Acesta este al doilea material din seria dedicată conceptelor greu de explicat în cuvinte datorită limitărilor limbajului verbal. Primul material din această serie îl puteți vizualiza AICI. Puțin diferit față de celelalte serii de pe acest blog, fără a avea vreo legătură directă cu primul material din serie, de această dată, vom trata conceptul de sine. Vom vedea împreună ce este sinele și cum se manifestă acesta.
Probabil că nu ați observat până acum, însă în toate materialele de pe acest blog ajung ca, într-un fel sau altul, să mă refer la sine, astfel că, dacă stau să mă gândesc, probabil că sinele, alături de modalitățile în care acesta poate fi controlat și auto-coordonat în moduri benefice, reprezintă ideea principală a acestui blog. Cred că în definitiv, este vorba despre creșterea calității vieții și a nivelului de fericire prin transcenderea sinelui. Aceasta ar fi ideea principală a transcendental.com. De aceea, acest material este fundamental și absolut necesar să fie parcurs. Bineînțeles, cu mintea și inima deschise la modul radical.
Ce este sinele?
Să ne imaginăm o picătură de apă pe o frunză. Respectivei picături îi este egal dacă rămâne pe frunză, ajunge pe alt obiect sau element, dacă este să cadă pe pământ și să fie absorbită de acesta, dacă se evaporă, dacă îngheață sau dacă se pierde în masă amorfă de apă care există în univers. De ce această indiferență? Deoarece o picătură de apă nu este conștientă de sie însăși ca atare, astfel că acesteia îi este absolut indiferent ce se întâmplă cu ea, îi este indiferentă însăși existența sa.
Să ne imaginăm acum aceeași picătură de apă pe aceeași frunză. Să ne închipuim însă că picătura de apă se luptă și face tot posibilul să își păstreze existența ca atare, ori încercând să rămână pe frunză, ori dacă este să cadă, caută să nu fie absorbită sau să se amestece cu alte picături, se opune evaporării sau înghețului și mai ales, luptă să nu revină în masa amorfă de apă existentă în univers. Care ar fi diferența față de primul scenariu? Deosebirea ar consta în faptul că, în această variantă, picătura de apă ar fi conștientă de sie însăși, astfel că ar face tot posibilul să se mențină ca atare.
În momentul în care apare conștiința de sine însuși, apare separarea între ceea ce reprezintă EU față de ceea ce înseamnă CEILALȚI. Când există o asemenea delimitare a sinelui față de mediul înconjurător, sinele va coopera sau va intra în competiție, va conlucra sau va lupta în relație cu elementele din jur, toate acestea în funcție de interesul de a se menține cât mai mult ca SINE, adică acel ceva deosebit, care se delimitează de elementele din jur. Dacă nu ar exista această delimitare și sinele s-ar face una cu mediul înconjurător, evident, sinele nu ar mai exista. Iar acest lucru este ultimul pe care și-l dorește sinele. Sau cel puțin, acesta este ultimul lucru pe care și-l dorește un sine într-o formă primitivă și limitată.
Adineauri am explicat tot ceea ce înseamnă sine. Aparent, asta ar fi tot. Totuși, sinele este ceva atât de sofisticat, încât este imperios necesar să intru în detalii și explicații suplimentare.
Cred, sau mai bine zis, sper că până acum totul este clar, logic și firesc, nimic dificil de acceptat sau de pe altă lume.
Acum urmează partea grea. Și de acceptat, și de explicat. Urmează o afirmație extrem de îndrăzneață:
Orice ființă vie din Univers este conștientă de sie însăși.
Mă refer, conștiente de sine sunt orice bacterii, plante sau animale, nu doar oamenii. Dacă nu ar fi așa, ce rost ar mai avea lupta pentru supraviețuire din natură? Ce rost ar mai avea fotosinteza, polenizarea, germinarea, vânătoarea și toate celelalte procese pe care noi, oamenii, le observăm, studiem și descoperim chiar și acum cu fascinație?
O plantă se va folosi de fotosinteză, polenizare, germinare și celelalte procese de supraviețuire specifice plantelor, pentru a se menține ca atare cât mai mult timp. Practic, o sămânță de ceva, orice plantă vreți voi, se va folosi de puțin sol, ceva apă, lumină și albine iubitoare de polen, pentru a germina, a se dezvolta și prospera ca element distinct de mediul înconjurător. Este adevărat, o floare sau un copac nu va putea să fugă sau să muște pe cel care intenționează să o rupă sau să îl taie, este cert că o plantă, oricare ar fi ea, nu poate să se miște sau să lovească, însă asta nu înseamnă că o plantă, în felul ei, nu luptă pentru supraviețuire și nu manipulează mediul înconjurător pentru a se menține pentru o perioadă cât mai lungă de timp ca atare.
O antilopă fuge de leu fiindcă este, într-o oarecare măsură, conștientă de sie însăși, de existența sa, și luptă pentru a se menține ca atare, în forma sa de antilopă, cât mai mult posibil. La rândul său, leul, fiind conștient de sine însuși și de existența sa într-o oarecare măsură, luptă și vânează antilopa pentru a se hrăni și pentru a se menține în forma sa de leu. În caz contrar, atât de partea antilopei, cât și de partea leului, ce s-ar întâmpla? Fără lupta aceasta, fără o minimă manipulare a mediului înconjurător, leul și antilopa ar muri. Iar din perspectiva sinelui, ce ar însemna asta? Ar însemna moartea, adică dispariția sinelui ca atare, ca acel EU, acel ceva care se deosebește de mediul înconjurător.
Acesta este un subiect pentru un material întreg, însă în definitiv, aceasta înseamnă de fapt moartea: dispariția sinelui ca atare.
Nu mă pierdeți, urmați-mă în continuare.
Această luptă de menținere ca atare apare peste tot în lumea organică, inclusiv la nivel microscopic, de celule, bacterii sau viruși, nefiind nicio diferență între o antilopă și o euglenă din acest punct de vedere.
Spre deosebire de elemente vii ale mediului înconjurător, cum ar fi un copac, un leu, o antilopă, o euglenă sau un om, elemente cum ar fi un nor, o picătură de rouă, un litru de lapte sau de carne, o mașină sau o clădire, nu sunt conștiente de sine, fiindcă oricăruia dintre aceste elemente, le este egal dacă există sau nu în respectivele forme. Laptelui îi este indiferent dacă stă în ugerul vacii, într-un ambalaj pe raftul magazinului sau într-un frigider, dacă este băut, folosit la gătit sau vărsat pe jos. Un litru de lapte nu se va opune niciodată, orice ai vrea să îi faci. La fel, un autoturism nu se va opune el însuși să îl dezmembrezi sau să faci accident cu el, așa cum nici o clădire nu se va opune dacă vrei să îi faci modificări constructive sau să o demolezi.
Conștiința de sine în natură este ceva instinctual, sălbatic și primitiv, limitat la satisfacerea nevoilor de bază ale supraviețuirii. Cu oamenii și sinele lor, este mult mai complicat. Pe lângă sinele la nivel instinctual specific oricărei ființe vii, omului i se mai adaugă ceva elemente. Fiecare dintre noi are gusturi și preferințe în materie de alți oameni, mâncăruri, vestimentație, modalități de petrecere a timpului liber, muzică, filme și o infinitate de alte capitole. Fiecare dintre noi are principii și convingeri după care își trăiește și ghidează viața. Inclusiv credința că ar trebui să îți trăiești viața fără a te bloca în principii, este o convingere. Poate crezi că cel mai ok este să ai un anumit tip de loc de muncă, probabil că asigurarea unui nivel de confort material și banii sunt totul pentru tine, poate că partenerul de viață sau copiii tăi sunt cei mai importanți pentru tine, poate fi vorba despre o religie, probabil că ești un patriot sau un progresist, poate ești un afemeiat, bețiv, cartofor, infractor, escroc, narcoman…indiferent despre ce ar fi vorba, toate acestea fac parte din sine.
Ce reprezintă sinele până la urmă?
Sinele este imaginea pe care ți-o creezi tu despre tine însuți, acea identitate proprie a ta, sinele este ceea ce crezi tu că ești.
Oricare dintre noi crede că are un corp fizic, un nume și prenume, o adresă la care locuiește, că are o cetățenie, ceea ce ne face parte dintr-o anumită națiune, că aparține unei anumite religii, că are drepturi și libertăți, obligații și responsabilități de respectat, că are doi părinți care i-au dat viață, eventual alte rude, vecini, prieteni, colegi etc.
Vreau să vă imaginați sinele ca un păpușar care vă manipulează ca pe o marionetă. Sinele este cel care controlează viața fiecăruia dintre noi. Dacă există un păpușar în lumea asta, acela este sinele. Câte ființe vii sunt pe pământ, atâția sine și păpușari există. Sinele este cel care decide orice mișcare facem, din momentul în care ne naștem, până în clipa în care murim. Sinele decide atât lucrurile aparent cele mai insignifiante, cum ar fi la ce oră ne trezim, la ce oră ne culcăm, în ce momente și de câte ori pe zi mâncăm, ce cumpărăm din magazin, cu ce ne îmbrăcăm, cum și cu cine vorbim, cum ne petrecem timpul liber, unde plecăm în vacanțe, cum arată locuința noastră, până la decizii importante în viață, cum ar fi ce studii, ce loc de muncă sau carieră alegem să urmăm, pe cine alegem ca și partener de viață, cum ne educăm copii, cu cine votăm, unde alegem să locuim, ce principii și convingeri avem și așa mai departe.
Sinele este ceva…fascinant și terifiant de sofisticat. Acesta va face orice pentru a își menține existența, pentru a prospera și pentru a se dezvolta într-un mediu dat. Perpetuarea existenței sinelui se confundă cu însăși supraviețuirea. Ca orice alt element din Univers, sinele nu cunoaște limite, tinde către infinit.
Sinele este cel mai mare manipulator care există. Cel mai important lucru pe care îl face sinele pentru a se menține confortabil va fi auto-manipularea. Da, sinele se auto-înșală non-stop. Există multe lucruri reprobabile în viața unei ființe vii, mai ales în viața unui om, iar atât timp cât, în esență, singura motivație a unui comportament reprobabil este supraviețuirea sinelui, evident că nu există altă cale de a atinge acest obiectiv decât prin justificarea faptelor reprobabile ca fiind corecte sau necesare. Dacă nu s-ar întâmpla acest proces de auto-justificare, auto-manipulare și auto-sugestie, sinele ar risca să dispară. Repet, dispariția, moartea, acesta este ultimul lucru pe care un sine și-l dorește. Rețineți acest detaliu, probabil că este cel mai important pe care îl veți afla vreodată.
Sinele înseamnă atașamentul față de principii, convingeri, ideologii, dogme, comportamente, tradiții, tabieturi, mentalități, tipare culturale și vicii.
Sinele reprezintă identitate personală, familială, organizațională, națională, religioasă sau de orice alt tip.
Sinele este acel sentiment de auto-importanță și auto-gratificare pe care îl avem cu toții, indiferent cât de mic ar fi acesta. Sinele este acea senzație că avem dreptul și trebuie să ne continuăm existența, oricât de inutilă sau dăunătoare ar fi societății forma în care existăm.
Sinele se manifestă prin dualități și discernământ între ceea ce este bine și ceea ce este rău. Tot ceea ce servește menținerii și prosperității sinelui este bine, iar tot ceea ce îi creează disconfort, îi limitează dezvoltarea sau îi amenință existența, este rău.
O manifestare a sinelui constă în impresia că propriile probleme sunt mai mari și mai grave decât ale celorlalți sau în sentimentul că propriile dorințe sunt mai importante și mai urgent de satisfăcut decât dorințele altora.
Sinele se manifestă atunci când credem că principiile și convingerile noastre sunt mai bune și că, în comparație cu altele, sunt cele corecte și adevărate, credințele și ideologiile opuse fiind prostii, nebunii sau manipulări care ar fi bine dacă nici măcar nu ar mai exista.
Sinele este unul și același lucru cu mândria, egoismul, ignoranța, orgoliul și simțul de părtinire.
Există atâtea filozofii, științe, opinii, tehnici psihologice, religii, practici spirituale și mai nou, cursuri de dezvoltare personală, care se susține că au rolul de a ne îmbunătăți și ridica nivelul ca oameni. Personal, am ajuns la concluzia că scopul muncii spirituale și al dezvoltării personale, rolul religiilor, este unul singur: înțelegerea și transcenderea sinelui. Aceasta este singura muncă spirituală și de dezvoltare personală pe care ar trebui să o facem cu toții, indiferent de calea pe care o alegem pentru a reuși: religie, meditație, arte marțiale, contemplare, Yoga sau orice altceva. Înțelegerea și transcenderea sinelui este de fapt esența vieții, unicul mesaj al Bibliei, Coranului, Vedelor și al oricărei alte scrieri sau învățături sfinte care a existat și va exista, al tot ceea ce înseamnă Yoga sau practici marțiale, al oricărei meditații sau altă practică spirituală, al tuturor filozofiilor care au existat vreodată. De aceea, dacă urmați învățăturile vreunui maestru, guru sau duhovnic, dacă acestea nu vă ghidează în sensul înțelegerii și transcenderii sinelui, nu ați făcut nimic. Orice exercițiu, tehnică, rugăciune, canon sau meditație, toate sunt inutile dacă nu realizați acest lucru. Dacă nu conștientizați imensa importanță a înțelegerii și transcenderii sinelui, orice muncă sau practică spirituală ați face, opriți-vă acum, fiindcă vă pierdeți vremea.
Înțelegerea și transcenderea sinelui este ceea ce reprezintă de fapt înțelepciunea.
Înțelegerea și transcenderea sinelui înseamnă de fapt înțelegerea și descoperirea lui Dumnezeu.
Înțelegerea și transcenderea sinelui înseamnă Iubire, acestea însemnând în realitate însuși Dumnezeu.
Știu, sunt niște afirmații extrem de îndrăznețe, pe alocuri scandaloase și aparent nebunești.
Simt că tot ceea ce am explicat până acum este încă destul de abstract, așa că, în continuare, voi da câteva exemple foarte concrete despre ceea ce înseamnă sinele și cum funcționează acesta.
Să zicem că avem un milionar care deține câteva zeci de proprietăți și mașini de lux, vreo 6 iahturi și câteva sute de kilograme de bijuterii. În calitatea sa de om foarte avut, personajul nostru face parte dintr-un grup select de oameni foarte avuți ca el, cu care se întâlnește de 3-4 ori pe an la golf, de fiecare dată, în alt colț al planetei. Să ne închipuim acum că, la una dintre aceste întâlniri de golf, milionarul află că de ultima dată și până acum, toți prietenii săi bogați și-au mai cumpărat câte un iaht. Încercați să vă gândiți cum v-ați simți într-o asemenea ipostază. Cel mai probabil, ați fi tentați să credeți că: „Mie nu mi-ar păsa, aș considera că am destul.” Aici intervine sinele. Lucrurile nu funcționează așa. Dacă oricare dintre noi ar fi milionar și ar afla că toți amicii săi de golf au câte un iaht, un elicopter sau câte o mașină de lux în plus, 99%, ne-am simți săraci și neimportanți. Ne-am simți profund răniți în amorul nostru propriu. Imaginea noastră despre noi înșine, de milionari, ar fi grav știrbită, ar fi ca și când nu am mai fi milionari, așa că, într-o asemenea situație, ce am face? Ne-am întoarce din excursia de golf ferm hotărâți să ne cumpărăm și noi ceva în plus, așa cum au făcut deja toți prietenii noștri. Dacă nu am avea bani disponibili ar trebui să facem rost, așa că ne-am întoarce la compania pe care o patronăm, puși pe „fugărit” și presat angajații să facă mai mulți bani. Dacă nici asta nu ar funcționa, am lua în calcul să facem câteva concedieri, pe motiv că nu mai merită investiția în respectivii oameni. Dacă nu ar fi de ajuns pentru satisfacerea sinelui, la un moment dat, am lua în calcul să lichidăm din active și să reducem activitatea. În funcție de cât de dornic ar fi sinele nostru să își satisfacă dorința, am risca poate chiar falimentul. Bineînțeles, pentru toate acestea ar fi tot timpul vina altcuiva, a angajaților incompetenți, a partenerilor lacomi, hoți și neserioși, a guvernului sau a condițiilor economice. Am recunoaște că tot ceea ce vrem este încă un iaht sau mașină luxoasă în plus? Evident că nu! Sinele se auto-manipulează atât de bine încât, de la un punct încolo, am și uita de unde am plecat. Am ajunge să credem sincer și cu tărie că cei cu care lucrăm sunt hoți și superficiali, chiar am ajunge să credem că tot ceea ce se petrece este urmarea unei măsuri guvernamentale abuzive sau a unei crize economice.
„Păi da, așa este, că eu am un salariu minim, care nici măcar nu îmi ajunge să îmi plătesc ipoteca la bancă, lumina și să dau de mâncare la copil, și tot bogătașilor nu le mai ajunge!”
Aș vrea să gândiți lucrurile altfel. Un bogătaș va vedea o situație precum cea descrisă mai sus exact cum ați vedea voi situația în care nu ați mai avea bani pentru electricitate. De ce așa? Fiindcă dacă cineva are imaginea despre sine însuși că este un om avut, cu un anturaj pe măsură, nu va face altceva decât să își alimenteze în continuu această imagine. Aceasta ar fi identitatea lui, nici măcar nu ar concepe că poate trăi foarte bine și fără un iaht în plus, așa cum nici noi, în lumea civilizată cel puțin, nu concepem să trăim fără minime condiții de viață. Oricine ne-ar spune că putem trăi foarte bine și fără internet sau electricitate, l-am considera nebun. Când ne uităm la oameni bogați, îi privim fără să înțelegem că din perspectiva milionarului, el fără un iaht în plus, s-ar simți ca un cetățean comun fără lumină sau internet în casă.
Desigur, ideea cu iahtul este doar un exemplu teoretic, poate fi vorba despre orice altceva.
Să ne închipuim acum o altă situație. Avem un bărbat care merge în vizită la serviciu la soția lui pentru a îi face o surpriză. Fiind în grabă, s-a îmbrăcat cu ce a apucat, așa că poartă o cămașă destul de șifonată. Ajunge la soția lui la serviciu, zâmbește când o vede, dă să o ia în brațe și să o sărute, să îi spună că o iubește și că se bucură mult să o vadă, însă în loc să îi răspundă la fel, soția lui îl privește vădit iritată și îl repede cum de a putut să iasă din casă cu o cămașă atât de șifonată. El o ia la început în glumă, îi explică faptul că bine, nu este ok, dar nu este nici cea mai gravă scăpare din lume, însă soția lui insistă din ce în ce mai iritată, până când, la un moment dat, bărbatul nostru are impresia că soției lui îi este rușine cu el. ”Dacă te vede cineva așa, cum ai putut să ieși așa din casă?…așa te-ai dus și la serviciu?…” și așa mai departe, până când bărbatul înțelege că dacă mai stă face mai mult rău, așa că se retrage. Următoarele zile, soția lui ține să îi reamintească momentul jenant, de cum a putut să iasă cu cămașa șifonată din casă. Mai mult, dacă bărbatul mai vrea să o ia de la muncă sau să o viziteze la serviciu, soția lui evită, ca și când rușinea de a fi văzută cu el acolo încă există. ”Dacă bărbatul meu vine iar cu cămașa necălcată? E bărbatul meu, țin la el, nu vreau să îl vadă cineva așa în public, sau la serviciu, să aibă de suferit, mie îmi place să mă îngrijesc de bărbatul meu, să îi fie bine etc.” Așa gândește soția, însă nu este vorba decît despre o auto-înșelare a sinelui său. Nu este vorba că femeia din exemplul nostru nu își iubește soțul, însă dragostea sa este pe alocuri egoistă și părtinitoare. Mai exact, deși ea zice în mintea ei că face ce face fiindcă își iubește soțul, de fapt, se iubește mai mult pe ea însăși. Dacă soțul ei iese cu cămașa șifonată, lumea va crede că ea nu își face datoria de soție. Mentalitatea și imaginea acestei femei despre ea însăși este aceea de soție care îi calcă hainele și cămașa soțului ei în fiecare dimineață. Imaginea este aceea că o femeie care nu face asta, nu este o soție bună. Este de neconceput ca măcar o dată, soțul ei să iasă cu o cămașă necălcată din casă. Dimpotrivă, dacă soțul iese din casă purtând o cămașă ok, soția se va simți foarte bine și confortabil, fiindcă această atitudine a soțului i-ar reconfirma și întări imaginea pe care o are despre ea însăși, identitatea sa ca și soție.
O reacție foarte comună a sinelui este apelarea la instinctul de turmă. Toți ne regăsim în situații în care justificăm normalitatea și corectitudinea unor acțiuni mai mult sau mai puțin morale și reprobabile, bazat pe faptul că toată lumea sau foarte multă lume face așa. Sinele este expert în super-simplificarea și absolutizarea situațiilor de care se lovește. Vedeți mai multe detalii despre absolutizare AICI.
O manifestare foarte comună a sinelui o regăsesc în afaceri și în comerț. Să zicem că un partener căruia îi datorați bani v-a greșit cu ceva. Atitudinea generală pe care am observat-o într-o asemenea situație este aceea de rezistență la plata datoriei, chiar dacă nu există niciun motiv real de opoziție, plata datoriei neavând nicio legătură cu greșeala celuilalt. Aproape toți cei care se regăsesc într-o asemenea situație își motivează neplata datoriilor pe greșeala celuilalt, cu argumente de genul: „este vorba despre foarte mulți bani”, „este vorba de principii, nu de bani”, „nu sunt prostul nimănui să plătesc în condițiile astea”, „sunt niște nemernici, nu merită niciun ban de la mine” și așa mai departe. De fapt, este vorba numai și numai de sinele care se simte păcălit, deranjat de faptul că o afacere nu a ieșit într-un mod care să îl satisfacă. Atunci când observați asemenea reacții pe viitor, să știți ce se petrece de fapt și să gestionați situația în mod corespunzător.
În acest moment al vieții mele, consider că dorința de supraviețuire a sinelui este cel mai puternic sentiment care există. În cazul plantelor și animalelor supraviețuirea este simplistă și primitivă, se rezumă la perpetuarea existenței fizice și procreare. În cazul nostru, al oamenilor, nu este vorba despre supraviețuirea fizică, atât cît este vorba despre supraviețuirea sinelui. Sinele este câteodată atât de puternic, încât riscă existența fizică pentru supraviețuirea sa. Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte în acest sens este martiriul. Toți martirii sunt oameni care preferă să moară fizic, decît să renunțe la sinele lor, indiferent dacă acest gest intervine pentru o religie, o țară sau o idee. Nu vreau să minimalizez importanța sacrificiului niciunui martir care a existat vreodată, însă din perspectiva sinelui, consider martiriul ca fiind un gest de maxim egoism. Un rege sau conducător de țară în general, care în cărțile de istorie scrie că a murit pentru țară, de fapt moare fiindcă sinele său nu acceptă sub nicio formă renunțarea la statutul de rege, acceptarea situației de a fi prizonier al inamicului sau statutul de conducător secundar într-o țară ocupată. Desigur, unii martiri se sacrifică fiindcă sinele lor nu concepe trădarea sau fiindcă iubesc cu toată ființa lor o idee sau o religie, nu sugerez că martiriul ar fi de fapt ceva rău sau imoral, însă aspectele care țin de sine și această reacție extremă a unui sine de martir, nu se schimbă cu nimic.
Despre sinele colectiv și mentalitatea tribală
Sinele nu există doar la nivel individual, ci și la nivelul colectivităților. În natură, copacii trăiesc în păduri, insectele conviețuiesc în mușuroaie sau roiuri iar animalele și peștii în turme, cirezi, haite sau bancuri, supraviețuind în asemenea grupuri. Astfel, avem câte un sine pentru fiecare individ – membru al turmei, cirezii sau haitei, și un sine existent la nivelul turmei, cirezii sau haitei însăși. Exact ca și în cazul sinelui individual, uneori, sinele se poate delimita și ca un colectiv față de celelalte elemente din jur. Există vreo diferență între sinele individual și cel colectiv? Nu, sinele colectiv, la fel ca cel individual, nu va face altceva decât să conlucreze sau să lupte cu elementele mediului înconjurător, pentru supraviețuirea sa ca haită, turmă, cireadă, banc, roi sau orice altă formă ar lua.
În cazul oamenilor, cea mai simplă formă de sine colectiv este familia. Practic, o familie reprezintă un colectiv mic de oameni care se delimitează de celelalte persoane și grupuri, încercând să se mențină ca atare în mediul în care există la un moment dat.
La fel ca în situația sinelui individual, în cazul oamenilor, sinele colectiv este ceva infinit mai sofisticat și profund decât pentru alte specii care trăiesc în grupuri. Principala trăsătură a sinelui colectiv în cazul oamenilor constă într-un set de valori, reguli sau principii, care unesc mai multe persoane la un loc. Aceasta înseamnă de fapt sinele colectiv la oameni: un set de valori, reguli, principii, și credința oamenilor în urmarea acestora. Poate fi vorba despre o companie, organizație non-profit sau internațională, poate fi o religie, o sectă, o națiune, o formă de organizare politico-socială, un model economic, chestiuni de crimă organizată, toate acestea nu sunt altceva decît sine în formă colectivă, care la fel ca sinele individuale, manipulează mediul înconjurător în sensul menținerii cât mai mult ca atare, prosperării și dezvoltării.
Cum se realizează supraviețuirea sinelui colectiv? Prin îndoctrinare. În realitate, conceptul de îndoctrinare asta înseamnă: inocularea necesității, corectitudinii și moralității valorilor și principiilor specifice sinelui colectiv, în mințile membrilor comunității în care acesta există. Îndoctrinarea presupune demonizarea altor principii și valori, de exemplu, în democrație și capitalism, orice formă de totalitarism sau comunism este prezentată ca un fel de rău absolut.
Care este rezultatul îndoctrinării? O mentalitate comună a membrilor colectivului respectiv. Aceasta este mentalitatea tribală: o atitudine ghidată de un set de valori, reguli și principii, îndoctrinate în mințile unui grup de oameni. Mentalitatea tribală se manifestă în comportamente pe care, dacă este să fim totalmente sinceri, le avem cu toții, lucruri de genul: ”mie și alor mei să ne fie bine, la dracu` cu restul”.
”Ok, există așa ceva, însă eu sunt o persoană deschisă la minte și progresistă, lipsită de idei preconcepute, pe mine nu mă caracterizează mentalitatea asta tribală”, veți gândi unii hipsteri și corporatiști care parcurgeți aceste rânduri. Îndoctrinarea nu se petrece doar în religie, comunism sau totalitarism, ci și în democrație și capitalism. Diferă doar principiile și valorile care se îndoctrinează. Libertatea religioasă, de convingere, de exprimare, de opinie, a pieței, a comerțului, votul liber, universal și toate celelalte valori specifice lumii în care trăim acum în Uniunea Europeană cel puțin, supraviețuiesc prin nimic altceva decât prin îndoctrinare, efectuată prin educație, media, divertisment, reguli impuse în societate și așa mai departe.
Știu că poate părea la început contraintuitiv: cum poate un sistem democratic, bazat pe drepturi și libertăți ale omului, să practice îndoctrinarea? Însă gândiți-vă puțin la ce NU ar însemna îndoctrinare. Aceasta ar însemna o direcție a întregii educații, a întregii societăți, în sensul promovării, în egală măsură, și a ideilor specifice fanatismului, comunismului, dictaturii, nazismului și altor valori sau principii total opuse. Se întâmplă așa ceva? Bineînțeles că nu! Ideile opuse democrației și capitalismului, în societatea actuală, sunt minimalizate, demonizate, prezentate ca fiind imorale, incorecte, inoportune, interzise chiar. De ce asta, pentru binele oamenilor? Evident că nu! Este vorba despre o reacție a sinelui colectiv, care mereu se va simți amenințat și deranjat de valori și ideologii opuse lui! Așa că, prin îndoctrinare, sinele colectiv se asigură că formează și menține mentalitatea tribală necesară supraviețuirii și prosperității sale. Nu vreau să fiu înțeles greșit, că aș considera rele valorile democratice și bune cele totalitariste sau extremiste, am prezentat adineauri doar un exemplu despre cum funcționează sinele colectiv și mentalitatea tribală specifică acestuia. După cum probabil vă închipuiți, într-o societate dominată de sine colective extremiste, fanatice, intolerante sau dictatoriale, îndoctrinarea va fi mult mai puternică.
După cum puteți vedea, deși suntem în secolul vitezei și al tehnologiei, mentalitățile tribale încă sunt foarte actuale și se manifestă din plin. Puteți observa acest tip de mentalitate tot timpul, atât la voi, cât și la ceilalți: obligația de fidelitate față de angajator, față de țară, soție și familie, față de partidul din care faci parte dacă este cazul, față de niște valori și reguli impuse în comunitatea în care trăiești, și exemplele pot continua la infinit.
Ce se întâmplă când sinele colectiv interacționează cu sine, concepte, valori și ideologii opuse? Reacționează în sensul îndepărtării și anihilării acestora. Așa apar războaiele, revoltele și toate celelalte tipuri de conflicte care există în lumea asta. Din perspectiva sinelui, asta înseamnă de fapt un conflict: o confruntare între două sine diferite.
Despre Sine (cu ”S” mare)
Mai există un concept extrem de important, pe care este absolut necesar să îl amintesc, măcar în treacăt, deoarece subiectul este atît de profund și de complex, încât poate face obiectul unui întreg material. Pe lângă sine (cu ”s” mic), există și Sinele (cu ”S” mare), adică conceptul analizat, însă în sens Absolut. Dacă sinele este un concept relativ, guvernat de dualități gen bine-rău, corect-incorect, moral-imoral și așa mai departe, Sinele ca și Absolut, se detașează cu totul de orice dualitate. Sinele este Universal. Ce înseamnă asta mai exact? Că Sinele este peste tot, că reprezintă toate sinele care există, formând astfel, să îl numim, un mega-Sine, perfect și imperfect, total și incomplet, bun și rău, corect și incorect, moral și imoral, cinstit și necinstit, toate în același timp. Mai multe despre Absolut, găsiți AICI.
Sinele nu are nevoie de nimic pentru a se menține, pentru că este deja peste tot, dintotdeauna. Sinele nu are nevoie de supraviețuire, fiindcă însăși moartea face parte din El, așa că nu poate să moară ca un sine relativ. Sinele ca și Absolut nu poate să dispară, fiindcă reprezintă concomitent, alături de existență, și inexistența. Sinele ca și Absolut nu are nevoie nici măcar de un corp fizic sau de un nume pentru a se identifica. Sinele nu are nevoie de o identitate, principiu, dorință, valoare, dogmă sau ideologie pentru a exista, pentru că fiind o totalitate, reprezintă deja toate, și nimic dintre acestea, în același timp.
Dacă totuși am insista să îi dăm un nume Sinelui, am putea spune că acesta este de fapt identitatea lui Dumnezeu.
Analiza sinelui din perspectiva Dinamicii Evoluției în Spirală
O asemenea analiză mi se pare extrem de bună, deoarece avansul unei conștiințe umane pe Spirală mi se pare același lucru cu progresul sinelui.
Dacă acesta este printre primele materiale pe care le citiți pe acest blog, regăsiți detaliat ce înseamnă modelul Dinamicii Evoluției în Spirală AICI, AICI și AICI.
În primul rând, am observat că o persoană sau un colectiv, cu cât sunt mai needucate, cu atât vor fi mai orgolioase, egoiste, invidioase, adică vor avea un sine mai obtuz, mai părtinitor și mai îndărătnic la schimbare. Dimpotrivă, o persoană sau un colectiv educate, vor fi ceva mai altruiste, tolerante, mai deschise la minte, astfel că vor avea un sine mai avansat și mai receptiv. Această observație este relevantă, deoarece Dinamica Evoluției în Spirală este direct conectată la conceptele de nivel de cultură și educație. De fapt, modelul Spiralei reprezintă un tipar al schimbărilor culturale care intervin la nivel de omenire, iar cultura, așa apare și se perpetuează: prin educație.
Spirala este cu atît mai relevantă în înțelegerea sinelui cu cât, din model, reiese oscilația dintre importanța sinelor individuale și a celor colective care se succed pe Spirală odată cu stadiile modelului. Mai mult, un alt aspect contraintuitiv este acela că, deși te-ai aștepta ca un sine colectivist să fie, ca regulă, mai avansat decât unul individualist, nu este întotdeauna așa.
Spre exemplu, stadiul Albastru este unul colectivist, în timp ce următoarea etapă de pe Spirală, anume stadiul Portocaliu, este unul individualist. Totuși, asta nu înseamnă că stadiul Portocaliu este mai egoist sau că sinele cuiva aflat în acest punct pe Spirală este mai puțin avansat decât al cuiva aflat la stadiul Albastru, dimpotrivă. Portocaliul este focusat pe obiective individualiste, cum ar fi mai mult confort material sau mai mult sex, însă asta nu înseamnă că stadiul Portocaliu este mai obtuz sau un sine retrograd în comparație cu stadiile colectiviste anterioare de pe Spirală, anume Albastru și Violet. Modul în care se manifestă sinele Portocaliu este mai deschis și mai lipsit de preconcepții decât stadiile anterioare de pe Spirală. Companiile aflate la stadiul Portocaliu își vând produsele și serviciile oricui vrea să le cumpere, nu contează religia, nația sau orientările clienților. Am colegi care gândesc: „Poate să fie și verde clientul, nu contează atât timp cât vindem.” În anumite privințe, această mentalitate descrie foarte bine sinele Portocaliu, spre deosebire de sinele Albastru sau Violet, care este posibil să evite să interacționeze cu anumite persoane, pe criterii de religie, naționalitate, convingeri politice, rasă, orientări sexuale sau altele asemenea. Cineva la stadiul Portocaliu nu se va uita că ești negru, alb, musulman sau budist, dacă te place, va face sex cu tine, fiindcă ceea ce contează pentru Portocaliu este plăcerea sexului și trăirea momentului, nu rasa sau religia partenerului de sex. Este o atitudine încă destul de egoistă și ignorantă, într-adevăr, însă progresul față de Albastru constă în deschiderea față de lume și renunțarea la prejudecăți care țin de religie, rasă ori alte criterii asemănătoare.
Cum se poate transcende sinele?
Tema sinelui este foarte largă. Deși ați parcurs până acum o cantitate mare de informații, considerați că materialul abia acum începe.
Transcendența sinelui se referă de fapt la progresul acestuia din punct de vedere psihic, intelectual, spiritual, comportamental și în toate celelalte privințe în care poate progresa un sine.
Un sine primitiv este egoist, arogant, ignorant, violent, temător și invidios.
Un sine avansat este tolerant, altruist, modest, conștient și pacifist.
Gândiți-vă la o țară care menține relații de bună colaborare cu toate celelalte state, este pașnică și își rezolvă mereu problemele internaționale pe cale diplomatică. O asemenea țară va fi percepută de către celelalte țări ca fiind una civilizată și educată. Oricine va dori să aibă relații internaționale cu o asemenea țară, nimeni nu va avea nimic împotrivă să călătorească acolo. Să ne închipuim acum o țară care este agresivă și își rezolvă mereu problemele prin terorism și război. Prea puțini vor dori să aibă relații cu o astfel de țară, aceasta va f percepută ca fiind primitivă și sălbatică, un loc periculos și o zonă de risc. La fel se întâmplă și la nivel de indivizi: cu un om pacifist, rezonabil, înțelept, altruist și tolerant va dori să vorbească oricine, în timp ce o persoană violentă, obtuză, egoistă și îndărătnică, va fi evitată de către toată lumea.
Principalul motor al transcenderii sinelui este schimbarea. Prin schimbare, un sine capătă trăsături noi, diferite, care îl modifică în așa fel încât devine altceva, tot un sine, însă în o cu totul altă formă. Am să fiu puțin mai concret.
Să ne închipuim un set de piese lego din care construim un turn. La un moment dat, dezasamblăm turnul și construim în loc o mașină. Apoi dezasamblăm mașina și construim în loc un castel. Deși piesele lego sunt aceleași, un turn, o mașină și un castel nu sunt același lucru. La fel se întâmplă și cu un sine: deși, să o numim așa, „materia primă” este aceeași, formele sinelui pe care le poate lua aceasta sunt infinite, iar fiecare formă de sine din această infinitate se va percepe ca ceva diferit de toate celelalte forme, limitată și inconștientă fiind că de fapt, „aluatul” din care sunt făcute toate formele de sine, este același.
Infinitatea de forme la care mă refer reprezintă sinele în sens relativ, iar „materia primă”, „aluatul” înseamnă Sinele ca și Absolut, adică Universul, Conștiința, Dumnezeu, divinitatea sau cum vreți să îl denumiți.
Orice transformare este percepută de către sinele în sens relativ ca fiind o dispariție, ceva egal cu moartea. De aceea, paradoxal, deși schimbarea este motorul progresului și îmbunătățirii sinelui, aceasta va fi și cel mai mare dușman al său. Sinele în sens relativ va opune mereu rezistență oricărei schimbări, oricât de mică ar fi aceasta. Motivul este acela că orice sine în sens relativ, însă în special cele limitate și primitive, nu sunt interesate de progres și îmbunătățire, ci de menținere și dezvoltare în exact forma pe care o au.
Dacă există un rău sau un diavol în această lume, acesta este sinele oricăruia dintre noi, acest sine relativ, care mereu are nevoie de întărire, re-confirmare și gratificare, veșnic interesat doar de propria supraviețuire ca atare, și exact din această cauză dezinteresat de progres, egoist, arogant, lacom, vanitos, orgolios, veșnic alimentându-se din dualități de genul bine-rău, frumos-urât, corect-incorect, moral-imoral și așa mai departe, mereu în luptă și competiție cu celelalte sine relative cu care interacționează, rezistent la schimbare, extrem de părtinitor și obtuz. Pentru a-și asigura supraviețuirea, un sine relativ, fie el individual fie colectiv, se va deda la orice, inclusiv la vicii, minciună, înșelătorie, evaziune fiscală, corupție, abuz, furt, omor, viol, pedofilie, canibalism, fanatism, extremism, terorism, genocid și alte lucruri pe care culmea, același sine relativ, le consideră că fiind fapte abominabile. Desigur, când sunt comise pentru propriul interes, nimic dintre aceste fapte nu mai reprezintă ceva rău, ci necesități, fapte eroice, patriotice sau justificabile într-un anumit context pe care sinele și-l creează pentru a se auto-înșela și auto-motiva în sensul menținerii și rezistenței sale la schimbare și progres.
Toate acestea, în timp ce sinele este total inconștient cu privire la infinitatea sa, la ceea ce reprezintă el de fapt, anume o manifestare a Sinelui Absolut, parte din acesta, alături de toate celelalte sine relative care există, și concomitent, întregul Sine.
Practic, cel mai greu lucru din lume pentru un sine relativ, adică pentru oricare dintre noi, este să înțeleagă și să accepte faptul că reprezintă parte din Dumnezeu și întregul Dumnezeu în același timp, precum și că de fapt, el și toate celelalte sine relative, sunt unul și același lucru.
Asta înseamnă de fapt transcenderea sinelui: depășirea relativului, ieșirea din dualități și apropierea de Sine ca și Absolut, adică de Dumnezeu, prin mai multă înțelepciune, toleranță, altruism, conștiință, în mai puține cuvinte: prin mai multă Iubire.
Un sine relativ se iubește doar pe el și eventual, un număr foarte limitat de sine apropiate, de care este direct conectat și care îl ajută de fapt să se mențină ca atare: familia, câțiva prieteni, afacerea sau locul de muncă, orașul sau țara. Transcenderea sinelui se întâmplă prin extinderea ariei de preocupare și de interes și către alte elemente din jur, cum ar fi pădurea de la marginea orașului, străzile pe care circulă și concetățenii mei, grădina vecinului, avansarea colegului etc.
În cazul ideal ar trebui să ajungem să iubim Sinele (cu „S” mare), deoarece astfel, am ajunge să iubim…Tot. Am înțelege că moartea nu înseamnă dispariție, ci transformare, pentru că fiind parte din Sine, care este infinit, întreg și etern, nu putem dispărea sau muri.
În final, cum am putea transcende sinele? Concret. Singura cale este educația. Un sine nu poate avansa fără educație, acesta fiind singurul instrument prin care eu văd că s-ar putea acumula nu atât cunoștințe cât conștiință, și prin care se poate învăța practicarea Iubirii.
Concluzii
Nu bag mâna în foc, însă probabil că acesta este cel mai lung material de până acum. Dacă nu, știu sigur că este materialul care mi-a luat cel mai mult timp să îl concep, anume mai bine de o lună. Am depus foarte mult efort și mai ales, muncă de auto-clarificare și deslușire pentru mine însumi a acestor concepte, despre care, cu siguranță, voi mai publica materiale în viitor. Oricare dintre conceptele tratate în acest material au fost abordate într-un mod rezumat, superficial, deci fie că vorbim de sine colectiv, mentalitate tribală, Sine ca și Absolut sau schimbare, oricare dintre acestea poate face obiectul unui studiu care poate dura o viață și tot să rămână, în mare parte, neînțelese.
Probabil v-am dat senzația de demonizare a sinelui prin acest material. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Sinele este ceva care există și, într-un fel sau altul, este necesar. Fără sine, nici măcar nu ați mai trăi. Fără sine, nu v-ar mai interesa nici măcar supraviețuirea la nivel instinctual. Gândiți-vă că inclusiv ceea ce numim Dumnezeu, adică inclusiv în forma sa absolută, Sinele… tot un Sine este. Nu vreau să ne gândim că fără sine nu ar mai fi nimic, fiindcă și acest „nimic”, tot parte din Sine ar fi. Nu putem scăpa de acest sine, ceea ce depinde este… nici măcar forma sinelui nostru, ci cât de conștienți suntem de ce înseamnă de fapt sinele și câtă rezistență opunem schimbărilor care se petrec cu sinele nostru. Fiindcă schimbări s-au petrecut și se vor petrece inerent, cu sinele oricăruia dintre noi. Diferența o face doar dacă trecem prin aceste schimbări într-un mod conștient, lin, pozitiv, constructiv și într-o direcție de progres, sau o facem într-un mod ignorant, brusc, violent, distructiv, prin crize existențiale și de personalitate.
Mai mult ca oricând, este cazul să închei cu mesajul: nu mă credeți pe cuvânt, descoperiți voi înșivă ceea ce este sinele. Descoperiți-vă, înțelegeți-vă și transcendeți propriul sine. Nu există o formulă magică valabilă pentru toată lumea, fiecare dintre noi are propria cale pe care trebuie să și-o descopere și urmeze.
Observați toate aceste detalii, simțiți-le. Observați-vă sinele și diferitele moduri în care acesta reacționează în diverse ipostaze. Încercați să observați ce lucruri vă fac să vă simțiți bine, confortabili sau liniștiți și ce lucruri vă fac să vă simțiți mâhniți, jigniți, atacați, furioși sau panicați. Toate aceste sentimente și reacții, în funcție de situațiile în care apar, formează sinele vostru. Observați profunzimea sinelui și infinitatea de reacții și auto-manipulări pe care le folosiți în fiecare moment al vieții voastre, pentru a supraviețui și pentru a merge mai departe. Vă garantez că o asemenea ”excursie interioară” este de-a dreptul fascinantă. Vreau să ajungeți în punctul în care să vă simțiți sinele și să puteți să vă dați seama că: ”oh, ok…uite, acum îmi reacționează sinele la situația asta.” Care va fi efectul? Veți învăța să reacționați conștient, nu pe pilot automat și cu ignoranță, așa cum vă determină sinele. Veți lua în calcul și alte aspecte decît ceea ce vă dictează sinele vostru.
Vreau să fiți toleranți și înțelegători cu voi înșivă, luați-o încet, pas cu pas. Nu veți realiza și transcende sinele într-o oră. Fiți maxim de atenți la auto-înșelarea în care orice sine, este maestru. Fiți cât mai autentici și sinceri posibil cu voi înșivă, luați-vă exact din punctul în care vă aflați acum ca oameni. Sinele, pentru a vă încurca și împiedica în schimbare, vă va determina să credeți că sunteți în alt punct decât cel în care vă aflați de fapt, prin inducerea de complexe, ori de superioritate, ori de inferioritate. De asemenea, fiți maxim de atenți la cum se petrece schimbarea pentru voi. Fiecare are ritmul lui, iar dacă acest ritm nu se respectă, vă puteți trezi cu crize existențiale, probleme afective, psihice, penale, personale sau de alt tip. Ar trebui ca transcenderea sinelui să se petreacă fără asemenea experiențe, deși vreau să vă avertizez, este posibil să se întâmple și așa ceva.
Mulți cred că cel mai greu este să crești un copil sau să ai un anumit loc de muncă, mai periculos sau cu grad de responsabilitate mai ridicat, însă eu cred că de fapt, cel mai greu lucru din lume este transcenderea sinelui. Luați în calcul foarte serios acest detaliu, poate face diferența între a reuși sau a eșua în planul de îmbunătățire a propriilor voastre persoane, dacă vă doriți acest lucru.
În final, acesta cred că este scopul și sensul vieții unui om:
Transcenderea sinelui relativ către Sinele Absolut, prin schimbare, care se poate realiza doar prin educație, prin care trebuie învățată și practicată Iubirea.
Acesta este mesajul transcendental.com, și acesta cred că este sensul adevărat al oricărei religii și practici spirituale care există sau a existat vreodată.
Cam asta este tot, rămâneți conectați cu mine pentru mai mult pe viitor.
Sursa foto: Getty Images
transcendental.com 