joacă un rol cheie în menținerea climei și a vieții într-un anumit mod pe planetă însă chiar și așa, rămâne doar un element într-o ecuație foarte complexă, despre care în realitate, nu cunoaștem mai nimic.
Mai mult, dacă urmăriți dezbaterile pe tema Pactului Green Deal care se desfășoară acum la nivelul Uniunii Europene, veți găsi o grămadă de opinii și propuneri, cea mai dificilă în acest moment părând obținerea unui acord pe tema schimbărilor climatice. Gândindu-mă la obiectivul principal al Green Deal, anume acela de a se ajunge ca până în anul 2050 UE să devină neutră din punct de vedere climatic, adică activitatea umană să emită în atmosferă atâta CO2 cât poate să absoarbă natura, mă gândesc câți specialiști si oficiali europeni înțeleg ce înseamnă acest obiectiv de fapt și magnitudinea despre care este vorba.
Cu alte cuvinte, dezbaterea pe tema schimbărilor climatice nu s-a terminat…aproape că nici măcar nu a început cu adevărat.
În documentarea pentru acest material am remarcat că simplul fapt de a afirma că este posibil ca CO2 emis din activitatea oamenilor să nu fie principala cauză a schimbărilor climatice, îi transformă pe cei care susțin acest punct de vedere ca fiind „negaționiști ai schimbărilor climatice” („climate change deniers” în limba engleză) sau personaje aflate pe „ștatul de plată al marilor companii petroliere”. Asemenea apelative sunt lansate de către ONG-urile și ecologiștii care au luat-o pe panta econazismului, acesta fiind un alt subiect despre care voi publica un material în viitor. Ceea ce voi dezvălui acum despre econazism este că acesta reprezintă un curent ideologic emergent, care exagerează importanța protecției mediului, ignorând, negând chiar celelalte aspecte ale unei situații: socialul, economicul, tehnologia, știința, religia și spiritualitatea, nevoile de bază ale oamenilor etc. Econaziștii sunt cei care blochează un proiect de infrastructură pentru salvarea unei specii de gândac, a unui pește care se împerechează câteva zile pe an exact la piciorul unui viitor pod sau pentru realizarea de ecoducte pe autostradă pentru tranzitul urșilor, în zone în care nu sunt urși. Econaziștii sunt cei care propun, în numele salvării mediului înconjurător, întoarcerea la tehnologia epocii victoriene de acum 150 de ani.
Luând în considerare toate acestea, opinia mea acum este că:
Schimbările climatice există.
Fără să fiu convins că pot afirma cu certitudine, cu riscul să intru și eu în categoria „climate change denier”, am început să mă îndoiesc că arderea combustibililor fosili și activitatea umană produc schimbările climatice.
Este posibil ca, chiar dacă prin absurd, de mâine nu am mai folosi deloc combustibili fosili, schimbările climatice să se producă în continuare.
În loc să vedem cum facem să revenim la clima de dinainte, poate că ar fi mai indicat să vedem cum ne adaptăm actualelor condiții climatice și să luăm în calcul acest lucru pe termen lung și extraordinar de lung.
A afirma cu certitudine că CO2 provenit din arderea combustibililor fosili și din activitatea umană este unica sau principala cauză a schimbărilor climatice este un exemplu de reducționism și absolutizare (mai multe detalii despre aceste concepte găsiți AICI), aceste perspective absolutiste și înguste fiind cele care ne-ar putea aduce în pragul unui dezastru mondial apocaliptic, nicidecum CO2 emis prin activitatea omenească.
Cred că în loc să reducem emisiile de CO2 din atmosferă, ar trebui să ajungem în punctul de a fi capabili să le menținem și să le controlăm la un nivel optim pentru specia noastră și întreaga planetă.
Apropos de catastrofe mondiale de proporții planetare…ultimele estimări ONU arată că, din aproximativ 7.800.000.000 de indivizi cât are populația omenirii azi, se va ajunge la aproximativ 10.000.000.000 în aproximativ 30 de ani de acum încolo. În același timp, astăzi, aproximativ 844.000.000 de oameni suferă de subnutrire și foame la nivel mondial. Această cifră este în creștere, existând riscul să depășească 2.000.000.000 mai repede decât ne place nouă să credem. Așa cum aminteam și mai devreme, creșterea nivelului de CO2 conduce la creșterea productivității plantelor (atenție! inclusiv a celor care sunt hrană pentru oameni sau pentru animale care apoi devin hrană pentru oameni) cu procente între 33 și 80%. Practic, s-ar putea crește cantitatea de hrană pe glob cu procente între 33 și 80%, doar din creșterea cantității de CO2 în atmosferă pentru a stimula fotosinteza, fără a mai pune la socoteală celelalte resurse naturale de creștere a plantelor, cum ar fi electro-magnetismul terestru. Să ne închipuim ce ar însemna asta în contextul în care ne aflăm.
Probabil ar merita analizat mai în detaliu, înainte de a pune cruce unor industrii întregi, doar fiindcă se bazează pe combustibili fosili, ce efect ar avea reîmpădurirea masivă a planetei, și în ce mod fotosinteza arborilor ar controla emisiile de CO2 în atmosferă. Să nu uităm de celelalte avantaje pe care le-am avea din reîmpădurire, cum ar fi fixarea mai bună a solului, prevenirea alunecărilor de teren, inundațiilor și viiturilor etc.
Dacă vom ajunge să cunoaștem și să înțelegem în profunzime clima și modul în care funcționează aceasta, precum și rolul CO2 în toată această ecuație, probabil că până în anul 2100 vom reuși să controlam nivelul CO2 și al temperaturilor la nivel planetar, așa cum ne dorim noi la un moment dat. Intuiția îmi spune că, de la obiectivul de a reduce emisiile de CO2 în atmosferă, perspectiva se va schimba către o controlare a acestora la un nivel dorit, în acest sens urmând să se orienteze în final industria, economia, agricultura, societatea, politicile publice, știința, tehnologia și cam tot ceea ce înseamnă civilizația umană. Ar fi ca și când planeta ar deveni casa noastră, în care controlăm temperatura ca dintr-un termostat. Și fiindcă vorbim de oameni, acest ființe atât de egoiste, orgolioase, inconștiențe, limitate și ghidate de propriile interese de supraviețuire, ar fi mai bine așa? Oare până în anul 2100, vom ajunge să putem duce responsabilitatea unui asemenea nivel de putere și cunoaștere?
Vedeți? Subiectul este în realitate extrem de complex și delicat. Nu este deloc simplu să tragi concluzii și să iei decizii, mai ales dacă acestea sunt luate în perfectă…necunoștință de cauză.
Pe de altă parte, cu tot respectul pentru prietenii mei care lucrează pe platforme petroliere din toată lumea, cele mai credibile surse de informare pe tema resurselor rămase de petrol, gaz natural și cărbuni, ne arată că mai avem între 43 și 133 de ani de combustibili fosili de ars. Aceștia reprezintă resurse, teoretic, regenerabile, însă în perioade foarte lungi de timp, de ordinul sutelor și miilor de ani. La ritmul de consum actual, practic, combustibilii fosili sunt resurse neregenerabile. Și când aceștia se termină, ce vom face? Cum ar fi lumea noastră fără electricitate, benzine, motorine, cărbuni și celelalte izvoare de energie care ne duc înainte progresul și civilizația? Poate părea că timpul pe care îl mai avem la dispoziție să găsim și să ne adaptăm la diverse alternative este lejer, însă în realitate este doar…rezonabil, spre scurt.
Poate că ar fi bine să realizăm, treptat și etapizat, fără a lăsa pe nimeni în urmă, decarbonarea industriei, economiei și a civilizației umane și trecerea la o epocă post-carbon, bazată pe energie alternativă, regenerabilă, nu din cauza emisiilor de CO2 pe care le emitem noi în atmosferă, ci în numele salvării civilizației noastre de la întoarcerea în evul mediu sau în epoca de piatră. Adăugați la asta schimbările climatice pe care nu le înțelegem totalmente și care cel mai probabil, se vor petrece în continuare, orice am face noi.
Un asemenea scenariu, ar fi un dezastru mondial de proporții apocaliptice?
Concluzii
Analizând mai in profunzime acest subiect, am ajuns la concluzia că, din punctul de vedere al temei abordate, oamenii se împart în trei categorii:
– „climate change deniers” – companiile care trăiesc din exploatarea combustibililor fosili și susținătorii (cu sau fără plată) ai acestora;
– cei care susțin că arderea combustibililor fosili și activitatea oamenilor conduc planeta către un dezastru mondial ireversibil dacă nu se schimbă acum ceva (dintre care o parte sunt econaziști), acesta fiind de altfel standardul cultural și ideologic general acceptat în acest moment, în Europa cel puțin (până nu demult, acceptat inclusiv de către mine);
– cei care afirmă că lucrurile nu ar trebui tratate atât de simplist, nici într-un sens, nici în celălalt.
Eu vă recomand doar să nu mă credeți pe cuvânt nici pe mine, nici pe altcineva, să analizați cu mintea deschisă și fără prejudecăți fiecare dintre cele trei perspective de mai sus, să luați în calcul toate argumentele și motivele fiecăruia și apoi să trageți concluziile. Cu adevărat, propriile voastre concluzii, nu ale altora.
Ce este cert este că, într-un fel sau în altul, natura ni se va adapta nouă. Rămâne de văzut dacă și noi vom fi capabili să ne adaptăm naturii.
Foto: Shutterstock
transcendental.com 